Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 14 septembrie 2026, 15:21 / Actualizat luni, 14 septembrie 2026 15:51
Industria auto din Europa traversează o perioadă de presiune imensă, iar efectele se resimt cel mai puternic la nivelul furnizorilor de componente. Aceștia sunt forțați să își reducă personalul pe fondul unei cereri în continuă scădere. Un raport recent, citat de profit.ro, indică un număr alarmant de concedieri, 100.000 de oameni, dar care se poate dubla în următorul deceniu.
Cauzele declinului și impactul asupra forței de muncă
Mai mulți factori contribuie la această situație dificilă: tranziția către vehicule electrice, scăderea cererii din cauza prețurilor tot mai mari ale mașinilor și concurența acerbă din partea producătorilor chinezi. În primele șapte luni ale anului 2026, China a exportat 2,91 milioane de vehicule cu tehnologii noi (electrice, hibrid și hidrogen), o creștere de 120% de la an la an, acestea reprezentând 47,4% din totalul exporturilor de vehicule ale țării. Toți acești factori au dus la un declin de cel puțin 3 milioane de vehicule produse și vândute anual în Europa.
Producătorii de componente se confruntă cu o dublă provocare: o piață în scădere și o transformare a produselor.
Mașinile moderne sunt mai simple din punct de vedere mecanic, cu mai puține piese, dar cu o complexitate software mult mai mare. Acest lucru a dus la 104.000 de joburi pierdute în perioada 2024-2025, adică peste 6%din totalul forței de muncă din sector, care numără peste 1,7 milioane de persoane. Vestea și mai îngrijorătoare este că numărul total al locurilor de muncă pierdute s-ar putea dubla până în 2035.
Germania, epicentrul restructurărilor
Germania, cu cea mai mare infrastructură de producție de vehicule și componente din Europa, suportă cea mai mare parte a concedierilor. Volkswagen Group a anunțat recent plecarea a peste 100.000 de angajați, în condițiile în care grupul se confruntă cu un excedent de producție de peste 500.000 de vehicule, iar menținerea capacităților actuale ar duce la pierderi financiare tot mai mari.
Producția auto actuală se situează la aproximativ 80% din nivelul înregistrat în 2019 și se estimează că va stagna în următorii ani. Acest lucru elimină orice justificare pentru menținerea unui număr mare de angajați, făcând inevitabile închiderile de fabrici și concedierile.
Industria auto europeană se confruntă cu o provocare majoră, în ciuda eforturilor financiare colosale din ultimul deceniu. Conform sursei citate, principalii factori care subminează aceste eforturi sunt modificările legislative frecvente și birocrația excesivă din Uniunea Europeană, combinate cu lipsa investițiilor publice în infrastructura de încărcare și creșterea galopantă a costurilor la energie.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.