Medalii şi amintiri

Radu Voina, Ştefan Birtalan şi Vasile Stîngă rememorează momentele olimpice, care le-au schimbat cariera

Handbalul românesc a cucerit patru medalii olimpice de-al lungul timpului, toate însă la la masculin. De la ediţia inaugurală, din 1972 de la Munchen, şi pînă în 1984, la Los Angeles, românii nu au ratat niciodată podiumul. Au fost aproape chiar de aur, în 1976!

Bucuriile şi momentele unice trăite de români, meciurile memorabile făcute de "tricolori", sînt povestite de cîţiva dintre eroii de atunci. Radu Voina e singurul care a participat la toate cele patru ediţii, la primele trei din postura de jucător, iar în 1984 a fost secundul lui Nicolae Nedef pe banca tehnică.

"Olimpiada nu se compară cu nimic în viaţă. Toate Campionatele Mondiale nu le dau pe una dintre ediţiile Jocurilor Olimpice", spune Voina. "Pentru mine cea mai frumoasă rămîne cea din 1972. Poate mi-au rămas impresiile mai puternice pentru că era prima mea competiţie de acest gen. Păcat de atentatul care a avut loc atunci, care a transformat competiţia într-o închisoare", a adăugat Voina. Pentru Ştefan Birtalan, ediţia din 1980, e cea mai vie în minte. "I-am bătut pe ruşi la ei acasă, dar, din păcate, Iugoslavia a pierdut apoi în faţa ruşilor într-un meci cu cîntec. Cînd sîrbii au văzut că nu mai au şanse să cîştige, s-au lăsat şi URSS a cîştigat cu cinci goluri, exact diferenţa de care aveau nevoie", a povestit Birtalan. Vasile Stîngă, tunarul României în 1984, vede şi acum momentul în care 120.000 de spectatori s-au ridicat ca să aplaude delegaţia la intrarea pe stadion. "Spărseserăm embargoul comunist şi oamenii au apreciat asta", a spus actualul tehnician de la HCM Constanţa.

O Skoda pentru argint
Radu Voina îşi aduce aminte de premierile de care au avut parte după medaliile cucerite la Jocurile Olimpice. "În 1976, Ceauşescu ne-a promis că pentru aur ne va da cîte o Dacie 1300, pentru argint cîte o Skoda, iar pentru poziţia a treia cîte un Trabant. Am luat cîte o Skoda, dar de inimă bună ce-au avut cei care ni le-au oferit, toţi am făcut accidente cu ele", a povestit Voina. "În 1980, cred că am luat 10.000 de lei şi asta pentru că-i bătuserăm pe ruşi în grupe", a adăugat el.

"O generaţie de excepţie!"
Vasile Stîngă crede că echipa feminină a României are şanse mari să urce pe podium la Beijing. "Nu le cunosc pe fete, doar ce văd la televizor, dar avem o generaţie de excepţie. Huţupan e incredibilă în poartă, Narcisa Lecuşanu îmi place că e cerebrală, vede bine jocul. Ce să mai zic de Gîlcă, un pivot fenomenal! Le doresc să aibă puţin noroc şi sînt sigur că la valoarea arătată vin cu o medalie", crede Stîngă.

Sîrbii, naşii noştri
La trei din cele patru ediţii ale JO la care românii au luat medalii, Iugoslavia a oprit echipa noastră din drumul spre aur. În 1972, 1980 şi 1984, România a pierdut în grupe în faţa iugoslavilor şi, cum prima clasată juca finala mare, "tricolorii" au trebuit să se mulţumească doar cu bronzul. "Handbalistic, eram egalii lor, dar ne dominau psihic. Undeva în subconştientul nostru se inoculase ideea că sînt naşii noştri, că nu-i putem bate", a declarat Radu Voina.

"Atmosfera din Satul Olimpic nu se compară cu nimic. Mi-am făcut prieteni la Jocurile Olimpice la care am participat, oameni cu care vorbesc şi acum"
Radu Voina, medaliat în 1972, 1976 şi 1980

"Să mergi la Olimpiadă e un vis. Eu am avut posibilitatea să mi-l îndeplinesc. Jocurile Olimpice sînt un fenomen care captează atenţia întregii planete"
Vasile Stîngă, medaliat în 1980, 1984