SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

VIDEO + FOTO Rafael Nadal, eliminat în turul 1 la Roland Garros! Ibericul nu i-a putut face față lui Alexander Zverev: „Nu știu dacă e ultimul meu aici”

Rafael Nadal, eliminat în turul 1 la Roland Garros // FOTO: Guliver/GettyImages +19   FOTO
Rafael Nadal, eliminat în turul 1 la Roland Garros // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 27 mai 2024 16:04 / Actualizat luni, 27 mai 2024 19:43

Rafael Nadal (37 de ani, 276 ATP) a fost eliminat în turul 1 de la Roland Garros 2024. A fost ultimul meci al spaniolului la turneul pe care l-a câștigat de 14 ori. A fost învins în trei seturi de Alexander Zverev (27 de ani, 4 ATP), scor 3-6, 6-7, 3-6.

Toată lumea tenisului a fost azi cu ochii pe arena „Philippe Chatrier”, acolo unde Rafa Nadal încerca imposibilul: să treacă peste problemele fizice și să învingă pe unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului: Alexander Zverev, campionul de la Roma.

Spaniolul a avut momente excelente de joc, a reușit lovituri de forehand ca în vremurile bune, scurte de neajuns și voleuri puse excelent, ridicând de multe ori publicul în picioare. Dar i-au lipsit principalele caracteristici ale jocului său: viteza de deplasare și rezistența fizică. Capitole la care Zverev, care a jucat excelent, l-a depășit clar. Iar neamțul a devenit al treilea jucător care-l învinge pe Nadal la Roland Garros, după Novak Djokovic, de două ori) și Robin Soderling.

Rafael Nadal, eliminat în turul 1 la Roland Garros

Spaniolul a luptat așa cum a făcut-o în întreaga lui carieră, dar s-a văzut învins. A părăsit arena pe care a ridicat 14 trofee cu capul sus, în aplauzele tribunelor, în care s-au aflat marele rival, Novak Djokovic, dar și noua speranță a tenisului spaniol, Carlos Alcaraz. A fost a patra înfrângere a lui Nadal, în 116 meciuri.

Rafael Nadal, după eliminarea de la Roland Garros: „E o șansă foarte mare să fie ultimul meu meci aici”

Așa cum nu se obișnuiește, Nadal a vorbit pe teren după meci.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor. Îmi e greu să vorbesc. Nu știu dacă e ultima dată când voi fi aici, în fața voastră. Îmi e greu să vorbesc de ce simt. Mă bucur că am simți dragostea oamenilor, în locul în care-l iubesc cel mai mult. Vreau să-l felicit pe Sacha Zverev. Îți doresc mult succes. Știu cât de greu ți-a fost în 2022.

Eu am trecut printr-o perioadă grea, cu multe accidentări. Am visat să fiu aici din nou, a fost un prim tur greu. Am fost competitiv, am avut șanse, dar a fost greu. E greu să spun ce va fi în viitor. E o mare șansă să nu mai revin aici, dar nu pot spune 100%. Mă simt mai bine, dar poate în două luni voi spune că e suficient. Nu știu. Sper să mă întorc aici la Jocurile Olimpice.

Nu puteam visa să câștig atâtea trofee. A fost ceva minunat. Vreau să vă mulțumesc tuturor”, a spus Nadal.

Alexander Zverev, prea bun pentru Rafael Nadal

Meciul a început tare: Zverev, break în primul set. A fost suficient pentru a câștiga setul. Nadal a încercat să egaleze, a forțat, dar Zverev nu s-a lăsat. Ulterior, Zverev a mai făcut un break, în ultimul game. 6-3 scor final.

În partea a doua, Nadal a crescut nivelul jocului, iar la 2-2 a făcut break-ul. A servit pentru a câștiga setul, la 5-4, dar neamțul a făcut break. S-a ajuns în tiebreak, acolo unde Sascha a fost mai bun. A luat și setul secund și avea 2-0 la seturi.

Nadal a început tare setul trei. A avut 2-0, cu break, dar Zverev a revenit imediat. A jucat la cel mai înalt nivel, iar la 3-2 a câștigat din nou pe serviciul lui Nadal. S-a terminat 6-3, iar Zverev merge în turul 2.

FINAL » Alexander Zverev – Rafael Nadal 6-3, 7-6, 3-6

  • Organizatorii au tras acoperișul pentru că la Paris plouă

3-6, SET și Meci Zverev: Alexander Zverev câștigă setul și meciul
2-4, Break Zverev: Favoritul 4 câștigă din nou pe serviciul adversarului și e la un pas de victorie
2-3, Game Nadal: Ibericul a salvat patru mingi de break și reușește să câștige game-ul
1-2, Break Zverev: Neamțul își ia break-ul înapoi, după un game excelent la retur
0-2, Break Nadal: Un joc excelent al lui Rafa la retur. Ibericul face break
0-1, Game Nadal: Spaniolul revine de la 15-40 și câștigă primul game din meci

Rafael Nadal, eliminat în turul 1 la Roland Garros! Ibericul nu i-a putut face față lui Alexander Zverev: „Nu știu dacă e ultimul meu aici”
Novak Djokovic, în tribune la Alexander Zverev - Rafael Nadal

7-6. SET ZVEREV: După un tie-break echilibrat, Zverev câștigă setul și e la un pas de victorie
6-6, Game Nadal: Rafa câștigă game-ul, iar setul se va decide în tiebreak
6-5, Game Zverev: Zverev câștigă game-ul și e din nou în avantaj.
5-5, Break Zverev: Nadal a servit pentru a câștiga setul, dar Zverev a jucat perfect și a făcut break
4-5, Game Zverev: Neamțul rămâne în set. A reușit să joace mai bine de la 30-30 și a câștigat game-ul
3-5, Game Nadal: Ibericul e la un pas de a câștiga setul
3-4, Game Zverev: Neamțul nu renunță. Câștigă game-ul și se menține aproape de Nadal
2-4, Game Nadal: Rafa confirmă break-ul. Își mărește avantajul, spre bucuria fanilor din tribune
2-3, Break Nadal: Ibericul face cel mai bun game al său pe serviciul lui Zverev și face break
2-2, Game Nadal: Rafa egalează, după un final incredibil de game, în care a salvat două mingi de break
2-1, Game Zverev: Alexander trece din nou în avantaj, după un game foarte bun
1-1, Game Nadal: Rafael Nadal egalează rapid, după un game solid
1-0, Game Zverev: Neamțul începe bine și setul secund. A câștigat rapid primul game

Alexander Zverev – Rafael Nadal, în turul 1 la Roland Garros FOTO Imago
Alexander Zverev – Rafael Nadal, în turul 1 la Roland Garros FOTO Imago
Alexander Zverev – Rafael Nadal, în turul 1 la Roland Garros FOTO Imago
Alexander Zverev – Rafael Nadal, în turul 1 la Roland Garros FOTO Imago
Alexander Zverev – Rafael Nadal, în turul 1 la Roland Garros FOTO Imago
+15 FOTO

6-3, SET ZVEREV Neamțul mai face un break și câștigă primul set
5-3, Game Zverev: Neamțul e la un pas de câștiga primul set, după încă un game solid
4-3, Game Nadal: Rafa rezistă în meci, se menține aproape de Zverev, după încă un game câștigat cu greu
4-2, Game Zverev: Alexander vine cu o replică pe măsură. Câștigă și el game-ul de serviciu la zero
3-2, Game Nadal: Primul game bun al spaniolului. A servit excelent, a lovit bine cu forehand-ul și a reușit să câștige game-ul la zero
3-1, Game Zverev: Neamțul se păstrează în față. A salvat două mingi de break, revenind de la 15-40
2-1, Game Nadal: Rafa întrerupe seria adversarului. A lovit mai sigur și precis și a profitat de greșelile neforțate ale lui Zverev, astfel că a luat primul break
2-0, Game Zverev: După un start complicat, în care Nadal a avut 30-0, neamțul a revenit și a reușit să câștige game-ul
1-0, Break Zverev: Nadal începe greu meciul. A servit slab, a făcut și o dublă greșeală și a emis mai multe greșeli neforțate. Zverev a făcut break la zero

VIDEO. Mihaela Buzărnescu a prefațat la Open GSP duelul dintre Alexander Zverev și Rafael Nadal

Citește și:

Titularul de azi al României a aflat că a fost vândut, imediat după victoria istorică » „Cred că au și virat banii în cont”
Nationala
Titularul de azi al României a aflat că a fost vândut, imediat după victoria istorică » „Cred că au și virat banii în cont”
Nicolae Stanciu, monolog dur, precum Gică Hagi, după România - Ucraina: „Până acum am tăcut. Ne-ați jignit! Ce i-ați făcut lui George...”
Nationala
Nicolae Stanciu, monolog dur, precum Gică Hagi, după România - Ucraina: „Până acum am tăcut. Ne-ați jignit! Ce i-ați făcut lui George...”
Bild și Marca se înclină în fața tricolorilor: „Cei 40.000 de fani români au scandat «Ucraina! Ucraina!». Piele de găină!”
Euro 2024
Bild și Marca se înclină în fața tricolorilor: „Cei 40.000 de fani români au scandat «Ucraina! Ucraina!». Piele de găină!”

România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024

CALCULE: Cum se califică România în optimi la EURO 2024, după victoria fantastică în fața Ucrainei


Comentarii (3)
username_2
username_2  •  27 Mai 2024, 21:34

vor curge rîuri de lacrimi

zb59
zb59  •  27 Mai 2024, 21:03

Frumos meci! Bravo amandurora!

rocky3
rocky3  •  27 Mai 2024, 20:43

Admirabilă atitudinea decentă a ruso-neamtului la sfârșitul meciului! Chiar dacă obținuse o victorie mare, nu s-a manifestat, lăsând invinsului prim planul! Nu eram un admirator al său...dar a dat o dovadă de noblețe si caracter, felicitări!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează