SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  SCHI FOND

Johannes Klaebo, imbatabil la Milano-Cortina! A 11-a medalie de aur la JO în cea mai grea cursă

Fondiștii norvegieni Johannes Klaebo, Martin Nyenget și Emil Iversen au fost pe podiumul olimpic al probei de 50 km / Foto: Imago Images
Fondiștii norvegieni Johannes Klaebo, Martin Nyenget și Emil Iversen au fost pe podiumul olimpic al probei de 50 km / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 21 februarie 2026, 14:19 / Actualizat sambata, 21 februarie 2026 15:12

Norvegianul Johannes Klaebo (29 de an) și-a consolidat poziția de câștigător al celor mai multe medalii din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, ajungând la 11, după epuizanta cursă masculină de 50 de kilometri start în bloc, pe care a încheiat-o cu timpul de 2:07:07,1 ore. Este cel de-al șaselea titlu suprem pe care Klaebo îl obține la Milano-Cortina, după cele bifate în proba de sprint în stil liber pe echipe (alături de Einar Hedegart), dar și la 10 kilometri, skiathlon, 7,5 kilometri și cu ștafeta masculină 4 x 7,5 kilometri a țării sale.

Cu alte cuvinte, norvegianul, care mai avea cinci titluri olimpice strânse de la Pyeongchang 2018 și Beijing 2022, nu a lăsat aurul vreunui adversar în niciuna dintre cele 6 întreceri la care a luat startul la această ediție a Jocurilor Olimpice, scriindu-și numele în fruntea listei eroilor celei mai importante competiții hibernale, performanță foarte greu de doborât.

Argintul a trecut la gâtul lui Martin Nyenget (2:06:53,7 ore), iar bronzul i-a revenit lui Emil Iversen (2:07:15,5 ore), podiumul fiind cu totul îmbrăcat în culorile steagului norvegian, după cursa fenomenală făcută de cei trei schiori care au folosit de la început o strategie clară: orice ar fi, rămânem împreună.

Astfel, cei 50 de kilometri ce păreau la un moment dat că nu se mai sfârșesc i-au avut în frunte doar pe cei trei nordici, Iversen și Nyenget trecând la conducere alternativ, iar Klaebo ținând în cea mai mare parte a cursei trena colegilor săi din lotul norvegian, acum adversari direcți.

Ocupantul locului 4, francezul Theo Schely, a sosit la finiș după două minute față de câștigător, iar asta spune multe despre tactica norvegienilor și despre viteza și rezistența lor în urcările și sprinturile de la proba de 50 de kilometri.

Practic, pe zăpada italiană, norvegienii au format de la început un șir, mult în fața celorlalți schiori - privit de la depărtare, același schior în triplu exemplar, în același echipament, uneori cu mișcările sincronizate la fracțiune de secundă.

Pe ultimii kilometri ai cursei de 50 de kilometri, în frunte au rămas doar Nyenget și Klaebo

Iversen a cedat însă pe ultimii patru kilometri, iar în frunte au rămas doar Nyenget și Klaebo. Cu câteva sute de metri înainte de final, Klaebo a accelerat ritmul - marca sa personală - pentru a-l depăşi pe Nyenget. Apoi s-a prăbușit după ultimele minute de efort după linia de finiș a celei mai obositoare curse din sporturile de iarnă.

Înaintea lui Johannes Klaebo, niciun al sportiv nu mai cucerise 6 medalii de aur la Jocurile Olimpice de iarnă. În afara sa, doar alți doi sportivi reușiseră să câștige aurul pus la bătaie în toate probele la care au participat.

Unul este patinatorul american Eric Heiden, în 1980, la Lake Placid (SUA), care a câştigat toate cele cinci probe individuale din program (500 m, 1.000 m, 1.500 m, 5.000 m şi 10.000 m). În 2002, La Salt Lake City, norvegianul Ole Einar Bjoerndalen, a reuşit şi el această performanţă, triumfând în patru curse, dintre care una de ştafetă pe echipe.

La ediția JO 2026, Johannes Klaebo a devenit al doilea cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, atât de vară, cât şi de iarnă, după înotătorul american Michael Phelps, care în palmares 23 de medalii din cel mai prețios metal.

Klaebo combină în mod fericit sportul cu rețelele de socializare, el fiind și un vlogger cunoscut, care și-a documentat online ascensiunea în carieră, reușind să-și construiască un adevărat brand. Pasiunea sa pentru vlogging l-a transformat într-o marcă înregistrată, aducându-i sponsori, vânzare masivă de produse promoționale și un public care a depășit cu mult granițele Norvegiei.

Familia lui Johannes, născut la Oslo, îi este mereu aproape, bunicul său, Kare, fiindu-i antrenor, iar tatăl său, Haakon, jucând rolul de manager. De altfel, Kare, acum în vârstă de 83 de ani, l-a însoțit pe Klaebo și la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina 20206, nepotul său considerându-l marele său talisman norocos.

La cea mai lungă și dificilă probei din schiul fond au luat parte la această ediție a Jocurilor Olimpice și doi români. Paul Pepene a încheiat competiția pe locul 47, iar Gabriel Cojocaru pe locul 49.

Citește și:
Rapid - Dinamo, derby pe Arena Națională » Anunțul făcut de jandarmerie
Superliga
Rapid - Dinamo, derby pe Arena Națională » Anunțul făcut de jandarmerie
„Chiar dacă știm că nu a fost pană de vultur” » Fanii rapidiști au dat replica usturătoare pentru Dinamo
Superliga
„Chiar dacă știm că nu a fost pană de vultur” » Fanii rapidiști au dat replica usturătoare pentru Dinamo
„Iadul alb” în Liga 2! S-a jucat pe zăpadă, în condiții uluitoare » Partida a fost și întreruptă: „O RUȘINE”
Liga 2
„Iadul alb” în Liga 2! S-a jucat pe zăpadă, în condiții uluitoare » Partida a fost și întreruptă: „O RUȘINE”
Cele mai frumoase 15 sportive de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 » Italiencele și americancele domină topul
Jocurile Olimpice
Cele mai frumoase 15 sportive de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 » Italiencele și americancele domină topul
FOTO Starbucks închide în România un local emblematic
Profit.ro
FOTO Starbucks închide în România un local emblematic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

E cel mai bun din lume în domeniul lui și a răspuns la întrebarea: „Ce știi despre România?”

Stenograme incredibile: cum negocia Craiova Maxima vânzarea de meciuri! Cămătaru: „Mi-a dat zece «garoafe»” + „«Materialul» e la Ștefănescu!” » Reacția: „Să fie de capu' lor!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează