SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  CAZURI

Când piloții de Formula 1 au participat la Jocurile Olimpice de iarnă: unul o va face acum, la Milano-Cortina!

Divina Galica, alături de monopostul ei // foto: Guliver/gettyimages +16   FOTO
Divina Galica, alături de monopostul ei // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 07 februarie 2026 10:57 / Actualizat sambata, 07 februarie 2026 11:06

De-a lungul anilor, patru piloți de Formula 1 au concurat la Jocurile Olimpice de iarnă. Mai jos, poveștile lor.

Situații-limită, puls ridicat, forțe și viteze imposibil de suportat de către persoane neantrenate - toate aceste elemente descriu profesia unui pilot de Formula 1.

Pentru unii dintre ei, circuitele de mare viteză și cauciucurile tocite n-au fost suficient pentru a le potoli setea de adrenalină. Ei au mers mai departe și au împletit orele la volan cu practicarea unor sporturi extreme, o parte dintre ei chiar la cel mai înalt nivel posibil: Jocurile Olimpice.

Site-ul oficial F1 le-a prezentat poveștile.

Divina Galica: mai întâi cu schiurile, apoi la volan

Începem cu Divina Galica, fostă sportivă britanică, acum în vârstă de 81 de ani. Da, ea a concurat în Formula 1, fiind una dintre singurele 5 femei care se pot lăuda cu o asemenea performanță. A făcut-o în 3 etape din F1, una în 1976, celelalte două în 1978, fără a se califica în cursa principală în vreuna dintre ele.

Divina Galica // foto: Guliver/gettyimages
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
+11 FOTO

Dar până să-și încerce norocul în F1, Divina își cimentase reputația de una dintre cele mai mari schioare britanice din istorie.

În 1964, pe când avea doar 19 ani, ea a concurat la ediția din Innsbruck, calificându-se în probele de slalom, slalom uriaș și coborâre. Patru ani mai târziu, la Grenoble, a obținut locul 8 în proba de slalom uriaș. În 1972 și-a îmbunătățit rezultatul în cadrul Jocurilor de la Sapporo: locul 7.

Dacă la Jocurile Olimpice nu a obținut medalii, a reușit să urce pe podium în două ediții a Campionatului Mondial, în proba de coborâre.

Alfonso de Portago: locul 4 la bob, cu un an înainte de tragica lui moarte

Spaniolul Alfonso de Portago, născut în 1928, a concurat în 5 curse de Formula 1 în 1956 și 1957, reușind chiar să se claseze pe podium în '56, în Marele Premiu al Marii Britanii.

Alfonso de Portago // foto: Guliver/gettyimages
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
+11 FOTO

A murit în 1957 în urma unui accident petrecut în altă categorie, în timp ce concura în a 24-a - și ultima - ediție a cursei Mille Miglia. Explozia pneului-față a făcut să piardă controlul mașinii, care a intrat la mare viteză într-un stâlp de telefonie.

Între sezoanele lui în Formula 1, în 1956, a participat la Jocurile Olimpice de iarnă din Cortina d’Ampezzo, parte din echipa de bob de două persoane. Și cât de aproape a fost de podium, la doar 0,16 secunde! El a participat și în proba de bob de patru persoane, obținând locul 9 acolo.

Bob Said: o cursă nefericită în F1, apoi bob

Amricanul Boris Robert „Bob” Said, născut în 1932, decedat în 2002, a luat startul într-o singură cursă de Formula 1, în 1969, în Sebring, Florida. Din păcate pentru el, a fost nevoit să se retragă încă din primul tur, după ce a fost agățat și mașina i s-a răsucit.

Robin Widdows // foto: Imago Images
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
Boris Robert „Bob” Said // foto: Imago Images
+11 FOTO

Mai mult succes decât în Formula 1 a avut în bob, participând mai târziu în două ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, mai întâi în 1968, apoi în 1972. În prima, la Grenoble, s-a clasat pe locul 10 cu echipajul de patru persoane. În '72, în aceeași probă rezultatul a fost mai slab, locul 14, plus un loc 19 în bobul de două persoane.

Robin Widdows și paralelele cu Bob Said

Tot cu bobul a cochetat și britanicul Robin Widdows, încă în viață, acum în vârstă de 83 de ani. Precum Bob Said, Widdows a concurat într-o singură cursă în Formula 1, în 1968 în Marele Premiu al Marii Britanii.

Robin Widdows // foto: Imago Images
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
Boris Robert „Bob” Said // foto: Imago Images
+11 FOTO

Din nou similar americanului, nu a dus cursa la capăt, fiind nevoit să se retragă spre jumătatea distanței din cauza unor probleme la mașină.

Cu 4 ani anterior acelei apariții în Formula 1, Widdows participase la prima lui ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, la Innsbruck, unde s-a clasat pe locul 13 cu echipajul de patru persoane. Patru ani mai târziu, i-a fost rival lui Bob Said la Grenoble și a ocupat locul 7, peste echipajul american.

Un fost pilot de teste urmează să concureze la Milano-Cortina!

Pe listă își poate face loc și Simona de Silvestro (37 de ani), sportivă elvețiano-italiană care a îndeplinit, pentru scurt timp, rolul de pilot de teste pentru echipa Sauber, înlocuită în 2026 în grila F1 de Audi.

Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Simona de Silvestro // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
Robin Widdows // foto: Imago Images
Boris Robert „Bob” Said // foto: Imago Images
+11 FOTO

Simona, fost pilot în IndyCar între 2010 și 2022, cu o perioadă de participare și în seria Formula E, va reprezenta Italia la Jocurile Olimpice din Milano-Cortina, în probele de monobob și de bob de două persoane.

Citește și:
Planul pregătit în secret peste noapte! » Imaginile surprinse în stadionul lui Beșiktaș
Nationala
Planul pregătit în secret peste noapte! » Imaginile surprinse în stadionul lui Beșiktaș
Echipe la Turcia - România, baraj pentru Mondial + ultimele informații de la trimișii GSP la Istanbul
Nationala
Echipe la Turcia - România, baraj pentru Mondial + ultimele informații de la trimișii GSP la Istanbul
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
Nationala
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează