SPORTURI  »  RUGBY  »  RUGBY

Trofeu pentru o viaţă » Greii rugby-ului mondial au venit la Bucureşti pentru a-l premia pe Viorel Morariu

Viorel Morariu (centru) între cei doi oficiali care au venit să-i înmîneze trofeul // Foto: Raed Krishan
Viorel Morariu (centru) între cei doi oficiali care au venit să-i înmîneze trofeul // Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat sambata, 15 decembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 14 decembrie 2012 22:01

Fostul jucător, antrenor şi preşedinte al FRR a primit trofeul "Vernon Pugh", una dintre cele mai înalte distincţii din lumea rugby-ului.

În urmă cu o lună, Iolanda Balaş-Soter s-a numărat printre primii 13 campioni ai lumii care au fost incluşi în Hall of Fame-ul atletismului mondial. Joi seară a venit rîndul altei personalităţi sportive din România să fie elogiată de liderii mondiali.

De data aceasta însă aceştia s-au deplasat la român acasă. Evenimentul a avut loc într-un cadru select, la Clubul Diplomaţilor din Bucureşti, iar Viorel Morariu a primit trofeul "Vernon Pugh", una dintre cele mai prestigioase distincţii din rugby-ul mondial, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia remarcabilă în sportul cu balonul oval, atît pe plan intern, cît şi pe plan internaţional.

Trofeul i-a fost înmînat de preşedintele Federatiei internaţionale, Bernard Lapasset, care a venit însoţit de şeful forului european, Jean Claude Baque.

Viorel Morariu l-a avut alături pe fiul său, Octavian Morariu, preşedintele COSR, pe Alin Petrache, actualul şef al FRR, dar şi pe colegii generaţiei sale. "A fost un mare jucător, un mare antrenor, dar cel mai mult a fost un tată perfect", a declarat Morariu junior, care a mărturisit că de la tatăl său a învăţat ce este rigoarea, dar mai ales ce este respectul pentru cei din jur.

Pentru Morariu senior, în vîrstă de 81 de ani, succesul nu are nici un secret. "Am reuşit ca jucător, ca antrenor şi ca preşedinte de federaţie datorită pasiunii pentru sport. Dacă faci ceea ce-ţi place, dacă o faci cu pasiune şi dăruire, este aproape imposibil să nu reuşeşti. Nu am avut cele mai bune terenuri din lume, aşa cum nu am avut nici cele mai performante echipamente. Şi totuşi, am cîştigat meciuri importante şi ca antrenor, şi ca jucător", a spus Viorel Morariu.

Repere din cariera lui Viorel Morariu
- flankerul Viorel Morariu a jucat pentru "natională" 45 de meciuri (1950-1964);
- a jucat pentru un singur club de rugby: Griviţa Roşie, cu care a cîştigat 10 Campionate Naţionale şi 4 Cupe ale României;
- a cîştigat Cupa Campionilor Europeni;
- cu el selectioner, "stejarii" au cîştigat 5 din cele 10 meciuri disputate între 1965-67;
- în 1997 a devenit managerul "naţionalei" şi a condus România în primele sale turnee internaţionale, în Anglia şi Tara Galilor (1978), Ţara Galilor (1979), Irlanda şi Anglia (1980), Scoţia (1981), Anglia (1984-'85), Noua Zeelandă (1991);
- a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Rugby între 1973 şi 1987, cînd a fost retras din funcţie de regimul comunist, dar a revenit în funcţia de preşedinte între 1990 şi 1998. Momentan este Preşedinte Onorific al Federaţiei.
- a fost vicepreşedinte al FIRA în 1990, poziţie pe care a ocupat-o timp de 14 ani;
- membru în consiliul IRB între 1995-1999

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează