SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  PREMIAŢI

Preşedintele a decorat 21 de campioni olimpici

Articol de GSP - Publicat marti, 22 iulie 2008 00:00

Preşedintele Traian Băsescu a decorat marţi, cu Ordinul şi Medalia „Meritul Sportiv” clasa I, 21 de sportivi medaliaţi cu aur la Jocurile Olimpice şi trei antrenori care s-au impus în istoria sportului românesc.

"V-am decorat nu pentru că am vrut eu, ci pentru că aţi vrut dumneavoastră cele mai înalte decoraţii ale statului român care sunt destinate recunoaşterii din partea statului a performanţei sportive. Ar fi greu să nominalizez pe cineva, în orice caz, dumneavoastră sunteţi unii dintre acei români cu care ne mândrim şi cu care se mândreşte orice român”, le-a spus Băsescu sportivilor invitaţi marţi la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a precizat că îşi doreşte să creadă că „cei care au preluat ştafeta” şi vor merge la Olimpiada de la Beijing ”vor completa lista de mari campioni ai României, titlu care practic înnobilează pe viaţă orice om dar şi naţiunile din care fac parte”.

Fosta canotoare Elisabeta Lipa a fost cea care a mulţumit preşedintelui, în numele sportivilor decoraţi marţi. "Suntem onoraţi că şi după retragerea din activitatea sportivă meritele noastre sunt recunoscute, iar faptul că România este cunoscută în străinătate şi prin numele marilor sportivi români înseamnă că sportul românesc şi-a făcut pe deplin datoria”, a spus Lipă, care a adăugat că speră ca şi după Olimpiada de la Beijing „să ne reîntâlnim în această sală şi să asistăm la decorarea noilor campioni olimpici”.

În cadrul festivităţii de marţi, de la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a decorat cu Ordinul şi Medalia „Meritul Sportiv” 21 de sportivi medaliaţi cu aur: olimpicii la canotaj Elisabeta Lipă, Olga Bularda-Homeghi, Ioana Olteanu Călin, Sanda Toma, Magdalena Dumitrache, gimnaştii Andreea Răducanu, Marius Urzică, Maria Olaru, Loredana Boboc, Cristina Grigoraş, Lavinia Miloşovici, Simona Amânar, Ecaterina Szabo şi Daniela Silivaş, olimpicii la canoe Ivan Patzaichin, Leon Rotman, Serghei Covaliov, Florin Popescu, Mitică Pricop, olimpica la nataţie Diana Mocanu şi olimpicul la tir Ion Corneliu.

Antrenorii lotului de gimnastică ale ultimelor ediţii ale Jocurilor Olimpice, Mariana Bitang şi Octavian Bellu au primit şi ei cele mai înatle decoraţii ale sportului românesc, altături de antrenorul lotului de canotaj care a participat la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000, Nicolae Gioga.

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2

Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (1)
 •  22 Iulie 2008, 15:04

d-le presedinte,banditii astia (nu spun cine)ne-au rapit ultima distractie pe care o mai aveam si noi...nimeni nu vine cu "solutii de avarie",nu stim ce avem de facut...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează