SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA MADRID

Antrenamente în Cutia Magică » Simona Halep și Maria Șarapova au testat deja zgura de la Madrid

Articol de - Publicat joi, 30 aprilie 2015 00:00

Simona Halep și Maria Șarapova se pregătesc intens pentru ediția 2015 a turneului pe care și l-au disputat în 2014. Azi are loc tragerea la sorți a tabloului, iar  sîmbătă au loc primele meciuri.

Zgura din Caja Magica i-a primit deja pe cîțiva dintre cei mai importanți jucători care vor evolua începînd de sîmbătă pentru unul dintre cele mai prestigioase turnee ale acestei perioade.

Prima care a ajuns în capitala Spaniei a fost Maria Șarapova, campioana de anul trecut. Ea s-a antrenat încă de miercuri pe suprafața cărămizie. A treia jucătoare a lumii a ajuns la Madrid după ce a pierdut la meciul de debut la Stuttgart, un competiție pe care o cîștigase în ultimii trei ani.

Simona Halep, cea pe care a învins-o rusoaica în finala din 2014, a ajuns și ea la Madrid și ieri de dimineață a făcut primul antrenament. Și Rafael Nadal a descins ieri pentru prima oară pe zgura din Cutia Magică.

Turneul, al cărui proprietar e Ion Țiriac, va avea pe tabloul principal la feminin toate vedetele, în timp ce la masculin va lipsi chiar liderul mondial, Novak Djokovici. Sîrbul a spus că are nevoie de odihnă după un început de sezon extrem de solicitant. Tragerea la sorți va avea loc azi.

Simona Halep, care va fi cap de serie 2, a spus la începutul sezonului de zgură că Madridul este unul dintre turneele pe care și le dorește să le cîștige.

Românca este la a șasea participare și înainte de 2014 nu reușise să cîștige nici un meci pe tabloul principal. "Faptul că am ajuns pînă în ultimul act al unei competiții atît de mari mi-a dat multă încredere, chiar dacă am ieșit învinsă de pe tren", a spus Halep pentru site-ul competiției.

Televizare

  • DolceSport
    din 3 mai-Tabloul femin; Premier Mandatory
  • DigiSport
    din 2 mai-Tabloul masculin, Masters 1000

Citește și:
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Tenis
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Campionate
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Special
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close