SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

VIDEO Ashleigh Barty, al 27-lea lider mondial din Era Open + cifra care arată constanța Simonei Halep: e lider autoritar la acest capitol!

Ashleigh Barty a primit trofeul de lider mondial după triumful de la Birmingham // FOTO: Reuters
Ashleigh Barty a primit trofeul de lider mondial după triumful de la Birmingham // FOTO: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 30 iunie 2019 09:20

Ashleigh Barty (23 de ani, 1 WTA) este al 27-lea lider mondial pe care îl are tenisul feminin în Era Open, în timp ce în ultimii trei ani în vârful ierarhiei WTA au fost opt jucătoare, printre care și Simona Halep (27 de ani), în prezent pe locul 7 WTA. 

Luna iunie o să rămână mereu un reper pentru Ashleigh Barty. Australianca în vârstă de 22 de ani a cucerit primul ei titlu de Mare Șlem pe zgura de la Roland Garros, iar săptămâna trecută, pe iarba de la Birmingham și-a asigurat prima poziție în clasamentul mondial.

"A fost un drum incredibil pentru mine, cu siguranță este cea mai frumoasă lună de tenis pentru mine și pentru echipa mea", a spus ea.
Săptămâna aceasta este prima în această poziție pentru cea care este doar a doua australiancă, după Evonne Goolangong, care atinge vârful ierarhiei mondiale.

Din 1975, când a început să se țină un clasament computerizat și în circuitul feminin, după cel masculin, 27 de jucătoare au ajuns pe cel mai înalt loc. Întâia dintre ele a fost Chris Evert.

10este locul pe care-l ocupă Simona Halep într-un top all time al săptămânilor petrecute pe primul loc WTA, cu 64. Dintre jucătoarele active, doar Serena Williams, cu 319, și Caroline Wozniacki, cu 71, sunt peste româncă

"Să se bucure!"

A 25-a a fost Simona Halep, care a adunat cele mai multe săptămâni în ultimii trei ani, timp în care opt jucătoare s-au succedat la vârful ierarhiei.


Simona Halep la finalul lui 2018 cu trofeul de lider mondial FOTO Guliver/GettyImages

Serena Williams, Angelique Kerber, Karolina Pliskova, Garbiñe Muguruza, Simona Halep, Caroline Wozniacki, Naomi Osaka și Ashleigh Barty sunt cele care au privit de sus în această perioadă. Întrebată la Eastbourne în această săptămână despre ce sfaturi i-ar da lui Ashleigh Barty, Simona Halep a răspuns:

"Să se bucure cât mai mult! Eu am făcut acest lucru și nu mi-a afectat jocul. Ea merită să fie pe primul loc, a ajuns acolo foarte repede, imediat după primul trofeu de Mare Șlem a venit poziția de lider". Românca a urcat prima oară pe primul loc pe 9 octombrie 2017, după turneul de la Beijing, și a stat acolo până pe 28 ianuarie 2018. După patru săptămâni a revenit și nu a mai cedat acest loc până la Australian Open 2019.

La Wimbledon (1-14 iulie), poziția de lider mondial va fi din nou în joc cu primele șase jucătoare în luptă directă. Barty, Osaka, Pliskova, Bertens, Kerber și Kvitova sunt cele care intră în această bătălie.


Naomi Osaka a urcat pe prima poziție mondială după ce s-a impus la Australian Open 2019 FOTO Guliver/GettyImages

377 de săptămânia ocupat Steffi Graf poziția de lider în clasamentul mondial, ea fiind jucătoarea cu cele mai multe. Este urmată de Martina Navratilova cu 332 și de Serena Williams cu 319V

186 de săptămânipe primul loc este reperul de sus la care au ajuns Steffi Graf și Serena Williams


Click pe imagine pentru zoom

Vezi și:

VIDEO Serena Williams, moment incredibil de confuzie la Wimbledon: „Ashleigh Barty e pe primul loc? Serios? WOW!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
1603333626579973
Mircea Deca  •  30 Iunie 2019, 15:57
Postat de ray51 pe 30 Iunie 2019, 12:44

Cine este Barty? Va fi mai meteorica decat Simona pe aceasta pozitie.

nasoale..............nu sti ce-nseamna meteoric................

ray51
ray51  •  30 Iunie 2019, 12:44

Cine este Barty? Va fi mai meteorica decat Simona pe aceasta pozitie.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează