SPORTURI  »  TENIS  »  WTA 125 ANTALYA

Anca Todoni, la startul încă unui turneu WTA 125, tot în Antalya

Anca Todoni cu trofeul cucerit în turneul WTA 125 din Antalya Foto: Instagram
Anca Todoni cu trofeul cucerit în turneul WTA 125 din Antalya Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 24 martie 2025 17:20 / Actualizat luni, 24 martie 2025 17:22

Jucătoarea română Anca Todoni (20 de ani, locul 100 WTA) va disputa și al doilea concurs WTA 125 de la Antalya, pe zgură, după cel câștigat duminică, 23 martie, în finală cu spaniola Leyre Romero Gormaz, 6-3, 6-2.

Încă o săptămână pe zgura din Turcia pentru jucătoarea tricoloră – așa cum plănuise inițial, va disputa și al doilea turneu WTA 125 de la Antalya din totalul de trei care sunt organizate în mod consecutiv la Megasaray Tennis Academy.

Anca Todoni va fi tot favorită 6, la fel ca la precedentul concurs, pe care a reușit să îl câștige la capătul unui traseu solid. În primul tur, ea o va înfrunta pe letona Darja Semenistaja.

Anca Todoni, al treilea titlu din carieră! » S-a impus în turneul WTA 125 de la Antalya și urcă pe locul 82 mondial
WTA 125 ANTALYA
Anca Todoni, al treilea titlu din carieră! » S-a impus în turneul WTA 125 de la Antalya și urcă pe locul 82 mondial

Bilanț negativ cu adversara din turul 1

Jucătoare de mână stângă, Semenistaja (22 de ani) se află pe locul 159 mondial. Cele două s-au întâlnit deja de trei ori, toate meciurile disputându-se pe suprafața roșie. Letona conduce cu 2-1.

Prima înfruntare a avut loc la București, în septembrie 2023, în turneul WTA 125, când Darja s-a impus cu 7-6 (3), 6-4 în sferturile de finală. Celelalte două dueluri s-au înregistrat anul trecut. Semenistaja a câștigat în septembrie la Montreux, tot în „sferturi”, 6-4, 4-6, 6-4, dar Anca și-a luat o revanșă zdrobitoare o lună mai târziu, la Santa Cruz, în Bolivia, ambele concursuri WTA 125.

A învins atunci cu 6-0, 6-1 în semifinale, apoi a mers până la capăt și a câștigat trofeul.

Cu succesul din Antalya, încununat grație unei finale dominate, 6-3, 6-2 cu iberica Leyre Romero Gormaz, Todoni a ajuns la trei titluri WTA, toate de categorie 125.

3 titluri WTAare Anca Todoni în palmares, toate de categorie 125, la Bari și Santa Cruz 2024 și Antalya 2025

După această săptămână, Anca va reveni în țară pentru pregătirile dinaintea călătoriei spre Japonia, la Tokyo, acolo unde echipa României va disputa calificările din Billie Jean King Cup. Selecționata tricoloră face parte din grupa A și va înfrunta țara gazdă și Canada în Ariake Colosseum.

Câștigătoarea seriei se califică la turneul final al competiției, de la Shenzhen, acolo au deja locul asigurat China, țara gazdă, și Italia, deținătoarea titlului.

Ana Bogdan, pe tabloul de la Antalya

Anca Todoni, la startul încă unui turneu WTA 125, tot în Antalya
Ana Bogdan s-a calificat în turul al doilea al Transylvania Open Foto: Imago Images

Pe tabloul celui de-al doilea turneu de la Antalya se mai află o jucătoare română, Ana Bogdan (32 de ani, locul 160 mondial). Ea o va întâlni în runda inaugurală pe jucătoarea autohtonă Ipez Oz (25 de ani, numărul 251 WTA), stângace, la fel ca adversara Ancăi.

Cele două s-au mai înfruntat o dată, în aprilie 2019, în turul secund al calificărilor turneului de la Istanbul, pe zgură, Bogdan câștigând cu 6-0, 6-2.

Ana revine în turnee după o pauză de aproape două luni – cel mai recent a jucat la Transylvania Open, la Cluj-Napoca, acolo unde a ajuns în turul secund.

Citește și:
Kosovo U21 - România U21, în preliminariile EURO » Vermeșan deschide scorul
Nationala
Kosovo U21 - România U21, în preliminariile EURO » Vermeșan deschide scorul
Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Tenis
Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final
Nationala
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final
Decizia luată de FRF, a doua zi după eșecul României cu Turcia
Nationala
Decizia luată de FRF, a doua zi după eșecul României cu Turcia
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea
Profit.ro
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea "ocazională" a frontierei cu țigări pentru uz personal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (1)
romyrez
romyrez  •  24 Martie 2025, 18:19

Pe clasamentul live este pe locul 82.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează