SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  FINANȚARE

Învinsă de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la Paris, o canotoare britanică face dezvăluiri șocante: „Orice creșteri ale chiriei sau ale altor facturi mă umplu de groază”

Rebecca Wilde, alături de colega ei pe podiumul olimpic/Foto: Getty Images
Rebecca Wilde, alături de colega ei pe podiumul olimpic/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 26 martie 2025 12:57 / Actualizat joi, 26 iunie 2025 18:33

Rebecca Wilde (27 de ani), medaliată cu bronz la canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris, a scris un articol în care a ilustrat situația financiară precară a sportivilor britanici și și-a exprimat îngrijorările.

În vara anului trecut, Rebecca Wilde și Mathilda Hodgkins-Byrne au luat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu vâsle. Cu un timp de 6:53,22, cele două britanice au fost depășite de româncele Ancuța Bodnar și Simona Radiș (6:50,69) și de neozeelandezele Brooke Francis și Lucy Spoors (6:50,45).

Sold-out în timp record în sportul românesc » „Cel mai important meci al sezonului” se joacă duminică, biletele s-au vândut de miercuri!
EHF European League
Sold-out în timp record în sportul românesc » „Cel mai important meci al sezonului” se joacă duminică, biletele s-au vândut de miercuri!

Rebecca Wilde, prima finanțare la 6 ani după ce a început sportul: „Unul din cei mai ieftini medaliați olimpici”

La aproape 8 luni de la acel moment, Wilde a publicat un articol pe The Telegraph în care a dezvăluit situația complicată a sportivilor britanici, chiar și a celor medaliați la Jocurile Olimpice.

„Decembrie 2023 a fost prima oară când am primit finanțare pentru sportul meu – la mai mult de 6 ani după ce mi-am început cariera. 8 luni mai târziu, am câștigat o medalie olimpică la Paris. În lunile ce au urmat, am primit doar 11.000 de lire finanțare, ceea ce mă face unul din cei mai ieftini medaliați britanici la Paris”, și-a început canotoarea în vârstă de 27 de ani textul.

În această lună, UK Sport a anunțat schimbări în finanțarea pe care sportivii o primesc. Cu toate că îmbunătățirile sunt un punct de pornire, riscul pierderii unei generații de sportivi britanici rămâne mare”, a continuat Wilde.

Mai departe, ea a explicat sistemul de finanțare britanic, acolo unde banii vin din partea Loteriei Naționale și sunt acordați în funcție de potențial, performanță și rezultate. Problema identificată de Wilde este că deși inflația e de 40% în ultimii 12 ani, premiile financiare au rămas la fel.

Prin urmare, sportivii britanici sunt obligați să își caute meserii pe care să le facă în paralel pentru a-și finanța sportul. Un exemplu dat de medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice este cel al lui Jack Laugher, campion olimpic la sărituri în apă, care și-a deschis un cont pe Only Fans, o platformă dedicată adulților.

Laugher este medaliat olimpic cu aur. Asta înseamnă că poate primi finanțare de 27.000 de lire pe ani și totuși se chinuie să își permită să facă sport. E o realitate dură”, a subliniat Wilde.

Învinsă de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la Paris, o canotoare britanică face dezvăluiri șocante: „Orice creșteri ale chiriei sau ale altor facturi mă umplu de groază”
Rebecca Wilde și Mathilda Hodgkins-Byrne/Foto: Getty Images

Rebecca Wilde: „Sunt cu mulți ani în urmă și adesea mă simt ca și cum aș fi încă studentă”

Sportiva care a studiat Sport și Științe Sociale la Universitatea din Bath a dezvăluit că și ea a fost nevoită să își caute diverse activități pe care să le facă în paralel cu sportul pentru a-și rotunji veniturile:

În cariera mea, am avut numeroase joburi part-time în timp ce făceam canotaj full-time. Am avut grijă de copii, am antrenat, am muncit pentru un magazin online – doar o parte din rolurile pe care le-am considerat potrivite cu un program intens de antrenament, asigurându-mă că îmi pot permite chiria și mâncarea în fiecare lună.

Ne antrenăm de 3 ori pe zi, de la 7 dimineața la 4 după-amiaza, așa că e dificil să ai o altă meserie. Nu există o altă alegere, să relaxezi programul de antrenament ar însemna să rămâi în urma celorlalți.

Prietenii mei din afara sportului trăiesc o viață complet diferită de mine. Mulți au început să își cumpere case, să își permită nunți și să aibă economii. Eu sunt cu mulți ani în urmă și adesea mă simt ca și cum aș fi încă studentă. Un credit este foarte departe de mine și orice creșteri ale chiriei sau ale altor facturi mă umplu de groază

- Becky Wilde

„Visurile olimpice sunt distruse înainte de a avea o șansă”

Prima finanțare a lui Wilde a fost de 1.000 de lire sterline pe lună și, după ce și-a câștigat locul într-o ambarcațiune, salariul a crescut la 1.500 de lire/lună. În urma unui sondaj efectuat de Asociația Sportivilor de Elită Britanici (BEAA), 64% au răspuns că dacă premiile pentru performanța sportivă nu se vor îmbunătăți, vor renunța la cariera lor.

Aceasta nu e o poveste de lăcrimat. Este viața pe care am ales să o trăiesc și e un privilegiu să pot să îmi practic sportul și să fiu plătită pentru asta. Totuși, realitatea sportului olimpic britanic e că suntem pe punctul de a pierde o generație de sportivi care nu își mai permite să practice sportul la cel mai înalt nivel. Visurile olimpice sunt distruse înainte de a avea o șansă”, a încheiat Rebecca Wilde.

(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.

Citește și:
FCSB a plecat în Antalya, cu 29 de jucători în lot: Mihai Popescu a făcut deplasarea » 5 noutăți la campioană! Toate imaginile de pe aeroport
Superliga
FCSB a plecat în Antalya, cu 29 de jucători în lot: Mihai Popescu a făcut deplasarea » 5 noutăți la campioană! Toate imaginile de pe aeroport
Femeia care l-ar fi refuzat pe Cristiano Ronaldo, apariție ireală de Anul Nou » Au rămas fără cuvinte când au văzut ținuta
Campionate
Femeia care l-ar fi refuzat pe Cristiano Ronaldo, apariție ireală de Anul Nou » Au rămas fără cuvinte când au văzut ținuta
Rapid a făcut pachetul pentru decarul din Superligă: 300.000 € plus un jucător!
Superliga
Rapid a făcut pachetul pentru decarul din Superligă: 300.000 € plus un jucător!
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Tenis
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
BMW lansează un nou brand exclusivist FOTO
Profit.ro
BMW lansează un nou brand exclusivist FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează