SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA

Azi e festivitatea de deschidere de la Tokyo: top 10 curiozități despre purtătorii de drapel

Robert Glință și Mădălina Bereș sunt „tricolorii” aleși să poarte steagul. FOTO: COSR
Robert Glință și Mădălina Bereș sunt „tricolorii” aleși să poarte steagul. FOTO: COSR

Articol de - Publicat vineri, 23 iulie 2021 10:18 / Actualizat vineri, 23 iulie 2021 10:55

Pentru a nu mai exista diferențe între bărbați și femei, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a stabilit ca de la ediția din 2020, fiecare țară să desemneze la festivitatea de deschidere doi purtători de drapel: o fată și un băiat. Mădălina Bereș și Robert Glință vor duce tricolorul la Tokyo. 

  • Informații-cheie: Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea festivitatea de deschidere astăzi, de la ora 14:00, dar unele întreceri au debutat deja;
  • Urmărește AICI știrile cele mai importante ale zilei de astăzi.

Prin vot democratic, în cadrul Comitetului Executiv al COSR din 1 iulie, s-a stabilit cine va purta drapelul României la JO de la Tokyo. Cele mai multe voturi le-au primit canotoarea Mădălina Bereș, componentă a bărcii de 8 plus 1 a României, și campionul european la 100 metri spate, Robert Glință.

Știri de ultimă oră de la Jocurile Olimpice - 23 iulie 2021 » Programul de sâmbătă al sportivilor români
ȘTIRI
Știri de ultimă oră de la Jocurile Olimpice - 23 iulie 2021 » Programul de sâmbătă al sportivilor români

A patra oară canotajul

Mădălina Bereș (28 de ani) este medaliată olimpică cu bronz la Rio 2016 și campioană mondială cu barca de 8+1 a României. În palmaresul său figurează alte șase titluri europene. Este membră a celei mai numeroase delegații din Team Romania. 

Azi e festivitatea de deschidere de la Tokyo: top 10 curiozități despre purtătorii de drapel

Canotajul a calificat 36 de sportivi la JO Tokyo 2020. Mădălina este al treilea reprezentant al acestei discipline care va purta steagul, după Iulică Ruican (Atlanta 1996) și Elisabeta Lipă (Sydney 2000, Atena 2004). 

"Îmi revine o mare responsabilitate, de a duce drapelul României. M-am gândit că foarte mulţi sportivi de mare valoare şi cu rezultate excepționale au purtat acest drapel şi sunt onorată să fac parte şi eu din această listă", a declarat Mădălina Bereș. 

Mădălina Bereș și Robert Glință vor duce tricolorul la Tokyo

Robert Glință (24 de ani) este primul înotător din România care a reușit să câștige aurul, la masculin, la Campionatele Europene. 

El a fost primul sportiv calificat la JO Tokyo 2020, încă din 28 aprilie 2019. Robert este multiplu medaliat european și va fi primul reprezentant al acestei discipline care va purta drapelul la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară.

"Primesc cu foarte mare umilință, dar sunt foarte onorat de această decizie și promit că voi reprezenta cu cea mai mare cinste și bucurie portdrapelul României pe arena de la Tokyo la ceremonia de deschidere a Jocurilor", a declarat Robert Glință.

Prima prezență feminină în 2000 

CIO a stabilit ca de la ediția de la Tokyo să nu mai existe discriminări între femei și bărbați. De aceea a hotărât ca purtătorii de drapel să fie de genuri diferite. Câte doi de națiune. De altfel, CIO se mândrește că în 2020, bărbații și femeile participante la Jocurile Olimpice vor fi aproape egali. Sunt 51 % sportivi de gen masculin și 49 % sportivi de gen feminin. 

Până în 2000, nicio sportivă tricoloră nu a fost aleasă în fruntea delegației. Au fost 13 prezențe masculine consecutive. Prima femeie căreia i-a revenit onoarea de a fi portdrapel al României la o ediție a JO a fost Elisabeta Lipă, canotoarea secolului XX, în 2000. Fetele au fost bine reprezentate după 2000 în această ipostază.

  • 2016 Cătălina Ponor (gimnastică)
  • 2012 Horia Tecău (tenis)
  • 2008  Valeria Motogna (handbal)
  • 2004 Elisabeta Lipă (canotaj)
  • 2000  Elisabeta Lipă (canotaj)
  • 1996 Iulică Ruican (canotaj)
  • 1992  Costel Grasu (atletism)
  • 1988  Vasile Andrei (lupte)
  • 1984  Corneliu Ion (tir)
  • 1980  Vasile Andrei (lupte)
  • 1976  Nicolae Martinescu (lupte)
  • 1972  Aurel Vernescu (kaiac-canoe)
  • 1968 Aurel Vernescu (kaiac-canoe)
  • 1964  Aurel Vernescu (kaiac-canoe)
  • 1960 Alexandru Bizim (atletism)
  • 1956  Iosif Sîrbu (tir)
  • 1952  Dumitru Paraschivescu (atletism)
  • 1936 Şerban Mănciulescu (tir)

Cum va fi la alte națiuni?

AUSTRALIA: Prima dată un indigen

Australia va avea portdrapel la Tokyo, pentru prima dată, un sportiv indigen. Este vorba de baschetbalistul Patty Mills (32 de ani), care evoluează în NBA, la San Antonio Spurs, cu care a câștigat titlul în 2014. Este la a patra ediție din carieră a Jocurilor și a declarat că este o mare onoare să fie desemnat purtător de drapel. 

Alături de Mills, steagul Australiei va fi purtat de înotătoarea Cate Campbell, dublă campioană olimpică cu ștafeta Australiei, dar și campioană mondială. Și Cate se află la a patra participare.

GRECIA: Au desemnat doi campioni olimpici 

Pentru prima dată în istorie, Grecia va avea ca purtători de drapel doi campioni olimpici. Este vorba de Anna Korakaki, câștigătoare la Rio a concursului de tir, pistol 25 metri, și de gimnastul Eleftherios Petrounias, uluitorul campion de la inele la ediția anterioară. 

"Comitetul Olimpic Elen mi-a acordat o onoare foarte mare și vreau să le mulțumesc celor de acolo că m-au ales. Cu siguranță, va fi un sentiment unic să țin steagul patriei mele la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice într-un moment istoric, așa că o voi face împreună cu Lefteris", a declarat Korakaki în presa elenă

2 campioni olimpicila sailing vor purta steagul Argentinei la Tokyo. Este vorba de Cecilia Carranza (35 de ani) și Santiago Lange (59 de ani), care au câștigat aurul la Rio în proba de mixt Nacra 17

SPANIA, CROAȚIA: Nume cu greutate 

Spania și Croația sunt două țări care vor avea la Tokyo purtători de drapel campioni olimpici. Croația va fi reprezentată de dubla campioană olimpică, aruncătoarea de disc Sandra Perković. La 31 de ani, membră a Parlamentului croat, Sandra visează să facă tripla în Japonia. 

La masculin, Josip Glasnović este campion olimpic în proba de talere, la tir, la Rio. 

Spania îi are ca purtători de drapel pe frumoasa înotătoare Mireia Belmonte, campioana olimpică de la 200 metri fluture în 2016, și pe kaiacistul Saúl Craviotto, dublu campion olimpic în kaiacul de doi - 500 metri, alături de Carlos Pérez în 2008 și de Cristian Toro în 2016. 

SERBIA: Oameni de echipă 

Serbia va avea ca purtători de steag doi componenți de la jocurile de echipă. Astfel, Sonja Vasić este componentă a echipei de baschet, câștigătoare a medaliei de bronz la Rio de Janeiro, iar Filip Filipović este component al echipei de polo a Serbiei care a câștigat titlul olimpic în Brazilia, dar a urcat pe podium și la Londra sau Beijing, locul 3. 

ANDORRA: Doi au, doi poartă steagul

Sunt și națiuni care nu au de ales. Andorra, de exemplu, are doar doi calificați la Jocurile de la Tokyo. 

Este vorba de atletul Pol Moya, care va lua startul la 800 de metri, și de Monica Doria, care va participa în proba de canoe slalom, fiind campioană europeană de junioare. De altfel, andorranii se mândresc cu altceva. Faptul că participă pentru a 12-a oară consecutiv la Jocurile Olimpice de vară. În aceeași situație, cu câte doi sportivi, se află și alte țări, precum Lesotho, Tuvalu, Dominica, Mauritania, Nauru, St. Kitts and Nevis sau Somalia. 

SUA: Americanii s-au decis greu

SUA, națiunea cu cei mai mulți participanți la Jocurile Olimpice de la Tokyo (613), a stabilit abia acum două zile cine vor fi purtătorii de drapel la festivitatea de deschidere. Au ales o baschetbalistă și un jucător de baseball. 

Sue Bird (40 de ani), steaua echipei de baschet a SUA, a câștigat patru medalii consecutive, începând cu JO 2004. Alvarez (31 de ani) evoluează la Miami Marlins, dar a obținut o medalie pentru SUA la Jocurile Olimpice de iarnă! El a făcut parte din ștafeta de 5.000 de metri, la patinaj, la Soci, în 2014. 

State care au calificați doar bărbați 

Vor fi și excepții la ceremonia de deschidere. Sunt unele țări care au calificați doar băieți și atunci vor avea un singur purtător de drapel. E, mai ales, cazul țărilor arabe. Emiratele Arabe Unite (5 calificați), Brunei (2), Bermuda (2), Vanuatu (3).

INDIA: Au un boxer parlamentar! 

Mary Kom (38 de ani) este un nume enorm al sportului în India.

Magnifica Mary, cum este ea supranumită, este singura pugilistă din lume care a câștigat de șase ori titlul mondial. Mai mult, are 8 medalii mondiale, la toate edițiile la care a luat startul. În 2012, la Londra, a câștigat și bronzul olimpic la 51 kg. Din 2016 a fost desemnată de către președintele Indiei drept membru al Rajya Sabha, camera superioară a Parlamentului indian. Alături de Kom, steagul Indiei va fi purtat la Tokyo de Manpreet Singh, căpitanul echipei de hochei pe iarbă. 

GERMANIA: În Germania, olimpicii aleg 

Purtătorii de drapel pentru Germania la Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi Laura Ludwig (35 de ani), campioana olimpică de la Rio de Janeiro la volei pe plajă, alături de Kira Walkenhorst, și Patrick Hausding (32 de ani), săritorul de la trambulină, cel care deține nu mai puțin de 17 titluri de campion european, la diferite probe. 

Azi e festivitatea de deschidere de la Tokyo: top 10 curiozități despre purtătorii de drapel

De semnalat că la nemți, Confederația Olimpică Germană propune posibilii candidați, iar sportivii olimpici aleg. Ludwig a fost preferată altor patru propuneri: Isabell Werth, care participă la dresaj, călărie, gimnastei Elisabeth Seitz, canotoarei Annekathrin Thiele și vedetei de la tenis Angelique Kerber, ultima accidentându-se însă. 

La masculin, au mai fost propuși jucătorul de tenis de masă, veteranul Dimitrij Ovtcharov, gimnastul Andreas Toba, jucătorul de hochei pe iarbă Tobias Hauke și canotorul Richard Schmidt. 

204 țăriplus echipa olimpică a refugiaților vor defila azi, la Tokyo, pe Stadionul Olimpic

JAPONIA: Uriașul și micuța luptătoare 

Țara gazdă a desemnat doi purtători de steag de staturi diferite. La masculin, steagul va fi dus de baschetbalistul Rui Hachimura (23 de ani), vedeta echipei nipone, care evoluează în NBA, la Washington Wizards. De partea cealaltă, la feminin, a fost desemnată Yui Susaki (22 de ani), dublă campioană mondială la categoria 48 kg. Hachimura are 2,03 metri și 104 kilograme, în timp ce Susaki are 1,53 metri și 48 de kilograme.

VIDEO Marian Drăgulescu - O viață în 14 imagini (Jocurile Olimpice)

Citește și alte știri despre Jocurile Olimpice: 

EXCLUSIV Jurnal de campioană olimpică » Spadasina Ana Maria Popescu s-a lăsat urmărită de GSP timp de 7 luni

Știri de ultimă oră de la Jocurile Olimpice - 23 iulie 2021 » O sportivă din Rusia a leșinat din cauza căldurii!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează