SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE DE LA SOCI 2014  »  JOCURILE OLIMPICE DE LA SOCI

10 concluzii după Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci

Ceremonia de închidere de la Soci, foto: reuters
Ceremonia de închidere de la Soci, foto: reuters

Articol de - Publicat luni, 24 februarie 2014 00:00 / Actualizat luni, 24 februarie 2014 14:53

S-a tras cortina peste Jocurile Olimpice de la Soci, iar toată atenţia s-a mutat deja spre întrecerea de iarnă din nepronunţabilul Pyeongchang, Coreea de Sud, din 2018. Ce am văzut, învăţat, aflat după două săptămîni în competiţia din Rusia? 10 concluzii:

1. Paranoia cu atentatele nu şi-a avut rostul. Vestul a fost îngrijorat de teroriştii islamişti care au ameninţat Olimpiada de Soci, iar SUA a mers pînă la a trimite vase de război în Marea Neagră pentru o evacuare rapidă. Nu a fost cazul. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a înţesat zona olimpică cu trupe speciale, fiecare campus a fost păzit de trupe de elită, orice tragedie a fost evitată.

2. În ciuda pozelor făcute de sportivi, organizarea a fost bună. "E uimitor ce s-a întîmplat", a remarcat actualul şef al CIO, Thomas Bach. "S-a construit totul de la zero. În plus, reacţia sportivilor, a comitetelor naţionale, a federaţiilor, sponsorilor a fost copleşitor de pozitivă. Voluntarii au arătat cea mai bună ospitalitate rusă. Nu au oferit doar un zîmbet, ci şi informaţia corectă". În afară de cîteva selfies, nimeni nu a fost ultragiat.

3. Teatrul Balşoi a oferit imagini incredibile. Atît la deschidere, cît şi la închiderea festivităţilor, ruşii şi-au folosit toate atuurile. Ceaikovski, coregrafii extraordinare, eleganţă şi gust (mai puţin lacrima ursuleţului de la festivitatea de închidere). Însă nimic nu a impresionat mai mult ca baletul teatrului Balşoi.

4. A ieşit cum a vrut Rusia: politic şi sportiv. 33 de medalii a avut ţara gazdă, 13 de aur, Rusia fiind prima în clasamentul final, în faţa Norvegiei (26), Canadei (25) şi a Statelor Unite (28). A fost mult peste ce a reuşit Rusia la Vancouver, în 2010, acolo unde a bifat doar 3 medalii de aur, dintr-un total de 15. Mai mult de atît, exerciţiul de marketing propus de preşedintele Putin şi-a atins ţinta.

5. Ruşii au umor. După gafa de la ceremonia de start, acolo unde unul dintre inelele olimpice a refuzat să se deschidă, ruşii au ironizat evenimentul ieri seară. Galerie foto aici.

6. Canada e stăpîna hocheiului. Dominînd ambele competiţii, la masculin şi la feminin, Canada a confiscat hocheiul la Jocurile Olimpice de la Soci. Canadienii au cucerit cele mai rîvnite medalii de la Soci, cu ceva muncă la feminin. La masculin, pentru naţionala Frunzei de arţar a fost a noua medalie de aur cucerită în turneul de hochei masculin la Jocurile Olimpice de iarnă.

7. Antidoping serios, pentru prima oară. A fost cel mai mare program antidoping din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, iar rezultatele s-au văzut. La festivitatea de închidere, 6 sportivi au lipsit, traşi pe bară de CIO. Cu un total de 2631 de teste, cu 200 mai mult decît era plănuit, Olimpiada de la Soci a setat un nou standard.

8. Eroul Ole Einar Bjoerndalen. Cu 13 medalii în toată cariera, norvegianul în vîrstă de 40 de ani a devenit cel mai titrat sportiv din istoria Olimpiadelor de iarnă. A fost o afacere între norvegieni, Bjoerndalen depăşindu-l pe fondistul Bjoern Daehlie în fruntea clasamentului. În ultima sa cursă olimpică, în proba pe echipe de sîmbătă, norvegianul nu a bifat o medalie, dar nici nu mai avea nevoie.

9. Olanda are viteza în sînge. Începînd cu 1928, Olanda a cîştigat 108 de medalii la Olimpiada de iarnă, iar 104 dintre acestea au venit în ovalul pationatorilor de viteză! La Soci, Olanda s-a impus în 22 din 23 de întreceri, record pentru o singură naţiune la o competiţie olimpică!

10. Un caz încurcat la patinaj artistic. Rusoaica Adelina Sotnikova, una dintre cele mai graţioase prezenţe de la Soci, a cucerit joi seară titlul olimpic. Multe voci spun că arbitrii i-au furat aurul sud-coreencei Yuna Kim, marea favorită a probei. Disputa a dus la speculaţii, mai ales că Sotnikova a fost fotografiată în timp ce era îmbrăţişată de unul dintre arbitri imediat după ce a ieşit de pe gheaţă.

Una peste alta, care a fost momentul vostru favorit de la Soci?

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (13)
plischi
plischi  •  26 Februarie 2014, 09:33

victoria finlandei la hochei asupra rusnacilor!

saramago
saramago  •  25 Februarie 2014, 18:31

Ultimele trei competitii majore organizate de Rusia - Universiada de vara de la Kazan (2013), Campionatele Mondiale de atletism de la Moscova (2013) si Jocurile Olimpice de iarna de la Sochi (2014) - au avut un numitor comun: tara organizatoare a fost prima in clasamentul (neoficial, dar foarte important) pe medalii. Urmatoarele trei mari competitii pe care le vor organiza rusii - Campionatele Mondiale de natatie de la Kazan (2015), Campionatul Mondial de hochei pe gheata (2016, in anul in care Federatia de specialitate din Rusia va aniversa 70 de existenta) si, desigur, Cupa Mondiala la fotbal (2018) - nu se anunta insa la fel de rodnice pentru natiunea organizatoare.

mihrp
mihrp  •  25 Februarie 2014, 09:46

La Soci, Olanda s-a impus în 22 din 23 de întreceri, record pentru o singură naţiune la o competiţie olimpică! ASTA INSEAMNA CA OLANDA ARE 22 DE MEDALII DE AUR LA SOCI. ??? Mai verificati o data.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează