SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE 2016  »  JUDO

GALERIE FOTO / UPDATE Surpriză neplăcută la Rio: judoka Andreea Chițu, liderul mondial, a ratat orice șansă la medalie. Plângea cu sughițuri după eliminare: ”Asta-s eu, nu pot să fac antijoc!”

Foto: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor) +19   FOTO
Foto: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)

Articol de , , - Publicat duminica, 07 august 2016 17:45

Favorită 1 la categoria 52 de kilogame, Andreea Chițu s-a oprit din lupta pentru aur după ce a fost învinsă de italianca Odette Giufrida, a zecea judoka în rankingul mondial.

Antrenorul Florin Bercean a avertizat că Giuffrida a învins-o pe eleva sa la ultima întâlnire directă, dar asta nu a contat prea mult. O singură greșeală a făcut Andreea în tot meciul și asta a contat enorm! A încercat o acțiune, s-a împiedicat și a căzut în lateral. Yuko pentru Odette care apoi a luptat și a căutat să stea cât mai mult la sol, la trecerea timpului.

Sportiva de 21 de ani a dovedit că are mai multă experiență decât o arată vârsta. Nici cele două advertisemente primite din partea arbitrului nu au bulversat-o. A rămas calmă. Secundele se scurg cu repeziciune. Italianca acuză faptul că Chițu a lovit-o cu palma. 1 minut și 19 secunde.

Chițu aproape de a realiza ipponul, dar Giuffrida se întoarce în aer și cade pe burtă. 1 minut și 6 secunde. Din nou aproape de un waza-ari, dar italianca se relansează la timp.

Giuffrida parcă gâfâie, Chițu s-a lovit la picior, șchioapătă, dar e peste adversară. Sunt parcă atacuri disperate. Secundele se scurg cu viteza unor mașini de formula 1. 46 de secunde, apoi 18. S-a terminat! Chițu plânge, e dată jos de pe tatami în brațe de antrenorul Florin Bercean. Șchioapătă vizibil și intră la vestiar. Mai are o șansă, șansa bronzului, dar drumul până la podium e infernal.

Luptă infernală

În Carioca 2, sala care găzduiește întrecerile de judo, a întâlnit-o, în recalificări, pe brazilianca Erika Miranda. Și ea una dintre favorite, a pierdut tot în "sferturi" în fața chinezoaicei Ma Yingnan.
Miranda e numărul 4 mondial. S-au mai întâlnit de multe ori și victoriile au fost împărțite.

Dacă ar fi trecut de Miranda, abia atunci Andreea ar fi urmat să urce pe tatami în meciul de bronz. Dar nu a fost deloc să fie aşa.

Rio e al braziliencei

3.000 de spectatori din Carioca 2 strigă cu toate puterile "Brazil! Brazil!". Erika Miranda, favorita lor față n față cu Andreea Chițu. E lupta pentru supraviețuire, meciul din recalificări care poate duce spre bronz sau care poate ucide toate speranţele. Andreea pare calmă. Atacă, atacă. Atât știe să facă. Ăsta e stilul ei. Reușește o aruncare și Miranda e aproape de ippon. Doar waza-ari.

Andreea nu mai are de ce să se precipite, conduce lupta. Secundele trec acum în favoarea ei. 1 minut și o secundă. 50 de secunde. Apoi 41. Românca nu caută însă lupta la sol. Nu caută să treacă timpul. Miranda atacă și o prinde. Ippon!

Adio medalie, meciul și turneul se termină aici pentru Andreea Chițu.

Decizii sub zodia plânsului

Plânge cu sughițuri, nu poate să articuleze două fraze. Inițial spune că va vorbi după ce se liniștește. Apoi revine. Vine dintr-un sport de bărbați, nu de femei.

Asta sunt eu, nu știu să fac antijoc! Pierzi, câștigi, ăsta e sportul. Eu am trecut prin toate situațiile posibile și imposibile. Mereu mă duc la luptă, nu am răbdare, sunt chestii peste care nu am putut niciodată să trec!", spune Andreea.

Vorbește și de viitor. "Nu știu acum dacă o să am puterea să o iau de la capăt" Vom vedea!

Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (37)
luis
luis  •  07 August 2016, 23:05

Daca poti si nu pui suflet, sportivule roman, oricum te-ar chema, te urasc! Daca vrei si se intampla sa nu poti, te-nteleg si ai tot respectul meu.

lecram55
lecram55  •  07 August 2016, 22:55

Vorbește prostiii, când să facă antijoc, dacă nu a condus nici cu italianca nici cu brazilianca !!! SCUZE !!!

baruch
baruch  •  07 August 2016, 22:55
Postat de ottobraun pe 07 August 2016, 22:48

bine ca *** Romania acu 30 de ani , ma mai intorc doar in republica Ardeal ...cand o fi!

bine. stai si asteapta.

Vezi toate comentariile (37)
Comentează
Close