Articol de Luminița Paul - Publicat marti, 10 martie 2026, 20:12 / Actualizat marti, 10 martie 2026 20:12
Mia Larsen Sveberg (27 de ani) participă la Milano Cortina 2026 pentru a doua oară la o ediție a Jocurilor Paralimpice, sportiva care concurează la curling în scaun cu rotile fiind profesoară de muzică, interpretă și compozitoare.
La ediția anterioară a Jocurilor de iarnă de la Beijing, era cea mai tânără sportivă din competiția paralimpică de curling, la cei 23 de ani ai ei. Își făcea debutul după ce începuse acest sport în 2020, trecând de la statutul de rezervă la a disputa două întâlniri. Norvegia a încheiat întrecerea pe locul 7, însă istoria Miei Larsen Sveberg a depășit contururile acelei performanțe nu chiar strălucitoare.
Ceea ce o face deosebită pe tânăra cu zulufi blonzi este prezența ei pe scenă – e locul în care se simte confortabil datorită experienței rotunjite prin muzică. Este interpretă, compozitoare și muziciană, îmbinând prin calitățile ei două lumi diferite, cea a sunetelor și cea a competitivității pe gheață.
Spre deosebire de Beijing, ediție a Jocurilor disputată sub restricțiile pandemiei de coronavirus, la Milano Cortina spectatorii au ocazia să umple tribunele. Ca la un concert. „Este cea mai mare diferență față de experiența mea anterioară, că oamenii sunt aici, strigă, aplaudă, te încurajează”, a declarat ea pentru Olympics.
„Chiar dacă nu-și dau seama întotdeauna ce faci tu, tot te aplaudă! E frumos să simți dragostea publicului”, a adăugat Mia.
Pentru ea, muzica a fost înaintea curlingului: interpreta piese la pian și cânta în fața spectatorilor la festivaluri și în săli mici de concert de când avea 6 ani. Așa a învățat să-și mențină calmul, transferându-l pe pistele de gheață ale curlingului în scaun cu rotile.
Mia Larsen Sveberg: „Am nevoie de muzică în viața mea”
„Când ești foarte stresat la curling, poți simți același lucru ca atunci când cânți într-un concert”, a spus Sveberg pentru aceeași sursă. „Nu sunt o persoană care să simtă emoțiile cu o zi sau o săptămână înainte. Abia când urc pe scenă sau intru pe patinoar simt asta, și este la fel, așa că știu cum să-mi calmez nervii”, a adăugat sportiva scandinavă.
În concerte, interpretează de obicei melodii pe care le-a compus ea. Pentru cover, preferă muzică tradițională norvegiană sau compoziții proprii care încorporează elemente de pop, indie și folk. „Am nevoie de muzică în viața mea”, asigură Mia Larsen Sveberg.
Echilibrul între curling în scaunul cu rotile și muzică poate fi însă dificil de atins, deoarece concertele și competițiile au loc adesea în aceleași weekenduri. Sveberg adoptă o abordare sezonieră pentru a acorda ambelor pasiuni ale ei aceeași atenție. Curlingul este prioritatea ei în timpul iernii, în timp ce muzica domină programul ei în timpul verii.
Mai există însă un alt angajament de luat în considerare. Înainte de a se apuca de curlingul în scaunul cu rotile, Sveberg a obținut o diplomă de profesor de muzică și acum predă pentru o trupă și un cor în care majoritatea interpreților au dizabilități fizice sau intelectuale.
Experiența de concurs de la Beijing 2022 îi servește acum, la Milano Cortina. „Sunt mai pregătită din punct de vedere mintal”, a spus ea pentru Comitetul Internațional Paralimpic. Înainte de a intra în concurs, trimite mesaje familiei și iubitului ei pentru a-i înștiința că „acum ies pe gheață”.
Acest ritual o ajută să se concentreze, mărturisește tânăra. „Știu că ei se gândesc la mine și îmi urează succes. Iar senzația grozavă e când termin competiția și știu că voi găsi un mesaj de la unul dintre ei sau de la cineva apropiat familiei”.
Mia Larsen Sveberg: „Dacă încerc să merg, șoldul mi se dislocă, gleznele se răsucesc”
Sveberg suferă de o afecțiune de hipermobilitate. „Articulațiile mele sunt atât de alunecoase încât chiar și dacă stau pe canapea, șoldul meu poate ieși de la locul lui”, a mărturisit Mia. „Dacă încerc să merg, genunchii mi se îndoaie înspre înapoi, șoldul mi se dislocă și gleznele mi se răsucesc. Așadar, nu mai pot merge din cauza articulațiilor”, a descris ea situația.
La 18 ani, a fost diagnosticată și cu pierderea auzului și acum folosește un aparat auditiv. Tatăl ei are o deficiență de auz, iar ea a crescut folosind limbajul semnelor pentru a comunica cu el.
„Nu pot auzi păsările”, a spus Mia. „Nu aud bine basul sau vocile joase. Mi-e foarte greu să înțeleg, sună ca un murmur”. Pe pista de curling, uneori a avut dificultăți în a-și auzi coechipierii, iar pentru a rezolva această problemă, căpitanul echipei poartă acum un microfon care transmite instrucțiunile direct către aparatele ei auditive.
Cum decurge însă o zi obișnuită din viața ei? Începe cu un mic dejun consistent, urmat de două ore de antrenament pe gheață. Apoi predă lecții și lucreză cu cei din cor. De două ori pe săptămână face pregătire fizică pentru a preveni accidentările la umeri. Urmează o dietă cu legume și proteine, „fără prea multe dulciuri”, iar între activitățile ei se află de asemenea întâlniri și conferințe prin care susține cauza persoanelor cu dizabilități din Norvegia.
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
