SPORTURI  »  TENIS  »  MASTERS 1000 PARIS

„Bine că locuiește în Paris, să ia un taxi” » Înțepături între Alexander Bublik și Corentin Moutet, după duelul din capitala Franței

Alexander Bublik, dând mâna cu Corentin Moutet/Foto: Getty Images
Alexander Bublik, dând mâna cu Corentin Moutet/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 30 octombrie 2025 10:56 / Actualizat joi, 30 octombrie 2025 10:59

După finalul meciului din turul secund de la Paris, duelul dintre Alexander Bublik (28 de ani, 16 ATP) și Corentin Moutet (26 de ani, 32 ATP) a continuat prin vorbe, amândoi alegând să se ironizeze unul pe celălalt sau să își scoată în evidență trăsăturile negative.

În turul al doilea al Masters 1000 Paris, Alexander Bublik a trecut cu 6-3, 7-5 de Corentin Moutet, care îl învinsese în turul inaugural pe Reilly Opelka (28 de ani, 52 ATP), scor 3-6, 7-5, 6-1. Datorită acestei victorii, kazahul s-a calificat în „optimi”, acolo unde va da de Taylor Fritz (28 de ani, 4 ATP).

Alexander Bublik, răspuns pentru Corentin Moutet: „Nu am avut altă alegere decât să-l pedepsesc”

Confruntarea dintre Bublik și Moutet nu s-a rezumat doar la loviturile de pe teren, ci și la „înțepăturile” din afara lui. Cei doi au un istoric mai lung și, în primăvară, au fost aproape de bătaie la un turneu de tip Challenger din Phoenix.

Având amintirea proaspătă a acelui moment, francezul l-a provocat pe adversarul său înaintea întâlnirii de la Paris. „Voi fi super motivat să-l trimit acasă cu ajutorul fanilor”, a declarat Moutet.

Jucătorul de 26 de ani nu a izbutit ce și-a propus și, după victoria în 2 seturi, tenismenul de 28 de ani și-a ironizat oponentul, scriind pe cameră „pe drum spre casă”. Apoi, Bublik a explicat la ce s-a referit:

„Evident, a vorbit prea mult înainte de meci. A vorbit mult prea mult. Nu am avut altă alegere decât să-l pedepsesc. A spus că va face totul pentru a mă trimite acasă. Așa că e bine că locuiește în Paris și că nu e prea departe să ia un taxi.”

Corentin Moutet, despre Alexander Bublik: „Iubește să îi confrunte verbal pe oameni”

Dialogul nu s-a încheiat în acel punct, ci Moutet a aflat de cuvintele lui Bublik, despre care a spus că îi place să îi batjocorească pe ceilalți.

„Ei bine, locuiesc în Dubai acum. Astăzi am încercat să mă concentrez pe mine însumi. Nu cred că a fost personal. Lui îi place să batjocorească jucători. Nu știu la ce vă așteptați de la mine. Unii vorbesc, alții nu. Se pare că el aparține primei categorii. Iubește să îi confrunte verbal pe oameni”, a afirmat numărul 16 mondial.

Totuși, Moutet a recunoscut că Bublik este mai bun decât el, afirmând că cei 2 nu sunt în aceeași ligă.

„Nu cred că este același jucător ca mine. E mai înalt și servește mai rapid. Nu suntem în aceeași ligă. Evident, când serviciul tău ajunge la 220 km/oră, poți să încerci lucruri noi. E un tenismen foarte bun, mai ales pe terenuri interioare de hard. Astăzi nu a câștigat datorită loviturilor lui spectaculoase. A câștigat fiindcă a fost bun”, a concluzionat francezul, citat de Punto de Break.

Citește și:
Starul lui PSG a primit public o ofertă indecentă » Soția a dat replica anului
Campionate
Starul lui PSG a primit public o ofertă indecentă » Soția a dat replica anului
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Gabi Balint a numit cel mai bun antrenor din lume: „Un scârbos, dar e peste Guardiola. O să vedeți”
Campionate
Gabi Balint a numit cel mai bun antrenor din lume: „Un scârbos, dar e peste Guardiola. O să vedeți”
Fostul jucător din Top 10 ATP s-a căsătorit cu Eugenia: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
Fostul jucător din Top 10 ATP s-a căsătorit cu Eugenia: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Profit.ro
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează