SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN / PARIURI

Pe mîna liderilor

Serena Williams
Serena Williams

Articol de - Publicat sambata, 16 ianuarie 2010 00:00

Serena Williams şi Roger Federer au cele mai mici cote, însă acestea sînt mai mari decît în anii trecuţi

Duminică noapte debutează primul turneu de Mare Şlem al anului. Un turneu în care orice e posibil. Cînd a mai avut elveţianul cotă de peste 3 la cîştigarea unui turneu de Mare Şlem? Doar înainte să-l cîştige pe primul din carieră, adică în 2003. În perioada sa de dominare, un 1,5 era considerat miză valoroasă şi, chiar şi după înăsprirea rivalităţii cu Rafa Nadal, Roger tot nu era creditat cu mai mult de 2-2,25 la cucerirea unui titlu major. Situaţia actuală din tenisul masculin e însă ceva mai tulbure. Sau poate mai densă. Mai multe nume sînt rostite atunci cînd vine vorba de o victorie importantă. Poate Djokovici sau Del Potro, deja campioni la Australian Open 2008, respectiv US Open 2009. Poate Murray, de la care se aşteaptă saltul decisiv.

Cele mai importante case de pariuri merg, invariabil, pe Federer şi Nadal, ca primii doi favoriţi. În continuare, ordinea diferă, la fel şi cotele. Oricum, următorii patru sînt aceiaşi: Murray, Del Potro, Djokovici şi Davîdenko.

La feminin, revenirea belgiencelor Clijsters şi Henin e privită ca un fenomen. Kim s-a impus deja la US Open anul trecut, unde fusese cotată cu şanse destul de mici. Poate tocmai de aceea casele de pariuri îi acordă lui Justine poziţia a treia pe lista favoritelor la titlu. Pentru a nu plăti prea mult în cazul unei victorii a belgiencei. Cu excepţia celor de la Bwin, care o plasează prima pe Kim, restul bookmaker-ilor o aşază în frunte pe Serena Williams, cea care în 2009 a cîştigat şi la Australian Open, şi la Wimbledon. Americanca s-a impus însă la Melbourne numai în ani impari, 2003, 2005, 2007 şi 2009, aşa că nu prea ar fi rîndul ei. Al cui e însă? Vom vedea în două săptămîni.

3,12 e cota medie a lui Roger Federer la cîştigarea titlului la cele 6 case de pariuri luate în calcul

26 de titluri de Mare Şlem au împreună Roger Federer şi Serena Williams, 15 el, 11 ea

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (1)
iamalex1
iamalex1  •  16 Ianuarie 2010, 09:24

Ma, asteia nu-i face nimeni vreun control anti-dopping? Mie mi se pare ca e plina de steroizi, mai are putin si explodeaza. Parerea mea....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează