Articol de Luminiţa Paul - Publicat duminica, 14 august 2016 20:51
Cu ochii la statuia lui Iisus, Roxana Cogianu a pornit duminică în cursa carierei ei. Și și-a împlinit visul: medalia pentru care a muncit 11 luni din 12.
Pentru Roxana, fata cu privirea limpede și zâmbet luminos, aventura olimpică a început în 2008, la Beijing. Era mică atunci, încă nu împlinise 21 de ani, și privea cu respect spre veteranele poleite cu aur care urmau să participe la ultima sau penultima lor ediție de JO, Doina Ignat, Constanța Burcică, Elena Georgescu, Georgeta Andrunache, Viorica Susanu.
Trăgea atunci în barca de 2 vâsle, cu care s-a clasat a 9-a, și înregistra orice lucru nou cu uimire. La Londra 2012, a trăit dezamăgirea ratării unei medalii la 8 plus 1, locul 4 lăsând un gust amar. Între timp, a strâns un titlu european, trei medalii mondiale de argint și una de bronz. Și a devenit, la rândul ei, la nici 30 de ani, veterana bărcii care a urcat duminică pe podiumul olimpic.
- Roxana, cât ați crezut voi în voi și cât v-ați adunat, v-ați mobilizat înaintea acestei curse?
- Știam că o să fie greu, că americancele sunt invincibile și că restul echipajelor se vor bate pentru locurile 2-3. Totuși, având în vedere că în serii SUA ne-a dat 10 secunde, n-am crezut că vom fi atât de aproape de ele. Olanda a plecat foarte tare, noi le-am batut în serii şi în recalificări cu mult, am stat acolo si ne-am zis ca de la mie încolo începe canotajul. Am luptat, de la mie pentru fiecare lovitură, nimeni din barcă nu s-a lăsat și am fost mai unite ca oricând.
- Și ați revenit foarte puternic!
- Am revenit, a fost o nebunie, pur și simplu! O auzeam pe Dana:
"Urcă, suntem pe trei! Urcă, luptăm pentru bronz! Urcă, urcă, urcă! Asta a fost, atât știu! (zâmbește)
- În momentele acelea, mai vezi ceva din ce se întâmplă în jur?
- Nu, n-am reușit să văd nimic, doar că Olanda a rămas în urmă. În stânga mi-a fost frică, nu să întorc capul, ci să arunc așa, o privire cu coada ochiului...
Cel mai greu an din carieră
- Și la final, când ați trecut linia de sosire? Știați că ați luat medalie?
- Până nu am privit tabela și nu am realizat că scrie acolo "România", nu am realizat! Pentru că am fost aproape multe bărci. Am fost aproape și de argint, atunci nu ne-am dat seama. Dar pentru noi, acest bronz e ca un aur! Am muncit foarte mult anul acesta, a fost cel mai greu an din toată cariera mea și mi-am dorit imens această medalie. Acum mi-am împlinit visul!
Trei zile de vacanță într-un an
- Cât timp din timpul vostru i-ați oferit?
- 11 luni din 12. Vacanță pe Paști nu am avut, vacanța de Crăciun și de Revelion a fost trei zile. Practic, am luptat și am muncit în fiecare zi pentru visul acesta.
- E ceva care o face cu atât mai mult specială. Vrei s-o dedici cuiva, nu-i așa?
- Pe 13 august este ziua surorii mele, Evelina. Ea mi-a spus că asta ar vrea cadou, o medalie. Și am reușit. La mulți ani, Eve!
- Înainte de cursă, ai vreun ritual, te gândești la ceva anume?
- Îmi spun Tatăl Nostru. Înainte de finală, fetele erau cu piciorul în barcă, pe punctul de a se împinge de la ponton, iar eu îmi spuneam Tatăl Nostru și mă uitam la statuia lui Iisus, care se vede de aici. L-am rugat să-și întoarcă privirea și spre noi și să ne lumineze până la finiș.
"Când am plecat de la ponton, ne-am spus că asta trebuie să fie cursa noastră, cursa vieții. Ne-am dorit medalia aceasta și am luat-o pentru că am fost noi. Am muncit foarte mult, câte patru ore pe apă în fiecare zi și rezultatul s-a văzut"
Ioana Strungaru
