SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  SCHI FOND

Johannes Klaebo, cel mai medaliat sportiv cu aur olimpic din istorie după ștafeta masculină de 4 x 7,5 km!

Johannes Klaebo în mijlocul coechipierilor săi din ștafeta Norvegiei, după a noua medalie olimpică de aur / Foto: Imago Images
Johannes Klaebo în mijlocul coechipierilor săi din ștafeta Norvegiei, după a noua medalie olimpică de aur / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 15 februarie 2026 14:02 / Actualizat duminica, 15 februarie 2026 14:27

Norvegia a cucerit azi medaliile de aur în proba olimpică de ștafetă masculină 4 x 7,5 kilometri din cadrul JO de la Milano-Cortina 2026, ceea ce înseamnă că Johannes Klaebo, vedeta lotului nordic, a atins borna 9 la medalii de aur, devenind cel mai de succes sportiv din istoria competiției olimpice de iarnă.

Klaebo (29 de ani) a mai cucerit la actuala ediție a Jocurilor Olimpice trei medalii de aur: în cursa de 10 kilometri, de skiathlon și de 7,5 kilometri. La precedentele două Olimpiade, de la Beijing și Pyeongchang, norvegianul a mai câștigat 5 medalii de aur.

Klaebo egalase cu două zile în urmă recordul de medalii de aur cucerite la JO de compatriotul său, Bjorn Daehlie, tot la schi fond - 8. Pe lângă trofeele supreme de la JO, Klaebo mai are în vitrina cu premii încă un argint și un bronz, ambele de la Beijing 2022.

Alți trei norvegieni (Bjørn Dæhlie, Marit Bjørgen, ambii de la schi fond, și biatlonistul Ole Einar Bjørndalen) au în palmares 8 medalii de aur la Jocurile Olimpice de iarnă, de-a lungul carierelor lor.

Klaebo mai are șanse la aur la JO de la Milano Cortina 2026; pe 18 februarie, la sprintul masculin pe echipe, și pe 22 februarie, în proba de 50 kilometri, start colectiv.

Norvegia, urmată pe podiumul de la ștafetă de fondiștii francezi și italieni

Ștafeta Norvegiei, formată din Emil Iversen, Martin Nyenget, Einar Hedegart și Johannes Klaebo) a încheiat proba de azi cu timpul de 1h:04:24,5, fiind urmată pe podium de reprezentativele Franței (1:04:46,7 h) și Italiei (1:05:12.4).

Klaebo declara că principalul său sprijin de la JO este bunicul său, Kare Hosflot, care-l și antrenează. Acum în vârstă de 83 de ani, acesta i-a fost alături de la început, făcându-i cadou prima pereche de schiuri pe când avea numai 2 ani.

„De la 10 ani a început să mă ia de la antrenamente, fie că erau de fotbal sau schi fond, era acolo, mă ducea și mă aducea. Mă ajuta cu echipamentul. Dacă aveam nevoie de ghete noi, le primeam de Crăciun. Nu a trebuit niciodată să-l etichetez drept antrenor. De la început a fost doar bunicul”, a spus multiplul campion din Norvegia, care a ajuns la 105 victorii în Cupa Mondială, cele mai multe pentru un schior de fond.

Kare Hosflot este prezent la Milano Cortina, prima ediție europeană a Jocurilor la care participă nepotul său. El s-a implicat total în susținerea carierei de schior de fond a nepotului său, ceva ce nu s-a schimbat în cei 13 ani de când s-au dedicat complet acestui sport.

Sportivul norvegian este și un vlogger cunoscut, care și-a documentat ascensiunea pe rețelele de socializare, reușind să-și construiască o carieră în paralel cu cea sportivă. Pasiunea sa pentru vlogging l-a transformat într-un adevărat brand, aducându-i sponsori, vânzare masivă de produse promoționale și un public care a depășit cu mult granițele Norvegiei.

Victoria Norvegiei vine pe fondul unor tensiuni - echipa Finlandei a depus un protest oficial împotriva rezultatelor de la proba masculină individuală de sprint la schi fond, unde a triumfat același Klæbo, acuzând nereguli grave nu doar în tabăra Norvegiei, dar și în cea a Statelor Unite ale Americii și spunând că sportivii din aceste două țări au avut avantaje ilegale.

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează