SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

REZUMAT VIDEO Un „lucky loser” a eliminat-o pe Rybakina » Calificare în sferturile de la Madrid!

Anastasia Potapova (25 de ani, #56 WTA), surpriză în optimile de la Madrid / foto: Imago Images
Anastasia Potapova (25 de ani, #56 WTA), surpriză în optimile de la Madrid / foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 28 aprilie 2026 09:49 / Actualizat marti, 28 aprilie 2026 10:11

Anastasia Potapova (25 de ani, #56 WTA) a produs una din cele mai mari surprize ale turneului de 1000 de puncte de la Madrid, învingând-o pe Elena Rybakina (26 de ani, #2 WTA, scor 7-6 (8), 6-4, în optimile de finală a turneului.

Jucătoarea din Rusia, dar care reprezintă Austria, își continuă parcursul miraculos la Madrid, transformându-se din „lucky loser” în sfertfinalistă. Victoria în două seturi reprezintă a patra sa victorie din carieră împotriva unei jucătoare din Top 5.

Anastasia Potapova, surpriză în optimile turneului de la Madrid

Succesul cu 7-6 (8), 6-4, obținut într-o oră și 53 de minute, o propulsează pe Potapova în al 32-lea sfert de finală WTA din carieră și al patrulea la un turneu de categorie WTA 1000. Este prima jucătoare din istoria turneului intrată pe tablou din postura de „lucky loser” care ajunge în această fază a competiției.

Prin această victorie, ea își îmbunătățește palmaresul direct cu Rybakina la 1-1. Potapova ajunge la un bilanț de 8 victorii și 20 de înfrângeri împotriva campioanelor de Grand Slam. Este pentru prima dată când învinge două astfel de jucătoare la același eveniment WTA.

La finalul partidei, a vorbit despre performanța realizată.

Am primit a doua mea șansă la acest turneu și cred că o folosesc destul de bine. Pur și simplu mă bucur să fiu aici.

Ea este numărul doi mondial. Este una dintre cele mai bune jucătoare în acest moment. Desigur, sunt recunoscătoare pentru această victorie, dar nu vreau să mă opresc aici. Vreau să continui să progresez și poate să mă apropii de aceste fete între timp”, a declarat Potapova, potrivit site-ului oficial al WTA.

Următoarea adversară pentru Potapova va fi fostul lider mondial, Karolina Pliskova. Meciul dintre cele două este programat miercuri. Ar fi prima sa victorie împotriva cehoaicei, după ce a pierdut singura lor întâlnire anterioară, în trei seturi, la Doha în 2024.

O victorie ar duce-o în prima sa semifinală WTA 1000 și ar face-o primul „lucky loser”, dar și prima jucătoare reprezentând Austria, care ajunge într-o semifinală de acest nivel.

Rezumatul VIDEO al meciului dintre Anastasia Potapova și Elena Rybakina

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Superliga
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (2)
Bazacon
Bazacon  •  28 Aprilie 2026, 16:54

Și Ruse ar fi trebuit sa o elimine-la ce zi proasta prinsese Rybakyna-daca Ruse nu s-ar fi„blocat”exact la punctele decisive!

cirus11
cirus11  •  28 Aprilie 2026, 11:24

Pai nu a fost si Ruse la un pas sa o elimine? Clar nu este in mare forma.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează