Articol de Marian Ursescu, Luminiţa Paul, Cătălin Tolontan, Cristi Preda (foto) - Publicat miercuri, 13 august 2008 00:00
Echipa masculină a României a terminat ieri finala pe locul 7, după ce la Atena cucerise bronzul
de Luminiţa Paul
S-au calificat în finală cu mari emoţii, de pe poziţia a opta, ultima. Ieri, românii au urcat o treaptă, încheind concursul pentru medalii pe locul 7. Pînă la urmă însă, Drăgulescu şi ceilalţi au fost la doar o jumătate de punct de vecinătatea podiumului, poziţia a patra, însă cîteva aparate i-au tras mult înapoi.
DEBUT FULMINANT
Românii au început excelent la sărituri, cu trei note mari: Drăgulescu - 16,550, Koczi - 16,525, Popescu - 16,225. Erau pe locul întîi la capătul primei rotaţii, cu un punctaj total care avea să fie, la final, al doilea la acest aparat. Au venit însă paralelele. Koczi, Şelariu şi Stănescu au mers bine faţă de ceea ce putem prezenta aici, dar nu în comparaţie cu adversarii. Bara fixă a fost, ca şi în calificări, aparatul-dezastru. L-am încheiat cu ultimul total, al optulea, din tot atîtea echipe. Solul ne-a ridicat din nou, chiar dacă Drăgulescu a primit mai puţin decît în preliminarii, 15,650. Koczi, 15,075, şi Şelariu, 15,525, l-au secondat bine.
PIATRĂ DE MOARĂ
Urma calul cu mînere, teoretic un punct forte, care s-a transformat însă în piatră de moară. Daniel Popescu a greşit mult şi a fost depunctat la sînge, 13,700. Nici ceilalţi doi, Şelariu şi Koczi, n-au fost în apele lor. Un final cu inele, unde Robert Stănescu a evoluat excelent, primind 15,925, ne-a fixat pe locul 7. Cu un pas peste calificări, cu patru sub Atena.
Bara şi calul, cuiele din talpă
Pe rînd, Flavius Koczi, antrenorul Aurelian Georgescu şi Marian Drăgulescu au spus că aparatele care i-au tras înapoi au fost bara şi calul cu mînere. "La cal nu trebuia să greşim. Era, dimpotrivă, o zonă care trebuia să ne salte", a spus Georgescu. "Am sperat la o medalie", a mărturisit Koczi. "Acum nu mai spun nimic, aştept restul concursului", a conchis el.
Note mici de plecare
"Am mers un pic mai bine decît în calificări", apreciază Marian Drăgulescu. "Am greşit mai puţin decît ceilalţi, dar problema noastră e că avem note de plecare mici. Asta contează foarte mult. Degeaba stăm noi pe aparate, iar ceilalţi ratează, tot ei vor fi punctaţi mai bine". Despre evoluţia sa, multiplul campion mondial s-a exprimat scurt: "Cred că am adus note bune echipei".
"Am fost aproape de locul patru, la doar o jumătate de punct. Am fi vrut o medalie pentru că şi la Atena, unde am luat bronz, şi aici noi am făcut tot ce am putut"
Marian Drăgulescu
3 gimnaşti au rămas din echipa care a luat bronz la Atena: Marian Drăgulescu, Răzvan Şelariu şi Daniel Popescu