Articol de Luminița Paul - Publicat sambata, 14 martie 2026, 19:40 / Actualizat sambata, 14 martie 2026 19:45
Australianul Michael Milton (52 de ani) are șase titluri paralimpice în palmares, cucerite în 1992, 1994 și 2002, și alte cinci medalii de argint și bronz. El a revenit la Jocurile de la Milano Cortina în întrecerile de paraschi alpin pe un picior după ce a scăpat pentru a treia oară de cancer.
Dacă „legendă” ar trebui să aibă drept sinonim un nume propriu, Milton ar putea fi un candidat serios. Australianul care va împlini 53 de ani pe 21 martie a adunat, din 1988 până acum, șase participări la Jocurile Paralimpice, 11 medalii și în viața de zi cu zi victorii prețioase împotriva bolii.
El s-a decis să participe la ediția de la Milano Cortina 2026 după o pauză de două decenii, precedenta sa evoluție în competiția multisportivă fiind tot în Italia, la Torino 2006. Câștiga atunci ultima sa distincție, argintul la coborâre.
În acest an, a vrut însă neapărat să aibă cu el o anume piesă de echipament: bluzonul pe care l-a purtat la Lillehammer 1994, atunci când a cucerit o medalie de aur (slalom uriaș), una de argint (slalom) și două de bronz (coborâre și Super-G).
„A făcut parte din uniforma noastră de atunci și mă simt confortabil purtându-l. Sunt eu și mi se potrivește pentru că sunt bătrân”, a spus el zâmbind pentru Olympics. Nu a fost simplu însă pentru că atunci când a căutat în cutia din garaj în care își ține echipamentul de schi, bluzonul nu era acolo.
„Atunci m-am gândit: «Cred că e printr-un muzeu, dar nu știu care»”, a continuat el, adăugând că până la urmă a reușit să-i dea de urmă. Se afla în Muzeul Paralimpic din Essendon, lângă Melbourne.
Michael Milton, primul diagnostic de cancer, la 9 ani
Milton este de trei ori supraviețuitor al cancerului. Avea doar 9 ani când i s-a amputat piciorul stâng de deasupra genunchiului din cauza unui cancer osos. A crescut într-o familie pasionată de schi și, chiar și după ce și-a pierdut piciorul, a rămas hotărât să revină pe pârtii.
A făcut acest lucru cu mult succes, muncă și emoții. Cu medalii și cu durere. S-a căsătorit cu Penni în 2006, când se afla sub tratament pentru cancer de esofag. Primul lor copil, o fetiță, Matilda, avea deja un an. După operație, chimioterapie și radioterapie, Michael a fost selecționat și pentru Jocurile Paralimpice de vară de la Beijing 2008, unde a concurat la paraciclism.
În noiembrie 2023, a fost atins de cancer pentru a treia oară. Peste o lună, era operat pentru îndepărtarea unei tumori a intestinului. Curând, a fost declarat liber de teribila boală.
11medalii paralimpice are Michael Milton, dintre care 6 de aur, 3 de argint și 2 de bronz
„Acesta a fost un alt motiv pentru care am vrut să revin, chiar și la vârsta asta. Îmi spun: «Hei, timpul trece»”, a declarat Milton pentru Olympics. „Numărul patru este, din punctul meu de vedere, mai degrabă o chestiune de «când», nu de «dacă», așa că hai să ieșim pe pârtie, să facem niște lucruri grozave și să ne distrăm înainte să ajung din nou internat în spital”, a adăugat el, referindu-se la o altă posibilă revenire a cancerului.
Michael Milton: „Este minunat să pot trăi Jocurile Paralimpice în diferite epoci”

După o pauză de două decenii de la Jocuri, Milton are o perspectivă unică asupra modului în care s-au schimbat sporturile de iarnă pentru sportivii paralimpici.
„Este minunat să pot trăi Jocurile Paralimpice în diferite epoci”, a spus cel care a concurat pentru prima dată la Innsbruck 1988, „de la un grup destul de amator de sportivi și probe și multe lucruri care se întâmplau stunci, și să văd cum a crescut totul, să văd publicul, atmosfera, profesionalismul sportivilor, modul în care ne tratează mass-media... Cred că au avut loc foarte multe schimbări și mă simt foarte onorat să pot trăi aceste epoci”.
O altă schimbare importantă este faptul că sunt în Italia și copiii lui, pentru a-l vedea concurând.
„Publicul italian a fost fantastic. Avem un grup minunat de suporteri din Australia, familia mea este aici, copiii mei. Sunt extrem de recunoscător... este minunat să pot concura în fața copiilor mei pentru prima dată. Acum sunt suficient de mari încât să-și amintească acest moment și, da, este ceva destul de special”, a punctat Milton.
El a concurat întâi la Super-G, la câteva săptămâni după o operație pentru o fractură la picior, și a terminat pe locul 23 din 33 de sportivi. Apoi, la combinată, a progresat, clasându-se pe 13. A renunțat la slalomul uriaș, dar va lua startul la slalom duminică, în ultima zi a Jocurilor de la Milano Cortina. Ar putea fi ultima sa cursă paralimpică. Sau, cine știe? Poate nu.
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”