SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  JO

Treizeci de medaliaţi cu aur la JO au primit trofeul "Campioni de legendă"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 iulie 2008 00:00

Treizeci de foşti sportivi, medaliaţi cu aur la individual la Jocurile Olimpice, în perioada 1956-2004, au primit, miercuri, din partea Fundaţiei "Casa Campionilor", trofeul "Campioni de legendă", în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroase personalităţi din lumea sportului.


Cei 30 de foşti sportivi premiaţi sunt următorii: Leon Rotman (campion olimpic la canoe, la JO-1956), Viorica Viscopoleanu (atletism, JO-1968), Gheorghe Berceanu (lupte, JO-1972), Nicolae Martinescu (lupte, JO-1972), Vasile Dâba (kaiac, JO-1972), Sanda Toma (canotaj, JO-1980), Corneliu Ion (tir, JO-1980), Ştefan Rusu (lupte, JO-1980), Ecaterina Szabo (gimnastică, JO-1984), Doina Melinte (atletism, JO-1984), Anişoara Cuşmir (atletism, JO-1984), Maricica Puică (atletism, JO-1984), Nicu Vlad (haltere, JO-1984), Petre Becheru (haltere, JO-1984), Vasile Andrei (lupte, JO-1984), Ion Draica (lupte, JO-1984), Valeria Răcilă (canotaj, JO-1984), Paula Ivan (atletism, JO-1988), Vasile Puşcaşu (lupte, JO-1988), Sorin Babii (tir, JO-1988), Daniela Silivaş (gimnastică, JO-1988), Lavinia Miloşovici (gimnastică, JO-1992), Laura Badea (scrimă, JO-1996), Simona Amânar (gimnastică, JO-2000), Marius Urzică (gimnastică, JO-2000), Diana Mocanu (nataţie, JO-2000), Gabriela Szabo (atletism, JO-2000), Andreea Răducan (gimnastică, JO-2000), Monica Roşu (gimnastică, JO-2004) şi Cătălina Ponor (gimnastică, JO-2004).

Laureaţii au primit trofee, diplome şi premii în obiecte oferite de sponsorii evenimentului.

La ceremonie a asistat şi fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Român, Ion Ţiriac. "După părerea mea noi nu am ştiut niciodată să evaluăm ceea ce avem. Aceasta este o avuţie pe care noi o vom aprecia abia în următorii 10-20 de ani, la următoarele patru-cinci Olimpiade. Noi nu am semănat. Acum începem şi va dura. Toţi aceşti oameni au fost de aproape o sută de ori primii în lume la momentul acela. Sunt nişte oameni de excepţie şi eşti onorat să fii împrejurul lor", a spus Ţiriac.

Întrebat la ce să se aştepte România de la Jocurile Olimpice de la Beijing, Ţiriac a răspuns: "La Beijing va fi o olimpiadă mai dificilă, mult mai competitivă după părerea mea. În carnetul meu de adrese cred că va fi cea mai fastuoasă olimpiadă a tuturor timpurilor. Bănuiesc că e foarte greu ca într-un viitor cineva să egaleze... Eu îi cunosc pe chinezi numai de la Confucius încoace, însă ce au făcut oamenii aceştia în ultimii opt ani e greu de egalat. În ceea ce ne aşteaptă pe noi, să sperăm că vom ieşi cu capul sus, cu demnitate. Câte medalii? Eu nu fac contabilitate, dar va fi ceva mai greu ca înainte".

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că jucătorul Victor Hănescu se află într-o formă foarte bună, lucru încurajator în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Beijing. "Este bine că Victor a ajuns să câştige turnee, pentru că acest lucru îi dă încredere în carieră. Mă bucur pentru el şi forma în care se află este încurajatoare în perspectiva Jocurilor Olimpice", a spus Năstase.

Fosta floretistă Laura Badea a afirmat că atmosfera de la ceremonia de decernare a trofeelor "Campioni de legendă" a fost foarte emoţionantă, având în vedere numărul mare de campioni olimpici care a primit această distincţie.

Până în prezent, trofeul "Campioni de legendă" a mai fost primit de Iolanda Balaş Soter, Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci şi antrenorii de gimnastică Martha şi Bella Karoly.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Rapid, comunicat oficial cu privire la Constantin Gâlcă
Superliga
Rapid, comunicat oficial cu privire la Constantin Gâlcă
Fiica lui Jose Mourinho a atras toate privirile la Coachella: „Ce-i cu acel abdomen?”
Stiri extrasport
Fiica lui Jose Mourinho a atras toate privirile la Coachella: „Ce-i cu acel abdomen?”
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (1)
 •  23 Iulie 2008, 19:20

Si marii fotbalisti unde sunt? Sandu neagu de exemplu care abia merge? Rusine obositilor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!