SPORTURI » OLIMPIADA 2008 » GIMNASTICĂ

Covorul fermecat « Înapoi la articol

2008-08-18T00:00:00+03:00

Sandra Izbaşa a sărit, a dansat şi a zîmbit aseară pentru cel mai frumos aur al gimnasticii, cel de la solO zi care a început cu un aur matinal, la ora cînd Beijingul abia se dezvelea de ceaţă, s-a încheiat cu alt aur, încrustat în noapte şi luminat de neoanele unei săli care nu s-a putut abţine să nu aplaude solul unei românce. Ultima finală, ultima concurentă, ultima ocazie de duminică, 17 august, pentru România. 4 ore de aşteptareSandra Izbaşa venise la National Indoor Stadium de la ora 16:00. A aşteptat mai bine de patru ore pentru un minut şi jumătate de strălucire. Înaintea ei, americancele Shawn Johnson şi Nastia Liukin conduceau ierarhia, rusoaica Ana Pavlova îşi făcuse praf exerciţiul, brazilianca Daiane Do Santos călcase de două ori în afara covorului, chinezoaica Cheng Fei căzuse, iar rusoaica Ekaterina Kramarenko şi cealaltă chinezoaică, Jiang Yuyuan, n-avuseseră note de plecare impresionante. "Niciodată nu mă uit la adversare", mărturisea Sandra după concurs. "S-a întîmplat să-mi ridic ochii spre ecran exact cînd a căzut Cheng, dar nu m-am gîndit la asta". Aterizarea din visA venit şi momentul ei. Ritmurile greceşti pun stăpînire pe aerul imens cît sala. Prima diagonală iese perfect. Se vede, se simte, se aude şi se citeşte că românca face execuţia vieţii ei. Nu tremură deloc la acrobatică, parcă a făcut un acord cu solul, să-i primească tălpile cu mai multă ospitalitate decît pe cele ale adversarelor. În plus, Izbaşa zîmbeşte, împrăştie în jurul ei un soi de bucurie copilăroasă, de puştoaică lăsată să alerge în curtea şcolii. Tribuna a prins tactul melodiei, palmele se lovesc ritmic. Nimic n-o poate opri pe româncă. Ultimul salt şi..., dar nu, n-are ce să mai fie decît o altă aterizare lipită, poza de final şi cel mai larg surîs pe care îl poate elibera o fată blondă care tocmai a devenit campioană olimpică!Emoţii ascunse15,650 e cea mai mare notă dată la sol în zilele de gimnastică de la Beijing. Are şi cel mai mare calificativ de pornire, 6,5. "Am avut emoţii tot timpul, şi înainte, şi în timpul exerciţiului, şi după". Oriunde au fost, nu s-au văzut. Poate doar la festivitatea de premiere, cînd fata de 18 ani avea ochii plini de lacrimi. Sala şi lumea au primit doar semnalul unui moment aproape perfect. Momentul Sandrei şi al României, care încheie ziua de duminică aşa cum a început-o. Cu aur.