SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  JOCURILE PARALIMPICE

Rusia, primele medalii în 12 ani la Jocurile Paralimpice de iarnă! Ucraina, lideră în clasamentul medaliilor

Varvara Voronchikhina, prima medalie a Rusiei în 12 ani la Jocurile Paralimpice de iarnă/Foto: Getty Images
Varvara Voronchikhina, prima medalie a Rusiei în 12 ani la Jocurile Paralimpice de iarnă/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 07 martie 2026 22:05 / Actualizat sambata, 07 martie 2026 22:11

Rusia a cucerit sâmbătă, 7 martie, primele medalii în 12 ani la Jocurile Paralimpice de iarnă. Varvara Voronchikhina și Aleksei Bugaev au obținut medalii de bronz la schi alpin, în proba de coborâre.

Înainte de startul ediției de la Milano-Cortina, Comitetul Internațional Paralimpic (CIP) a anunțat că le va permite sportivilor din Rusia și Belarus să defileze și să concureze cu însemnele naționale, decizie care a inflamat spiritele și a provocat un val de reacție.

7 țări (Ucraina, Cehia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania și Polonia) au boicotat ceremonia de deschidere de la Verona, însă asta nu i-a făcut să se răzgândească pe liderii CIP, iar 6 sportivi ruși sunt prezenți la Jocurile Paralimpice de iarnă.

Varvara Voronchikhina și Aleksei Bugaev, primele medalii pentru Rusia în 12 ani la Jocurile Paralimpice de iarnă

Sâmbătă, 7 martie, doi dintre ei au obținut medalii de bronz la schi alpin, în proba de coborâre, cucerind primele medalii ale Rusiei în 12 ani. Ultimele medalii sub steagul Rusiei fuseseră obținute în 2014, la Jocurile Paralimpice din Sochi.

Cele două medalii au fost cucerite de Varvara Voronchikhina și de Aleksei Bugaev. „A trecut foarte mult timp de când suntem aici fără steagul național și acum sunt cu adevărat bucuroasă”, a declarat rusoaica.

„Întreaga țară și toți coechipierii mei suntem bucuroși. Sunt foarte fericită pentru că e prima mea medalie. E de bronz, dar sunt cu adevărat fericită”, a adăugat Voronchikhina, citată de The Guardian.

„A fost o medalie (n.r. obținută) dificil, aș spune că e chiar una din cel mai greu obținute din cariera mea. Dar sunt fericit că pot să îmi reprezint țara din nou”, a spus Bugaev.

E frumos când nu ești deposedat de nimic, nu ești restricționat, nu ești forțat să nu te exprimi, așa cum a fost în Coreea, de exemplu, când au combinat cele două culori ale steagului nostru. Suntem fericiți că putem concura aici în termeni egali. Și mai ales că putem aduce o medalie acasă astfel încât steagul să fie fluturat”, a concluzionat rusul de 28 de ani.

Ucraina, cu 6 medalii, e lideră în clasamentul Jocurilor Paralimpice de la Milano-Cortina

Andrew Parsons, președintele Comitetului Internațional Paralimpic, când a vorbit despre situația Rusiei și a Belarusului, le-a transmis un mesaj cinic sportivilor ucraineni:

„Mesajul meu pentru ei este că cel mai bun mod de a arăta forța Ucrainei este pe terenul de joc, câștigând medalii și asigurându-se că imnul lor național este intonat de cât mai multe ori pe pământ italian.”

Sportivii ucraineni l-au ascultat pe Parsons, iar vecina României e lideră în clasamentul medaliilor de la Jocurile Paralimpice de iarnă. Ucraina are deja 6 medalii (3 de aur, una de argint, două de bronz) și e peste China, Austria, SUA, Germania sau Norvegia.

Citește și:
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
Superliga
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  08 Martie 2026, 12:10

Nu este un mesaj cinic. Este un mesaj corect. Politica de a ostraciza pe sportivii rusi nu aduce nimic bun. Din contra, trezeste compasiune.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează