OPINIE WASHINGTON POST „Ele au devenit starurile, de fapt” » Un „fenomen” care s-a văzut și în timpul cursei de bob a României amenință Jocurile: „Dați sportivii la o parte!”

Indiferent dacă e vorba despre schi alpin, sărituri cu schiurile sau biathlon, transmisiunile TV de la Milano Cortina au fost „invadate” de cadre spectaculoase, nemaivăzute, surprinse de dronele înălțate pe trasee. Acestea „băzâie” pe lângă sportivi sau pe lângă creste și oferă senzații extraordinare pentru privitori.

Conform canalul de transmisie olimpice, la Milano-Cortinea operează 25 de drone în diverse locații exterioare și în anumite spații interioare. 15 dintre acestea sunt drone „first-person-view” (FPV), aflate la debutul lor la Jocurile Olimpice de Iarnă.

Un exemplu vizibil a avut loc aseară, când echipajele de bob, inclusiv cel al României, care a obținut un loc istoric, au fost rând pe rând urmărite de micuțe drone, capabile să ofere unghiuri TV inedite, să sporească sentimentul de viteză și să ofere perspective nemaiîntâlnite telespectatorului.

Editorialistul Washington Post semnalizează că acest lucru poate genera o problemă pentru sport, o schimbare de perspectivă. Când transmisia devine ținta, sportivii se transformă ușor, ușor doar în recuzita pentru spectacol. Iată argumentele într-un text neconvențional și interesant, pe care îl reproducem integral:

„Experiența sportului a devenit 100% filtrată prin intermediul televiziunii”

„Luna trecută, l-am intervievat pe autorul Chuck Klosterman despre noua sa carte, „Fotbal”, o lucrare foarte inteligentă despre un sport foarte complicat. Klosterman a fost obsedat de fotbalul american încă din copilărie, iar acest lucru este evident: fiecare pagină denotă o înțelegere profundă și o cunoaștere aprofundată a jocului. Tocmai de aceea, răspunsul său a fost atât de amuzant când l-am întrebat când a participat ultima dată la un meci de fotbal american în persoană.

„Habar n-am”, a spus el, râzând înfundat. „A trecut ceva timp.” Experiența lui fotbalistică era, la fel ca a celor mai mulți dintre noi, filtrată în întregime prin intermediul televiziunii.

Importanța televiziunii în direct pentru sport este atât de incontestabilă, încât a devenit evidentă. Când participi la un meci, așa cum eu încă o fac cât de des posibil, realizezi că jocul nu ți se mai adresează cu adevărat ție; ești doar un element de decor, atmosferă pentru spectatorii de acasă.

Această reorientare a priorităților în sport, înțelegerea faptului că banii sunt în televiziune, nu la turnicheți, a transformat industria: este motivul pentru care Cal și Boston College sunt în aceeași conferință, de ce emisiunile de tip „pregame” sunt găzduite de cretini la bustul gol și de ce meciurile pot părea reclame prelungite pentru vreo casă de pariuri. Poate părea inutil să mai vii la stadion.

De aceea nu ar trebui să fie surprinzător faptul că inovațiile sportive vin acum mai degrabă din transmisiunile evenimentelor decât din desfășurarea lor propriu-zisă, indiferent dacă sportivilor le place sau nu.

„Lucrurile care vor dăinui vor fi dronele”

Aceste Jocuri Olimpice de iarnă ne-au adus multe povești, de la curleri care trișează, la biatloniști cu confesiuni tulburătoare, până la rutine de patinaj artistic care folosesc boți muzicali bazați pe AI. Însă bănuiesc că lucrul care va dăinui cel mai mult vor fi dronele.

Aceasta a fost una dintre cele mai captivante ediții ale Olimpiadei, iar dronele sunt motivul. Dronele au devenit atât de performante încât pot ține pasul cu sportivi de talie mondială care fac lucruri absurd de rapide (și absurd de periculoase), oferindu-ne unghiuri noi și uluitoare asupra unor sporturi pe care le-am văzut de un milion de ori.

Am știut întotdeauna că schiorii de coborâre „zboară” pe munte cu viteze incredibile. Dar acum, datorită dronelor care zboară chiar în spatele lor, nu doar că putem vedea acest lucru, ci putem simți de parcă am coborî muntele alături de ei.

Unele cadre pot părea imposibile, cum este drona care reușește cumva să parcurgă un traseu de sanie fără să se izbească de pistă. Poate fi asta mai ușor decât să pilotezi cu succes sania? Săriturile cu schiurile au fost cele mai dezorientante. I-am privit mereu pe acei sportivi uimitori zburând deasupra noastră, dar acum, în mod uluitor, îi privim de deasupra lor. Acest lucru are efectul ciudat de a le scoate în evidență realizarea, dar și de a o aplatiza: cum poți să mai fii uimit de cât de departe poate sări cineva când îl privești de sus în timp ce o face?

Sincer, nu pot înțelege cum obțin unele dintre aceste cadre. Dar se dovedește că una dintre modalitățile prin care o fac este deranjând sportivii. În timp ce mulți sportivi spun că ignoră zumzetul dronelor în timpul competiției, există tot mai multe semne de frustrare. Imaginează-ți ca, într-un moment pentru care te-ai antrenat toată viața, să trebuiască să te întrebi: „Oare drona aia o să intre în mine?”

Snowboardera americană Bea Kim i-a declarat lui Rick Maese de la The Post: „Cred că s-ar putea să fie din cauză că oamenii care le pilotează sunt în altă parte și nu își dau seama cât de aproape se află”.

După cum notează Maese, în urmă cu un deceniu, o dronă în cădere aproape a lovit un schior în timpul unui eveniment de Cupă Mondială. Nimic de genul acesta nu s-a întâmplat la aceste Jocuri Olimpice, tehnologia dronelor este mult mai bună decât acum zece ani, și, atât timp cât nu se întâmplă nimic, așteptați-vă ca dronele să devină o parte și mai importantă a Jocurilor, alături de orice altă transmisiune sportivă.

„Camera amintește sportivului că e urmărit în persoană, de la mii de kilometri distanță”

La urma urmei, cadrele arată grozav. Dar ele creează și un efect de „panopticon” incontestabil: ca sportiv, una este să știi că ești filmat mereu. Este cu totul altceva să ai obiectul care te filmează chiar acolo, lângă tine, făcând ceea ce faci tu, în timp ce o faci. (Și făcând mult zgomot în tot acest timp). Camera este un memento al faptului că publicul nu doar că nu te urmărește în persoană, ci o face de la mii de kilometri distanță.

Și, paradoxal, cu cât drona se apropie mai mult de acțiune, cu atât performanța devine mai puțin impresionantă! Prin eliminarea perspectivei, un sportiv devine mai puțin o persoană care testează limitele posibilităților fizice și mai mult un simplu element care îți trece prin fața ecranului. Mai mult decât atât: devin, la fel ca mulțimea adunată în jurul lor, fundal. Adevărata vedetă a spectacolului nu mai este sportivul: devine persoana care privește de acasă.

Dar de ce nu ar fi aceasta prioritatea, chiar dacă înseamnă marginalizarea lentă a evenimentului în sine? Partea amuzantă în a te adresa mereu telespectatorului distant este că nu doar fanii din tribune se pot simți ca niște personaje secundare într-o poveste mai mare: ci și sportivii înșiși. Când tot ce contează sunt nevoile persoanei de acasă, de pe canapea, sportivul riscă să devină și el un simplu decor. Această tehnologie este uimitoare acum și va deveni tot mai bună. Atunci nimeni nu va mai trebui să meargă la Jocuri. Și apoi? Scuză-ne, LeBron: stai în calea cadrului nostru”.