Articol de Tudor Belivacă - Publicat sambata, 14 februarie 2026 23:47 / Actualizat sambata, 14 februarie 2026 23:47
Lindsey Vonn (41 de ani) a suferit o fractură gravă la picior în urma unei căzăturii la Jocurile Olimpice de la Milano și a trecut deja prin patru operații. Toate au decurs cu succes, iar la finalul ultimei intervenții, schioarea a anunțat public, prin intermediul Instagram, că "se întoarce în sfârșit în Statele Unite ale Americii".
De asemenea, schioarea a avut un lung mesaj manifest în care explică de ce a concurat, în condițiile în care aceasta se afla într-o perioadă de recuperare.
Lindsey Vonn, mesaj după a patra operație: „Știam ce fac. Am ales riscul”
„Operația a decurs bine! Din fericire, voi putea în sfârșit să mă întorc în SUA! Când mă voi întoarce, voi împărtăși cu voi mai multe informații și noutăți despre accidentarea mea… Dar până atunci, în timp ce stau aici în pat și mă gândesc, am câteva gânduri pe care aș vrea să le împărtășesc…
Am citit multe mesaje și comentarii în care oamenii spun că ceea ce mi s-a întâmplat îi întristează. Vă rog, nu fiți triști. Empatia, dragostea și sprijinul le accept cu inima deschisă, dar tristețea și mila – nu. Sper ca acest lucru, în schimb, să vă dea puterea de a continua să luptați, pentru că asta fac și voi continua să fac”, a transmis Lindsey Vonn, conform sportal.blic.rs.
A adăugat, de asemenea, că ar alege întotdeauna riscul și că nu vrea să-și permită să regrete că a ratat o competiție.
„Când mă gândesc la căzătura mea, eram conștientă de posibilele consecințe. Știam ce fac. Am ales riscul. Fiecare schior de la acea poartă de start și-a asumat același risc. Pentru că, chiar dacă ești cea mai puternică persoană din lume, muntele deține întotdeauna toate cărțile. Eram pregătită să risc, să mă împing la limite și să mă sacrific pentru ceva de care știam că sunt absolut capabilă. Voi prefera întotdeauna să accept riscul de a cădea în timp ce dau tot ce am mai bun, decât să nu schiez și să trăiesc cu regrete.
Nu vreau niciodată să trec linia de sosire și să spun: „Ce-ar fi fost dacă?” Și, ca să fiu complet sinceră, în acel moment eram fizic mai puternică decât fusesem înainte. Cu siguranță mai puternică decât atunci când mi-am încheiat cariera în 2019, când am câștigat o medalie de bronz la Campionatele Mondiale. Iar mental… Mental eram perfectă. Concentrată, însetată de succes, agresivă, și totuși complet calmă… exact așa cum am exersat în ultimele luni, în timp ce am fost pe podium la fiecare coborâre în acest sezon. Două victorii și poziția de lider… toate acestea au fost un test pentru a mă pregăti pentru Jocurile Olimpice.
Mental, eram mai pregătită ca niciodată. Dar faptul că eram pregătită nu-mi garanta nimic. În viață nimic nu este garantat. Acesta este riscul pe care trebuie să-l accepți atunci când îți urmărești visurile: poți să cazi, dar dacă nu încerci, nu vei ști niciodată. De aceea, vă rog, nu fiți triști. Cursa a meritat căzătura. Când închid ochii noaptea, nu am regrete și dragostea pentru schi rămâne. Încă aștept cu nerăbdare momentul în care voi sta din nou în vârful muntelui. Și știu că o voi face”, a încheiat Lindsey Vonn mesajul de pe rețelele de socializare.
Lindsey Vonn, accidentare-horror la Milano-Cortina: a fost luată cu elicopterul de pe pârtie
La începutul cursei de coborâre de la Jocurile Olimpice de la Milano - Cortina, vedeta schiului Lindsey Vonn a suferit o căzătură gravă. Lindsey Vonn a apărut la start cu numărul 13 și cu o protecție la genunchiul pe care și l-accidentase la Kran Montana pe 30 ianuarie. Cursa ei spre un nou aur s-a încheiat după exact 13 secunde. Se pare că a agățat a patra poartă cu umărul, a pierdut controlul, iar apoi a s-a izbit puternic de zăpadă la o viteză de 100 de kilometri pe oră!
A fost rapid înconjurată de medici înainte ca elicopterul galben să sosească și să o evacueze pe schioarea de 41 de ani de pe pârtie, legată într-o targă portocalie.
Vedeta-model la Jocurile Olimpice a câștigat peste 20 de milioane de dolari, doar 1% din premii!