Articol de Marian Ursescu, Luminiţa Paul - Publicat duminica, 14 august 2016 00:00
Te privește de parcă te-ar hipnotiza cu ochii ei verzi, de culoarea smaraldului.
Își șterge lacrimile, de bucurie. Parcă plutește. La 20 de ani a prins în ultimul ceas un loc în barcă, fiind anunțată rezervă la început. A ajuns la canotaj pentru că și mama ei a fost canotoare. A crescut practic alături de apă, de bărci! "Încă nu realizez ce se întâmplă, probabil că după o săptămână, două încolo o să realizez", spune Iuliana.
Nu știe prea multe despre cursă pentru că s-a urcat în barcă și a încercat doar să țină ritmul cu colegele sale. Ca mezină, emoțiile era mai mari. "M-am speriat un pic în start când am văzut ce tare au plecat olandezele, dar după o mie de metri am prins curaj și am simțit că putem. Toată lumea striga, toate ne încurajam, moralul era ridicat", povestește canotoarea.
"Nu-mi venea să cred că am luat medalie!"
Se uită la rotundul mare și greu de la gât. A uitat de toate neajunsurile, de toate diminețile în care ceasul suna la 5 și-i venea să-l spargă, a uitat de durerile și bătăturile din palmă. "Pe ponton, ca prin minune, nu am mai simțit nicio durere. Am uitat de orice suferință. Sentimentul de a fi pe podiumul olimpic risipește orice. E ceva de nedescris", spune blonda de 1,85 metri.
De acum, canotajul nu i se va mai părea o corvoadă. Cu gândul la medalia de bronz cucerită la Rio, se poate gândi la Tokio 2020. "Văd viitorul acum! Lumea pare mai frumoasă. Și mai bună", încheie Iuliana Popa.
Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro
