SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  JOCURILE PARALIMPICE

În 2018 medicii i-au mai dat 18 luni de trăit, însă sportivul din Marea Britanie a fost prezent la startul a două probe la Jocurile Paralimpice de Iarnă 2026

Davy Zyw în acțiune la Jocurile Paralimpice FOTO Imago Images
Davy Zyw în acțiune la Jocurile Paralimpice FOTO Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 14 martie 2026, 15:56 / Actualizat sambata, 14 martie 2026 16:08

Davy Zyw (38 de ani) a fost diagnosticat acum opt ani cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), având o speranță de viață de 18 luni. Fostul snowboarder de performanță a dat peste cap toate pronosticurile și a participat la Milano-Cortina 2026.

„Orice sportiv visează la medalii, dar pentru mine medalia a fost să ajung aici și să reprezint comunitatea persoanelor afectate de scleroză laterală amiotrofică. Să iau startul a fost ambiția mea, visul meu”, a spus Davy Zyw la finalul evoluției sale la Jocurile Paralimpice de Iarnă de la Milano-Cortina, unde a luat startul în două probe de parasnowboard.

Potrivit Asociației Paralimpice Britanice, Zyw, în vârstă de 38 de ani, este considerat primul sportiv cu SLA, cunoscută și sub denumirea de boala neuronului motor, care concurează în această competiție.

  • Această boală incurabilă afectează nervii din creier și măduva spinării, provocând o slăbire musculară progresivă și scurtând, de obicei, durata de viață a persoanei afectate.

Davy Zyw încurajat de fiul său

Davy Zyw a fost diagnosticat cu SLA în 2018, la vârsta de 30 de ani. Fostul snowboarder de performanță a decis atunci că va participa la Jocurile Paralimpice din 2026, deși i se mai dăduseră 18 luni de viață.

Și-a împlinit visul, dar nu a fost ușor. În proba de parasnowboard cross, desfășurată duminica trecută, a căzut și și-a fracturat câteva coaste, dar asta nu l-a oprit să fie prezent la startul celei de banked slalom de vineri, la categoria destinată persoanelor cu dizabilități la nivelul membrelor superioare.

Nu am fost cel mai rapid pe pârtie, dar cursa mea, lupta mea este împotriva bolii neuronului motor, iar acum câștig acea cursă. Am căzut și mi-am fracturat coastele chiar în fața fiului meu, așa că mesajul lui vineri de dimineață a fost: «Încearcă să nu cazi, tati»”, a povestit Zyw.

În 2018 medicii i-au mai dat 18 luni de trăit, însă sportivul din Marea Britanie a fost prezent la startul a două probe la Jocurile Paralimpice de Iarnă 2026
Davy Zyw alături de fiul său la Jocurile Paralimpice FOTO Instagram

Davy Zyw i-a avut alături în experiența paralimpică pe fiul său de patru ani, Aleksander, și pe soția sa, Yvie. „Acum doi ani nu aș fi putut fi clasificat ca parasportiv, iar peste doi ani nu voi mai fi un snowboarder de performanță. Așadar, mă aflu într-o perioadă oarecum tragică a diagnosticului meu, în care sunt suficient de bolnav pentru a fi clasificat ca parasportiv, dar suficient de sănătos încât să pot încă să alunec cu viteză pe snowboard. Sunt recunoscător pentru faptul că Jocurile au avut loc în acest moment, pentru că peste câțiva ani nu ar mai fi fost posibil”, a spus Zyw.

Davy Zyw: „Starea mea de sănătate se deteriorează”

Bucuros că și-a îndeplinit acest vis, el a vorbit cu multă luciditate despre boala care îi va aduce finalul.

„Perspectivele pot părea destul de sumbre, starea mea de sănătate se deteriorează. Privesc starea mea de sănătate ca și cum aș aluneca pe o pantă înghețată și trebuie să alerg în sens invers doar pentru a-mi păstra forța și capacitatea de a funcționa. Dar mândria, atitudinea pozitivă, amintirile, puterea și reziliența pe care le-am dobândit din această experiență paralimpică îmi vor da putere pentru tot restul vieții. Când nu voi mai putea practica snowboardul, privind înapoi la cursele mele de la Jocurile Paralimpice, când am reușit să particip, în ciuda rănilor și a bolii mele, asta este ceva ce voi prețui și la care mă voi agăța”, a spus britanicul.

Când Zyw a fost diagnosticat cu SLA, lucra ca somelier și cumpărător de vinuri la Londra. Primul său simptom a fost amorțirea degetului mare de la mâna stângă. Inițial, medicii i-au spus în mod eronat că suferă de sindromul de tunel carpian, însă alte investigații l-au adus în fața diagnosticului de SLA. O treime dintre cei diagnosticați cu această boală devastatoare mor în decurs de un an, jumătate mor în decurs de doi ani.

În 2018 medicii i-au mai dat 18 luni de trăit, însă sportivul din Marea Britanie a fost prezent la startul a două probe la Jocurile Paralimpice de Iarnă 2026
Davy Zyw lângă semnele Jocurilor Paralimpice în Italia FOTO Instagram

Deși boala lui a progresat lent, acum și-a pierdut aproape complet funcționalitatea mâinilor, iar mușchii din partea superioară a corpului i se atrofiază.

Davy Zyw: „Am primit niște mesaje incredibile”

Revenirea la snowboarding a fost unul dintre aspectele pozitive din perioada întunecată de după diagnostic. După ce a învățat să practice snowboardul încă din copilărie pe o pârtie artificială din Edinburgh, a concurat ca practicant de freestyle până la vârsta de 20 de ani, când o accidentare la genunchi i-a pus capăt carierei.

Am învățat foarte repede că singurul aspect al acestui diagnostic pe care îl pot controla este atitudinea mea față de el. Nu puteam influența cât de repede se va manifesta boala, cât de repede voi cădea de pe o stâncă, cât de repede îmi voi pierde funcțiile motorii. Când m-am agățat de acel mesaj pozitiv, fiecare zi a devenit mai ușoară și asta am făcut în fiecare zi de atunci”, a spus el pentru sursa citată.

În toți acești ani de când a primit cruntul diagnostic, el și-a dedicat eforturile strângerii de fonduri pentru cauzele legate de SLA. De asemenea, a găsit diverse provocări pentru a se bucura de viață.

A parcurs cu bicicleta traseul „High Five” de 425 km din Munții Scoțieni și a pedalat de la Edinburgh la Roma, dar, după ce a realizat cea mai mare performanță a sa, calificarea la Jocurile Paralimpice, nu știe care va fi următoarea sa provocare.

Se va întoarce acasă, unde vrea să dedice cât mai mult timp familiei sale, conștient că este o resursă care se va epuiza.

„Am primit niște mesaje incredibile de la îngrijitori și de la cei dragi ai persoanelor care trăiesc cu SLA, de la oameni care și-au pierdut persoanele dragi din cauza acestei boli și de la oameni care tocmai au fost diagnosticați recent. Sunt perfect conștient că sunt unul dintre norocoși, așa că mă simt foarte norocos că am ajuns la Jocurile Paralimpice”, a conchis Zyw.

Citește și:
Fosta gimnastă a dat lovitura după retragere: „O să apar la TV! Întotdeauna mi-am dorit asta”
Gimnastica
Fosta gimnastă a dat lovitura după retragere: „O să apar la TV! Întotdeauna mi-am dorit asta”
Mirel Rădoi anunță o schimbare radicală la FCSB: „Le plătesc eu, dacă observăm că e instabil emoțional”
Superliga
Mirel Rădoi anunță o schimbare radicală la FCSB: „Le plătesc eu, dacă observăm că e instabil emoțional”
Specialiștii de la Top Gear au reacționat după ce au văzut noul model Dacia: „Îi va propulsa în viitor”
Noutati auto
Specialiștii de la Top Gear au reacționat după ce au văzut noul model Dacia: „Îi va propulsa în viitor”
Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului
Tenis
Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului
Circulație rutieră închisă complet pe două artere importante din București, pentru modernizarea liniilor de tramvai
Profit.ro
Circulație rutieră închisă complet pe două artere importante din București, pentru modernizarea liniilor de tramvai
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează