SPORTURI  »  TENIS  »  BERLIN

Aryna Sabalenka, prima victorie după eliminarea dezamăgitoare de la Roland Garros

Aryna Sabalenka s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Berlin/Foto: Imago Images
Aryna Sabalenka s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Berlin/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 17 iunie 2026 20:23 / Actualizat miercuri, 17 iunie 2026 20:37

Aryna Sabalenka (28 de ani, 1 WTA) a obținut prima victorie după eliminarea surprinzătoare din sferturile de finală ale Roland Garros. Lider mondială a învins-o cu 6-4, 6-4 pe Ekaterina Alexandrova (31 de ani, 19 WTA) și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Berlin.

În urmă cu două săptămâni, Aryna Sabalenka, favorită la câștigarea Roland Garros, pierdea în sferturile de finală ale competiției, fiind învinsă cu 3-6, 7-5, 6-0 de Diana Shnaider, jucătoare ce avea să fie bătută în semifinale de „revelația” Maja Chwalinska.

Aryna Sabalenka, după înfrângerea de la Paris: „Vreau să mă retrag din tenis acum”

Momentul a fost extrem de complicat pentru sportiva din Belarus, care a declarat la conferința de presă că pune la îndoială viitorul ei în tenis.

„Nu am gânduri, nu am emoții. Vreau să mă retrag din tenis acum. Sper ca în câteva zile să revin pe drumul cel bun mental. Am avut ocazii decente în setul doi să închei, dar am dat-o în bară. Apoi ea a accelerat, a jucat agresiv”, spunea Sabalenka.

„Nu am putut să mă recuperez mental după setul doi, aceasta este cea mai mare greșeală a mea de astăzi. Nu știu când mi s-a întâmplat ultima dată să pierd zece game-uri la rând. Am intrat mental într-o gaură neagră și nu am putut să revin pe drumul cel bun”, adăuga jucătoarea de 28 de ani.

În 17 iunie, Sabalenka s-a întors pe terenul de tenis, pentru duelul cu Ekaterina Alexandrova din optimile de finală ale turneului de la Berlin. Primul set a fost echilibrat până la 4-4, când bielorusa a făcut break-ul și apoi și-a adjudecat secvența.

În schimb, partea a doua a început cu două break-uri, după care Sabalenka a preluat controlul și, după o oră și 22 de minute, s-a impus cu 6-4, 6-4. În „sferturile” turneului de la Berlin, lidera mondială o va întâlni pe Nikola Bartunkova (20 de ani, 62 WTA), care a trecut cu 6-1, 6-4 de Elise Mertens (30 de ani, 24 WTA).

Citește și:
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Ultrașii FCSB-ului cer ca doi oameni să plece urgent de la echipă: „Avem dovezi, e haos! E adevărat tot ce auzisem”
Superliga
Ultrașii FCSB-ului cer ca doi oameni să plece urgent de la echipă: „Avem dovezi, e haos! E adevărat tot ce auzisem”
Lupescu s-a enervat în direct la TV și i-a cerut demisia: „Produce momente de scârbă, suntem o nație de trădători!”
Nationala
Lupescu s-a enervat în direct la TV și i-a cerut demisia: „Produce momente de scârbă, suntem o nație de trădători!”
Ilie Dumitrescu a venit cu replica, după ce a pronosticat că România va face 10 puncte în patru meciuri: „Am văzut tot felul de comentarii”
Nationala
Ilie Dumitrescu a venit cu replica, după ce a pronosticat că România va face 10 puncte în patru meciuri: „Am văzut tot felul de comentarii”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (1)
RockyIV
RockyIV  •  17 Iunie 2026, 21:38

Oare ce căuta la turnee această susținătoare putinistă?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează