SPORTURI  »  TENIS  »  HALEP, SUSPENDATĂ

Andreea Răducan îi dă speranțe Simonei Halep » De ce ar avea șanse la reducerea pedepsei: „Nu e ca în cazul meu”

Andreea Răducan (39 de ani), fosta campioană olimpică suspendată pentru dopaj, a comentat situația în care se află Simona Halep (31 de ani). +18   FOTO
Andreea Răducan (39 de ani), fosta campioană olimpică suspendată pentru dopaj, a comentat situația în care se află Simona Halep (31 de ani).

Articol de - Publicat miercuri, 20 septembrie 2023 19:31 / Actualizat miercuri, 20 septembrie 2023 21:02

Andreea Răducan (39 de ani), fosta campioană olimpică suspendată pentru dopaj, a comentat situația în care se află Simona Halep (31 de ani).

Pe 25 septembrie 2000, la Sydney, Andreea Răducan trebuia să concureze în finalele de la bârnă și sol, însă forul olimpic român, apoi antrenorii au fost informați că ea a fost testată pozitiv la pseudoefedrină. Substanța a fost găsită în proba prelevată după concursul individual compus.

Avocatul lui Halep explică de ce Simona nu a făcut apelul la TAS nici până în acest moment
HALEP, SUSPENDATĂ
Avocatul lui Halep explică de ce Simona nu a făcut apelul la TAS nici până în acest moment

Andreea Răducan a vorbit despre situația Simonei Halep și spune că sportiva din Constanța are șanse mai mari să obțină o reducere a pedepsei la TAS. Dubla campioană de Grand Slam încă nu a făcut demersurile pentru apel din cauza unor detalii birocratice. 

Andreea Răducan: „Simona Halep va rămâne aceeași indiferent de verdict”

„Simona este o sportivă excepţională şi punct. Ea a făcut cinste acestei ţări prin rezultatele pe care le-a obţinut la un nivel destul de înalt, chiar dacă verdictul rămâne acelaşi. Indiferent de sentinţa definitivă nimeni nu îi va lua performanţele obţinute, nici talentul pe care îl are. 

Situaţia complicată este legată de faptul că această penalizare vine pentru ea într-un moment delicat... în sensul că va fi destul de dificil să aştepte până trece perioada de suspendare pentru a putea reveni în arena competiţională. 

Nu am avut o discuţie cu Simona pentru a vă mărturisi exact ceea ce simte, dar îmi imaginez că e destul de complicat să îţi găseşti cuvintele pentru a descrie perioada pe care o traversează ea acum”, a spus Andreea Răducan, potrivit Agerpres.

De ce ar avea Halep șanse mai mari la o pedeapsă redusă

„Situaţia Simonei este delicată, fără doar şi poate, aşa s-a întâmplat şi în cazul meu. Orice eveniment de genul acesta care te scoate din cursul firesc de a face performanţă în sport este extrem de neplăcut. Toţi suntem alături acum de ea. 

Simona are situaţia ei, este diferită de a mea. Spre deosebire de situaţia mea, sper ca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care nu este chiar stat în stat cum a fost Comitetul Olimpic Internaţional în cazul meu, să aibă o şansă în plus. 

Aşa că din partea noastră ea are toată susţinere şi încrederea. Nu cred că cineva pune la îndoială talentul, bunăvoinţa, implicarea şi corectitudinea cu care ea a practicat tenis la un nivel foarte înalt până acum”, a concluzionat Andreea Răducan. 

Cronologia în cazul de dopaj al Andreei Răducan:

+14 FOTO
  • 21 septembrie 2000
    Andreea Răducan devenea campioană olimpică la individual compus într-un concurs dominat de România, doar a doua învingătoare tricoloră în această probă după Nadia Comăneci în 1976. Pe treptele de argint și bronz se clasau coechipierele Simona Amânar și Maria Olaru.
  • 24 septembrie 2000
    Gimnasta concura în finala de la sărituri și obținea medalia de argint, în urma rusoaicei Elena Zamolodcikova
  • 25 septembrie
    Răducan trebuia să concureze în alte finale pe aparate în care era calificată, bârnă și sol, însă forul olimpic român, apoi antrenorii au fost informați că ea testase pozitiv la pseudoefedrină. Substanța a fost găsită în proba prelevată după concursul individual compus
  • 26 septembrie
    CIO decide să-i retragă Andreei medalia de aur de la individual compus, în urma recomandării formulate de Comisia Medicală a CIO. Substanța, care era pe lista celor interzise la acel moment, ajunsese în corpul gimnastei după ce aceasta luase un Nurofen, la recomandarea medicului lotului, Ioachim Oană
  • 27 septembrie
    Cei trei membri ai juriului au admis că Andreea nu a încălcat în mod intenționat regulile antidoping, dar au insistat că s-a comis o "ofensă doping"
    Istoria a creat multă emoție, lumea de peste tot aliindu-se cauzei gimnastei pedepsite într-o situație controversată. Au existat unele vicii și omisiuni în documentația care a însoțit întregul caz, cum ar fi consemnarea unor cantități diferite de urină pe formularele oficiale. De asemenea, cantitatea era mai mică decât prevedea regulamentul, care cere un minimum de 100 de mililitri. Toate aceste lucruri, ca și alte aspecte nu au fost luate în considerare, decizia a rămas în picioare, doar medicul Oană fiind suspendat pentru două ediții de JO
  • octombrie 2001
    Andreea Răducan a concurat la Mondialele de la Gent, cucerind trei medalii de aur, cu echipa, la bârnă și sol, și două de bronz, la individual compus și sărituri
  • 2002
    După Mondialele de la Debrecen, Răducan a decis să renunțe la gimnastică

VIDEO. Gică Hagi, cuvinte de susținere pentru Simona Halep: „Toată România trebuie să fie lângă ea, este un patrimoniu!”

Citește și alte știri despre Simona Halep: 

Sorana Cîrstea o taxează pe Serena Williams, după ce americanca s-a luat de Simona Halep: „Mereu a avut asta”
REACȚIE
Sorana Cîrstea o taxează pe Serena Williams, după ce americanca s-a luat de Simona Halep: „Mereu a avut asta”
Avocatul lui Halep explică de ce Simona nu a făcut apelul la TAS nici până în acest moment
HALEP, SUSPENDATĂ
Avocatul lui Halep explică de ce Simona nu a făcut apelul la TAS nici până în acest moment

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close