Camelia Potec se află la cea mai mare răscruce din cariera sa: "Cum pot să renunţ la ceva ce înseamnă viaţa mea!?"

Sala Palatului, sîmbătă seara. Concert Gianni Morandi. Uşile se deschid la ora 19:00. Treizeci de minute mai tîrziu, sala e doar pe jumătate plină, în special locurile de la balcon. "Nu cred că se umple. S-au cumpărat biletele mai ieftine, cele de cincizeci de lei", observă o doamnă respectabilă, la vreo 70 de ani, care ocupa un loc central în sectorul A. Acolo un bilet a costat 500 de lei!

Încet, încet, încep să se ocupe toate scaunele. Spectatorii, majoritatea părinţi şi bunici. "Am crescut cu muzica lui Morandi şi uite că apucăm să-l vedem pe viu!", "Ce seară, dragă! N-aveam voie să ratăm aşa ceva", conversează două femei îmbrăcate cochet.

Printre cei care-şi caută locul se distinge la un moment dat o siluetă care face notă discordantă cu restul oamenilor din sală, a căror medie de vîrstă e undeva la 65 de ani. O tipă blondă, înaltă şi zveltă, îmbrăcată cu o rochie neagră pînă deasupra genunchilor şi un sacou alb. Este Camelia Potec.

Se aşază pe un scaun din primele rînduri ale sectorului B. La opt fix se sting luminile şi pe scenă apare Gianni Morandi. Rînd pe rînd, cîntă melodiile care l-au făcut celebru: "In ginocchio da te", "Occhi di ragazza", "L'amore ci cambia la vita". Unele admiratoare mai îndrăzneţe se duc pe lateralele salii şi încep să danseze.

La sfîrşitul maratonului muzical, solistul italian le adresează spectatorilor cîteva cuvinte în română: "Bucureştiul m-a împresionat prin fete frumoase, prin Arcul de Triumf şi Casa Poporului!". O fană îi oferă un buchet cu flori şi îi cere "un bacio". "Bucureştiul are şi babe frumoase!", îi spune aceasta în hohotele de rîs ale spectatorilor.

Vrea să descopere viaţa reală
Camelia Potec iese din sală veselă. "A fost extraordinar concertul! Morandi a fost peste aşteptări", mărturiseşte înotătoarea. "Am primit o invitaţie şi nu am refuzat-o, deşi mama m-a certat că nu i-am dat-o ei", îşi explică ea prezenţa în sală.

- Camelia, ştiai că Morandi aleargă zilnic şi participă şi la maratoane?
- Habar n-aveam! Aşa se explică de ce arată atît de bine...

- Şi totuşi, tu la concertul lui Morandi!?
- Încerc să descopăr viaţa reală. Am călătorit în toate colţurile lumii, dar de fapt nu am văzut nimic. De exemplu, am fost de atîtea ori în Italia la competiţii, dar nu am fost la nici un concert. Acum vreau să recuperez!

"Au şi trecut trei luni de la Olimpiadă?!"

- La Londra, după întrecerile olimpice, ai declarat ai nevoie de o pauză de trei luni, timp în care vei lua o decizie în legătură cu cariera sportivă. Cele trei luni au expirat...
- Au şi trecut trei luni de la Olimpiadă?! Cred că am spus şase luni! Oricum, decizia finală o voi lua pînă la sfîrşitul anului. Mai exact, pînă pe 15 decembrie, deoarece în cazul în care voi renunţa la sport trebuie să depun cererea pentru renta viageră.

- Continui sau spui stop?
- Este o decizie dificilă. Şi îmi este atît de greu să o iau... Cum pot să renunţ la ceva ce înseamnă viaţa mea!? Ştiu că există viaţă şi după sportul de performanţă, ştiu că dacă nu voi renunţa acum, voi renunţa peste un an sau peste patru. Ştiu toate aceste lucruri, dar mie îmi este foarte greu să mă las... Douăzeci şi doi de ani nu am făcut nimic altceva decît să intru în bazin şi să înot... Îmi trebuie multă putere şi curaj...

Nu a mai intrat în bazin

- Inima îţi spune să continui...
- Tocmai pentru a lua această decizie la rece, cu mintea şi nu cu inima, după ultima cursă de la Londra mi-am impus să nu mai intru deloc în bazin pînă cînd nu mă voi hotărî. Şi nici că am mai înotat de atunci! Este pentru prima dată în viaţa mea cînd stau atîta timp departe de apă. Eu, care iubesc apa! Şi vacanţele mi le-am petrecut în locuri unde era musai şi apă. Chiar şi mica mea afacere din turism este strîns legată de apă... Micul meu hotel plutitor de pe Dunăre...

- Deci fără bazin!
- Zilele trecute, Doina Sava m-a ţinut minute bune la telefon încercînd să mă convingă să mă înscriu măcar într-o singură probă la Naţionalele în bazin scurt. Nu a avut succes!

- Şi e greu departe de bazin?
- Foarte greu. Numai părinţii mei ştiu cu adevărat ce e în sufletul meu! Cea mai simplă soluţie ar fi să-mi pun costumul de baie şi să sar acum în bazinul olimpic, dar aşa nu rezolv nimic.

- În 2003, cînd s-a lăsat de sport, Gabriela Szabo a recunoscut că nu a mai simţit plăcere să alerge. Că ajunsese să se tîrîie la antrenamente. Tu ai trecut prin astfel de momente?
- Nu am ajuns să am repulsie de apă sau de bazin. Chiar deloc! Sigur, am trecut şi eu prin momente mai grele, ca de altfel toţi sportivii, dar să nu mai vreau să intru în bazin, niciodată!

- Unii spun că la vîrsta de treizeci de ani nu mai ai nici un cuvînt de spus în înotul de performanţă...
- Am auzit vorbindu-se că sînt bătrînă pentru a mai continua, dar vă spun sincer că din punct de vedere fizic nu am obosit şi nici nu am avut probleme de sănătate. Simt că încă mai pot. Nu este vorba de fizic, ci mai degrabă de psihic. Vorbesc de rutina antrenamentelor, de zilele care seamănă una cu alta, de trezitul dis-de-dimineaţă, la cinci şi un sfert, de antrenament, odihnă, iar antrenament şi iar odihnă. Şi toate acestea pentru cinci zile pe an, atît cît durează Mondialele! Rutina este cea care te macină încet, încet... Să stai departe de familie, de prieteni... Lumea ce spune? «Uite şi la asta ce se mai plînge că a stat la Paris atîta timp...!!» Dar lumea nu ştie că ultimii doi ani pe care i-am petrecut în Franţa am locuit singură într-o garsonieră mică şi că zilnic a trebuit să-mi gătesc, să mă gospodăresc... Puţini realizează ce sacrificii trebuie să facă un sportiv!

Vrea să ajute înotul românesc

- Deci, te vei lăsa...
- Nu ştiu. În acestă vacanţă prelungită încerc să aflu dacă a venit momentul să-mi întemeiez o familie, să am copii. Şi ce oportunităţi îmi oferă viaţa. Şi am găsit cîteva proiecte legate tot de sport. Vreau să rămîn lîngă înot, care la noi a ajuns într-un punct critic şi trebuie ajutat. Am fost zilele trecute la Brăila, la bazinul de la LPS care nu a avut apă, şi situaţia e tristă... Îmi doresc să mă implic în fenomen...

- E vremea schimbării de generaţii la federaţii. Vrei să ajungi la conducere?
- Multă lume m-a întrebat dacă vreau să candidez pentru şefia nataţiei româneşti. Probabil că la un moment dat îmi voi dori acest lucru, dar acum vreau să cunosc şi să ştiu ce e de făcut. Mă interesează nu funcţia, ci ce aş putea face în momentul de faţă pentru înotul românesc.

- Dar de ce s-a ajuns aici?
- Este o poveste lungă. Relele nu au venit dintr-o dată. Declinul a început de ceva vreme şi durează de prea mult timp, dar problema este atît de complexă încît nu poate fi rezumată în cîteva cuvinte...

2 august este ultima zi în care Potec a intrat în bazin, la Londra, în semifinalele probei de 800 m liber

"Ca să fac performanţă în ce voi alege va trebui să-mi placă. Iar ca să se întîmple acest lucru trebuie să aibă legătură cu apa, cu înotul!" (Camelia Potec)

Camelia Potec
- s-a născut pe 19 februarie 1982, la Brăila
- aur la JO Atena 2004 la 200 m liber
- bronz la CM 2001 la 200 m liber
- bronz la CM 2009 la 1.500 m liber
- un aur, 4 argint şi 5 bronz la CE