SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  ANUNȚ

Vladimir Putin continuă atacurile asupra Ucrainei, dar vrea să organizeze Jocurile Olimpice

Vladimir Putin, președintele Rusiei // FOTO: Imago Images
Vladimir Putin, președintele Rusiei // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 30 martie 2026 10:04 / Actualizat luni, 30 martie 2026 10:13

Vladimir Putin (73 de ani), președintele Rusiei, susține că țara lui este pregătită să găzduiască edițiile viitoare ale Jocurilor Olimpice. Anunțul vine în contextul în care Rusia este implicată în conflictul militar pe care l-a declanșat încă din 24 februarie 2022 în Ucraina.

În prezent, Rusia este exclusă din principalele competiții sportive internaționale din cauza invaziei.

Putin a felicitat Comitetul Olimpic Rus cu ocazia împlinirii a 115 ani de existență și a explicat că Rusia este dispusă să organizeze Jocurile Olimpice în viitor.

Vladimir Putin: „Aș dori să menționez că țara noastră s-a numărat printre fondatorii Comitetului Olimpic Internațional”

„Dragi prieteni, vă felicit cu ocazia împlinirii a 115 ani de la înființarea Comitetului Olimpic Rus. Aș dori să menționez că țara noastră s-a numărat printre fondatorii Comitetului Olimpic Internațional și, începând cu anul 1900, a participat la Jocurile Olimpice reînființate și le-a găzduit de două ori – în 1980 la Moscova și în 2014 la Soci.

De ambele dăți, acestea s-au desfășurat la cel mai înalt nivel organizațional și creativ, fapt recunoscut de către CIO.

Doresc să subliniez faptul că Rusia este, de asemenea, deschisă să găzduiască Jocurile Olimpice de vară și de iarnă în viitor și este pregătită să își aducă contribuția la salvarea idealurilor autentice ale olimpismului”, a explicat Putin, potrivit tass.com.

În prezent, naționala de fotbal a Rusiei rămâne suspendată din competițiile FIFA și UEFA. Poate disputa doar meciuri amicale. CIO a permis participarea limitată a sportivilor ruși ca neutri, fără steag și imn.

O revenire completă în fotbalul internațional rămâne improbabilă, în contextul opoziției ferme din Europa și al continuării războiului.

Rusia a invadat Ucraina în 2022

Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 a început pe 24 februarie 2022, dar conflictul are rădăcini mai vechi. În 2014, Rusia a anexat Crimeea și a susținut separatiștii din estul Ucrainei, în regiunea Donbas.

În 2022, Rusia a lansat o invazie pe scară largă. A atacat din nord, est și sud, inclusiv spre capitala Kiev. Planul inițial a eșuat, Ucraina a respins atacul din nord.

Războiul continuă și în prezent și este cel mai mare din Europa după Al Doilea Război Mondial.

Citește și:
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Altele
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Baschet
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (3)
alessyo49
alessyo49  •  30 Martie 2026, 17:22

Las' ca si altii organizeaza Campionatul Mondial de Fotbal si nimeni nu are nimic impotriva!

bibishor
bibishor  •  30 Martie 2026, 11:22

Daca SUA pot sa atace pe cine vor si cand vor muschii lor, dar sa fie in continuare organizatori de camp[ionate mondiale si jocuri olimpice, de ce nu ar putea si Rusia?

Tarabas
Tarabas  •  30 Martie 2026, 11:00

Adevarul e c-ar putea aduce cateva probe noi la Olimpiada: concursul pt cel mai mare pitic din lume - exclusiv pt sefii de stat, calarit propagandistic de ursi, gimnaste si alte salbaticiuni - doar pt Putin, proba de sarituri de la fereastra si proba de rezistenta la ceai - pt adversarii ideologici.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează