SPORTURI  »  SNOOKER  »  MASTER

VIDEO Shaun Murphy a reușit al 6-lea break de 147 de puncte din istoria de 50 de ani a Mastersului

Shaun Murphy a reușit al 6-lea break de 147 de puncte din istoria de 50 de ani a Mastersului, foto: Guliver/Gettyimages
Shaun Murphy a reușit al 6-lea break de 147 de puncte din istoria de 50 de ani a Mastersului, foto: Guliver/Gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 18 ianuarie 2025 19:15 / Actualizat sambata, 18 ianuarie 2025 19:28

Shaun Murphy, 42 de ani, a reușit al șaselea break maxim, de 147 de puncte, din istoria Mastersului - turneu major, dar fără puncte, care reunește cei mai buni 16 jucători din ierarhia mondială a snookerului - în semifinala sa cu Mark Allen, disputată la Alexandra Palace. Murphy s-a calificat în finala turneului, după o victorie cu 6-3.

Englezul este doar al cincilea jucător care reușește cea mai înaltă performanță într-un joc de snooker - a introdus toate cele 15 roșii cu 15 negre, urmate de toate bilele colorate - de când evenimentul a fost organizat pentru prima dată, în 1975, informează BBC.

Kirk Stevens a spart gheață în ceea ce privește breakurile de 147 de puncte, la Wembley Conference Centre - vechea arenă pe care s-a disputat turneul, în 1984, în timp ce Ding Junhui (de două ori), Marco Fu și Mark Allen au reușit, de asemenea, această performanță, informează sursa citată.

Breakul de 147 de puncte a venit pentru Murphy în frame-ul al șaselea împotriva nord-irlandezului Allen și a dus scorul la 4-2 pentru englez în semifinale.

Murphy, care a ratat un 147 în victoria din sferturile de finală împotriva lui Neil Robertson, a fost felicitat călduros atât de Allen, cât și de arbitrul partidei.

Murphy, numărul 7 mondial, a reușit nouă break-uri de 147 în cariera sa, fiind întrecut doar de Ronnie O'Sullivan (15), John Higgins (13) și Stephen Hendry (11).

Este cel de-al 210-lea „147” din istoria snookerului profesionist și îi poate aduce 15.000 de lire sterline, premiu acordat pentru cel mai mare break din turneu. Mastersul londonez este unul dintre cele 3 cele mai importante turnee din calendarul profesionist, alături de Campionatul Mondial de snooker și UK Championship.

În finală, Shaun Murphy îl așteaptă pe învingătorul partidei Judd Trump - Kyren Wilson.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează