SPORTURI  »  RUGBY  »  CUPA MONDIALĂ

Finala mult visată » NOUA ZEELANDĂ-FRANŢA, 23 octombrie, ora 11:00, DigiSport2

Noua Zeelandă şi Franţa s-au întîlnit şi în grupe. All Blacks au cîştigat clar, 37-17 Foto: Reuters
Noua Zeelandă şi Franţa s-au întîlnit şi în grupe. All Blacks au cîştigat clar, 37-17 Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat marti, 18 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 19 octombrie 2011 17:17

Marc Lievremont a mărturisit că întîlnirea cu All Blacks reprezintă cea mai mare realizare din carieră


Franţa şi Noua Zeelandă se întîlnesc, duminică, pe Eden Park, în ultimul act de la Cupa Mondială. După semifinalele în care cele două formaţii au arătat un joc diametral opus, cu All Blacks care au distrus Australia şi cu Les Bleus care s-au chinuit să treacă de Ţara Galilor, antrenorii finalistelor au făcut discordanţă şi în declaraţiile pe care le-au oferit înaintea marii confruntări.

Dorinţă îndeplinită
Deşi nu era cotată cu şanse reale pentru a prinde finala, Franţa se află în faţa celei mai importante realizări din ultimul deceniu, iar Marc Lievremont este cu atît mai fericit cu cît şi-a îndeplinit cea mai mare dorinţă din carieră. "Chiar dacă pare o nebunie, am visat la acest meci încă de la început, chiar din copilărie. Jucăm finala cu All Blacks, la ei acasă, în ţara rugbyului, după 24 de ani. Nimic nu poate fi mai frumos de atît. Stresul, presiunea vor apărea pe parcursul săptămînii. Pentru moment, nu simţim decît bucurie", a mărturisit tehnicianul "cocoşilor galici".

Lievremont, care a jucat în ultima victorie pe care Franţa a obţinut-o în faţa Noii Zeelande, în semifinalele Cupei Mondiale din 1999, a comentat şi criticile care au fost aduse echipei sale după meciul cu Ţara Galilor. "Ne-am impus cu propriile arme. Trebuie să ştim să le folosim şi în marea confruntare. Pentru mine nu este o ruşine că am ajuns aici, nu am furat locul nimănui. Am fost solidari, ne-am bătut pînă la final", a adăugat francezul.

"Franţa poate fi cea mai bună"
De cealaltă parte, Graham Henry este mult mai reţinut în declaraţii, chiar dacă succesul pe care l-a obţinut cu Australia a fost catalogat drept "o performanţă eroică". Antrenorul All Blacks vede în Franţa o adversară redutabilă şi nu se sfieşte să recunoască că nimic nu este încă decis. "Trebuie să revenim cu picioarele pe pămînt. Deşi nu au arătat mare lucru pînă acum, ştim că au abilitatea să revină. Dacă prinde cea mai bună zi a ei, Franţa poate fi cea mai bună echipă din lume", a explicat Henry.

Dovadă de fair-play
Deşi au cîştigat tragerea la sorţi pentru alegerea echipamentelor cu care vor juca în finală, oficialii francezi au decis să îi lase pe neo-zeelandezi să aleagă primii cu ce tricouri vor evolua. Astfel, All Blacks vor fi îmbrăcaţi în celebrul echipament negru. "Pentru noi este o formă de respect şi o modalitate de a le mulţumi pentru organizarea exemplară a competiţiei", a declarat Jo Maso, managerul Franţei.

"De neoprit"
După accederea în finală, presa din Noua Zeelandă a început războiul psihologic înaintea meciului de duminică. "Încă 80 de minute şi vom rîde", a titrat publicaţia Herald on Sunday, menţionînd că francezii nu au nici o şansă la titlul mondial: "Ne pare rău, Franţa, aceşti All Blacks sînt de neoprit. Sînteţi o echipă urîtă, fără nici o idee de joc, cu jucători indisciplinaţi. O insultă pentru Cupa Mondială".


COTE PARIURI
1,18 este cota Noii Zeelande pentru a se impune la Cupa Mondială
5,50 are cotă Franţa pentru a cîştiga finala mondială
29 este cota pentru ca meciul dintre cele două formaţii să se termine la egalitate


Noua Zeelandă-Franţa 3-2, la Cupa Mondială
20 iunie 1987 finala mare Noua Zeelandă-Franţa 29-9
31 octombrie 1999 semifinale Noua Zeelandă-Franţa 31-43
20 noiembrie 2003 finala mică Noua Zeelandă-Franţa 40-13
6 octombrie 2007 sferturi Noua Zeelandă-Franţa 18-20
24 octombrie 2011 grupe Noua Zeelandă-Franţa 37-17

2 eseuri s-au înscris în semifinalele Cupei Mondiale, la fel ca la ediţia din 1991, fiind cel mai mic număr de reuşite

3 finale vor avea în palmares cele două formaţii, egalînd recordul deţinut de Australia şi Anglia

Playtech: Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil


Comentarii (2)
florino16
florino16  •  21 Octombrie 2011, 19:32
Postat de alexdw pe 19 Octombrie 2011, 14:43

Franta a castigat acum patru ani in sferturile de finala in fata Noii Zeelande, nu invers. Va rog informati-va si corectati.

La Cardif ai dreptate

alexdw
alexdw  •  19 Octombrie 2011, 14:43

Franta a castigat acum patru ani in sferturile de finala in fata Noii Zeelande, nu invers. Va rog informati-va si corectati.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează