SPORTURI  »  RUGBY  »  ECHIPA NAŢIONALĂ

Stelian Burcea, căpitanul României în meciul cu Tunisia. Vezi lotul reprezentativei naţionale!

rugby
rugby

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 iulie 2010 00:00

Stelian Burcea a fost numit căpitanul reprezentativei masculine de rugby în partida pe care România o va disputa, sîmbătă, în faţa Tunisiei, în recalificările pentru turneul final al Cupei Mondiale din 2011.

 

În lipsa lui Sorin Socol, flankerul echipei din Arad va conduce naţionala din teren, în timp ce Dănuţ Dumbravă va fi vice-căpitan.

Din cauza accidentărilor, Romeo Gontineac, alături de stafful tehnic au fost nevoiţi să improvizeze o nouă formulă de start. Astfel, Lazăr şi Mariş vor fi cei doi pilieri, Cezar Popescu va evolua ca taloner, iar în linia a doua Marius Şirbe va evolua titular, alături de Valentin Ursache. Linia a treia va fi formată din căpitanul Stelian Burcea, Daniel Ianus şi Alexandru Manta (închizător), în timp ce mijlocaşul la grămadă va fi  Valentin Ivan. 

Echipa României care va fi trimisă în teren la partida cu Tunisia este următoarea: 15. Florin Vlaicu, 14. Cătălin Fercu, 13. Ionuţ Dimofte, 12. Csaba Gal, 11. Ştefan Ciuntu, 10. Dan Dumbravă, 9. Valentin Ivan, 8. Alexandru Manta, 7. Daniel Ianus, 6. Stelian Burcea, 5. Valentin Ursache, 4. Marius Şirbe, 3. Samuel Mariş 2. Cezar Popescu, 1. Mihai Lazăr. 

Rezerve: 16. Andrei Rădoi, 17. Radu Basalău, 18. Cristian Petre, 19. Daniel Carpo, 20. Valentin Calafeteanu, 21. Ionel Cazan, 22. Cătălin Nicolae. 

Partida România - Tunisia, contînd pentru recalificările Cupei Mondiale de rugby 2011, se va disputa, sîmbătă, la Buzău, cu începere de la ora 20.00 şi va fi transmisă, în direct, pe TVR2.

Pentru a se califica la Cupa Mondială, România trebuie să treacă de Tunisia, dar şi de învingătoarea din partida Uruguay - Kazakhstan.

Citește și:
Surpriză de proporții! Pe cine a ales Gigi Becali antrenor la FCSB » „L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an”
Superliga
Surpriză de proporții! Pe cine a ales Gigi Becali antrenor la FCSB » „L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an”
Farul merge la baraj după șocul cu Metaloglobus! Petrolul se salvează dramatic, deși a fost UMILITĂ acasă de Oțelul în ultima etapă din play-out
Superliga
Farul merge la baraj după șocul cu Metaloglobus! Petrolul se salvează dramatic, deși a fost UMILITĂ acasă de Oțelul în ultima etapă din play-out
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Campionate
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează