SPORTURI  »  RUGBY  »  RUGBY EUROPE CHAMPIONSHIPS

„Stejarii” în fața celui mai important meci din grupă, cel cu Portugalia

Faza de acțiune din meciul România-Belgia FOTO Cristi Preda
Faza de acțiune din meciul România-Belgia FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat vineri, 16 februarie 2024 20:48 / Actualizat vineri, 16 februarie 2024 21:24

România se confruntă, sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 16:30, cu Portugalia în ultimul meci din grupa B a Rugby Europe Championship (REC). 

România ocupă primul loc în grupa B a Rugby Europe Championship după două etape disputate, având două victorii și nouă puncte. Adversara de sâmbătă, de pe arena „Arcul de Triumf”, e pe doi cu șase puncte, bilanțul lusitanilor incluzând o victorie și o înfrângere.

Întâlnirea este una importantă, echipa care se va impune va putea disputa partida din semifinale pe teren propriu pentru că primele două clasate merg în penultimul act. „Este ultimul meci din grupă cu cel mai periculos adversar, Portugalia, echipa care a fost revelația ultimei Cupe Mondiale disputate în Franța”, a spus David Gérard, antrenorul României, pentru FRR.

Cinci schimbări pentru partida cu Portugalia 

Apoi a continuat: „Nu avem altă alegere, dacă dorim să jucăm semifinala în fața propriilor suporteri, decât să îi învingem și credeți-mă, nu va fi ușor. Jucătorii sunt pregătiți, depinde doar de ei să decidă următoarea etapă a competiției”.

Loredana Toma, două medalii de aur la Campionatele Europene de haltere de la Sofia
HALTERE » CAMPIONATELE EUROPENE
Loredana Toma, două medalii de aur la Campionatele Europene de haltere de la Sofia

În ultima întâlnire dintre cele două echipe, disputată tot în REC, dar în 2023, Portugalia a trecut de România cu 38-20.

Față de echipa care a învins Belgia săptămâna trecută la București cu 33-18 vor exista cinci schimbări. În primul XV vor intra Florian Roșu, Gabriel Rupanu, Taylor Gontineac, Ionuț Dumitru și Marius Simionescu.

„Stejarii'' nu vor putea conta pe Dragoş Ser, care a suferit o comoţie în timpul partidei de săptămâna trecută, pe Paul Popoaia, care a suferit o entorsă gravă la genunchiul stâng, şi nici pe Mihai Graure, cu o fractură la mâna stângă.

România a câştigat primele sale două partide din Grupa B, 20-8 cu Polonia în deplasare şi 33-18 cu Belgia acasă. Portugalia a fost învinsă de Belgia cu 10-6 și a trecut de Polonia cu 54-7. 

Echipa României pentru meciul cu Portugalia

  • 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo) C, 3. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 4. Ionuț Lucian Mureșan (SCM USV Timișoara), 5. Ștefan Iancu (CSM Știința Baia Mare), 6. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 7. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 8. Damian Strătilă (CSA Steaua), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara) 10. Alin Conache (CSA Steaua), 11. Manumua Tevita (SCM USV Timișoara), 12. Fonovai Tangimana 13. Taylor Gontineac (Rouen Normandie), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara)
  • Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CS Rapid), 17. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 18. Vasile Balan (CSA Steaua), 19. Johan Van Heerden (CS Dinamo) 20. Adrian Mitu (Pau), 21. Florin Surugiu (CS Rapid), 22. Daniel Plai (SCM USV Timișoara) , 23. Ovidiu Neagu (CS Dinamo)

3 este loculpe care l-a ocupat România la ediția de anul trecut a REC

Citește și: 

România a debutat azi la CM de tenis de masă » Fetele au câștigat cu Suedia, băieții au pierdut cu Portugalia
CM DE TENIS DE MASĂ
România a debutat azi la CM de tenis de masă » Fetele au câștigat cu Suedia, băieții au pierdut cu Portugalia
Stop pe Litoral » CSM Constanța a oprit seria invincibilă a campioanei din ultimii 7 ani, Sepsi Sfântu Gheorghe
LIGA NAȚIONALĂ
Stop pe Litoral » CSM Constanța a oprit seria invincibilă a campioanei din ultimii 7 ani, Sepsi Sfântu Gheorghe

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
S0s0
S0s0  •  17 Februarie 2024, 16:03

Succes!

fibra
fibra  •  17 Februarie 2024, 13:39

Portugalia la CM din Franta a jucat rugby.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează