Lacrimi în delegația Norvegiei, națiunea care domină clasamentul pe medalii » Doi dintre componenții săi au pierdut persoane dragi chiar înainte de JO

Norvegia domină clasamentul pe medalii, iar doi dintre sportivii săi au avut luni parte de o zi dificilă.

Primul care a vărsat lacrimi amare a fost schiorul Atle Lie McGrath, primul după prima manșă a slalomului, dar care a ratat în a doua. Și-a aruncat bețele dincolo de gardul de protecție, apoi, în loc să coboare pe pârtie, s-a dus să se reculeagă în pădurea de lângă pârtie. „Este cea mai grea zi sportivă din viața mea. Și când lucrurile devin atât de grele acasă și atât de grele pe pârtii, devine foarte greu", a spus norvegianul, la câteva ore după cursă, încă vizibil afectat de ce i se întâmplase în fața a 20 de jurnaliști.

El dezvăluise înainte de cursă chiar că și-a pierdut bunicul la începutul Jocurilor Olimpice. Atle a descris orele de după ratare ca fiind încețoșate și a spus că va avea nevoie de multe zile pentru a trece peste ce s-a întâmplat și că va avea nevoie de ajutor. „De la oamenii pe care îi iubesc – și de la oamenii care poate știu asta. Este complet la limita mentală să fac față acestei situații. Sunt foarte fericit că am atât de mulți membri ai familiei aici. A fost greu”, a spus McGrath, citat de VG.

Atle Lie McGrath a încercat să explice de ce a simțit nevoia să meargă lângă pădure imediat după ratare: „Totul a scăpat de sub control. Emoțiile m-au copleșit. Credeam că voi avea timp să fiu singur, dar au fost fotografi care m-au găsit, așa că nu am avut timp să fiu singur. Emoțiile se manifestă fizic”.

El a spus că ultimele săptămâni au fost greu de dus, mai ales că avea o relație extrem de apropiată cu bunicul, în memoria căruia voia să câștige o medalie. „Am visat la asta, am încercat”, a încheiat, aproape în lacrimi, Atle dialogul cu jurnaliștii.

Johann André Forfang urmează să participe la înmormântarea tatălui său

Seara, la Predazzo, o furtună de zăpadă a făcut posibilă îndeplinirea unei promisiuni făcute unui tată aflat pe patul de moarte. Competiția din proba de superechipe a fost oprită mai devreme, iar podiumul a fost ocupat de Austria, Polonia și Norvegia.

Din echipa Norvegiei a făcut parte și Johann André Forfang, cel care și-a pierdut tatăl, Hugo (68 de ani), chiar înainte de întrecerea de la Milano-Cortina. „A trebuit să mint atunci când tatăl meu era pe patul de moarte, i-am promis că voi merge la Jocuri și voi lupta cu adevărat pentru o medalie. Simt că am spus o minciună nevinovată, pentru că nici eu nu credeam cu adevărat în asta”, a spus Forfang.

El a adăugat: „Nu am fost aproape de forma necesară pentru a câștiga o medalie la începutul acestei ierni”, realizează el. Acum se întoarce acasă pentru înmormântare, care va avea loc pe 20 februarie, având în bagaj medalia olimpică promisă.

„Va fi frumos să ne reunim cu familia și prietenii apropiați și îndepărtați, abia aștept asta. În același timp, este îngrozitor să-l duc pe tata la locul său de odihnă veșnică. Este ceva cu care aș prefera să nu mă confrunt acum”, spune Forfang.

Întrebat ce crede că i-ar fi spus tatăl său, și el săritor cu schiurile, în aceste momente, Johan a răspuns: „Tata era un taciturn. Mi-ar fi vorbit cu ochii”, a spus el pentru VG.

Și managerul echipei de sărituri cu schiurile, Jan-Erik Aalbu, s-a emoționat. „Tatăl său era o figură cunoscută în lumea săriturilor cu schiurile din Norvegia, a făcut o treabă fantastică în nordul Norvegiei pentru acest sport și a avut doi săritori fantastici. A însemnat foarte mult pentru mulți. Cred că este cea mai frumoasă medalie pe care Johann a primit-o vreodată. Am plâns și eu alături de el. A fost foarte emoționant”, a spus Aalbu. Uneori, sportul e în plan secund, dar poate aduce alinare în astfel de momente dificile.