TENIS  ·  AUSTRALIAN OPEN 2018

Australian Open 2018. Simona Halep, victorie cu Angelique Kerber // FĂRĂ CUVINTE! Simona Halep a făcut meciul carierei! » ULUITOARE! LIDERUL MONDIAL MERGE ÎN FINALĂ! BRAVO, SIMONA HALEP!

FOTO: Reuters +9 FOTO
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat joi, 25 ianuarie 2018 09:41

Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în finala de la Australian Open. A învins-o pe Angelique Kerber, locul 16 WTA, scor 6-3, 4-6, 9-7, într-un meci incredibil, cu multe răsturnări de situație și în care Simona a avut nevoie de 4 mingi de meci pentru a se califica în prima finală din carieră la Australian Open.

  • Simona Halep va juca sâmbătă dimineață, de la ora 10:00, în direct pe GSP.RO și în transmisiune directă pe Eurosport, cu daneza Caroline Wozniacki (2 WTA);
  • Este pentru prima dată în istorie când un român joacă finala turneului de la Antipozi într-o probă de simplu!
  • E a treia finală din cariera Simonei Halep, după cele două pierdute la Roland Garros, 2014 și 2017;
  • Meciul contra Carolinei Wozniacki va decide cine va fi, de luni, numărul 1 mondial! 

Cum s-a desfășurat Halep-Kerber

Primul set a început formidabil pentru Simona Halep. Jucătoarea noastră a condus cu 5-0, după ce a dominat schimburile, a fost agresivă și a profitat de fiecare ezitare a lui Angelique Kerber. 

Simona a servit pentru a câștiga primul set la 0, dar Kerber a revenit și a câștigat trei game-uri la rând. Totuși, Simona nu s-a pierdut cu firea și a mai făcut un break și a câștigat cu 6-3.

Halep și-a continuat forma bună și în setul doi. La 2-1, Simona a forțat, a lovit agresiv și pus presiune pe Kerber și a făcut break, dar Kerber a revenit. La 4-4, Kerber a mai câștigat o dată pe serviciul Simonei și a câștigat setul.

Setul decisiv a fost unul uluitor. Simona a servit pentru meci la 5-3, dar Kerber și-a ținut nervii și a realizat 3 gameuri consecutive. La 5-4, Simona avut două mingi de meci, dar a ratat-o. La 5-6, Kerber a părut ca are inițiativa și a fost ea cea care a avut două mingi de meci, dar Halep le-a salvat și a revenit în meci!

La 8-7, Simona Halep a câștigat pe serviciul adversarei și a câștigat meciul.

Simona Halep - Angelique Kerber 6-3, 4-6, 9-7

SET SIMONA HALEP: Simona face break-ul și câștigă meciul după 2 ore și 30 de minute.

Game Halep, 8-7: Simona continuă să servească foarte bine. Halep este în continuare foarte solidă în game-urile de serviciu și lovește excelent
Game Kerber, 7-7:
Kerber egalează. Angelique a făcut un game bun, a servit bine și supraviețuiește în meci
Game Halep, 7-6:
Halep este din nou în avantaj. A făcut un game perfect, a lovit decisiv și a câștigat game-ul cu un as
Break Halep, 6-6:
Simona Halep face break. A salvat două mingi de meci și a egalat scorul. Game uluitor jucat de cele două jucătoare, iar Simona a fost mai bună în ultimele puncte
Break Kerber, 5-6:
Nemțoaica reușește să câștige al treilea game din meci. A făcut break, după mai multe greșeli neforțate ale Simonei. Va servi pentru a câștiga meciul
Game Kerber, 5-5:
Simona Halep a ratat două mingi de meci. După un game la limită, scorul este din nou egal. Meciul este pe muchie de cuțit
Break Kerber, 5-4:
Angelique Kerber rămâne în meci. A revenit de la 15-30 și a făcut break-ul. Punctul final a fost unul de infarct, câștigat de Kerber după un schimb uluitor
Break Halep, 5-3:
Simona face break la 0, după un game uluitor. Halep a returnat excelent și va servi pentru a câștiga meciul
Game Halep, 4-3:
Game excelent reușit de Simona Halep. Jucătoarea noastră a revenit de la 0-30, reușind trei lovituri câștigătoare și profitând de o greșeală neforțată a lui Kerber
Break Halep, 3-3:
Este din nou egalitate. Halep a pus presiune pe Kerber și a avut șansa să preia conducerea, dar nemțoaica s-a ținut bine și a egalat scorul
Game Halep, 3-2: Simona este din nou în avantaj. Halep a servit iar foarte bine și lovește excelent. Meciul este extrem de echilibrat, fiecare jucătoare putând să câștige partida
Game Kerber, 2-2:
Kerber egalează la 2-2, după un game extrem de disputat. Meciul este la limită, loviturile sunt foarte aspre și fiecare jucătoare alternează momentele bune cu greșelile neforțate
Game Halep, 2-1:
Simona este din nou în avantaj. Halep a servit bine și și-a câștigat game-ul de serviciu. Jucătoarea noastră pare că a trecut peste momentele grele și este din nou într-o formă excelentă
Break Halep, 1-1:
Simona Halep revine în set. După un game extrem de disputat, cu puncte la limită, Simona reușește break-ul și scorul este din nou egal.
Break Halep, 0-1:
Simona începe slab setul decisiv. A pierdut game-ul de serviciu și Kerber este la conducere. Kerber a fost mai agresivă și i-a pus probleme Simonei, care nu a avut reacție

A început setul trei. Halep servește prima

SET ANGELIQUE KERBER, 4-6: Meciul a intrat în decisiv. Kerber și-a câștigat serviciul, cu ceva emoții. În finalul setului, nemțoaica a fost mai agresivă și a lovit mai puternic, reușind să domine punctele
Break Kerber, 4-5:
După un game slab făcut de Simona, primul pe serviciul ei, Angelique face primul break al său. Kerber va servi pentru a câștiga setul
Game Kerber, 4-4:
După ce a salvat două mingi de break, Kerber este a reușit să își câștige game-ul de serviciu și este din nou la egalitate cu Simona
Game Halep, 4-3:
Simona este din nou în față. În continuare jocul la serviciu al Simonei este excelent. Nici în acest game Kerber nu a avut nicio șansă, iar Halep a câștigat cu lejeritate
Game Kerber, 3-3:
Scorul este din nou egal. După un game disptuat și echilibrat, Angelique Kerber și-a câștigat serviciul
Break Kerber, 3-2:
Angelique Kerber revine în set. A forțat și a făcut break, având acum șansa să egaleze scorul
Break Halep, 3-1:
Simona face break. După ce a ratat prima minge de break, Halep o fructifică pe a doua, după ce a forțat pe serviciul lui Kerber. Simona Halep este tot mai aproape de finala Australian Open.
Game Halep, 2-1:
În continuare, Halep joacă excelent pe propriul serviciu, iar Kerber nu poate să-i pună probleme. Simona este din nou în avantaj
Game Kerber, 1-1:
Setul secund începe mai echilibrat. Kerber își câștigă game-ul de serviciu și a egalat rapid, după un game jucat bine
Game Halep, 1-0:
Simona începe bine. A servit bine, a lovit agresiv și a controlat schimburile. În continuare, lovitura de forehand este foarte bună și Kerber greșește mult

Începe setul doi. Halep servește prima

SET SIMONA HALEP, 6-3: Simona a reușit să oprească seria de game-uri câștigătoare a lui Kerber. A mai făcut un break și a câștigat primul set al semifinalei, după ce a reușit să revină la conducerea punctelor.

Break Kerber, 5-3: Kerber revine în set. A făcut un break la 0 și se aproprie de Simona. Angelique este tot mai agresivă, domină schimburile și nu-i permite Simonei să trimită lovituri excelente
Game Kerber, 5-2:
Angelique începe să fie mai agresivă și a câștigat al doilea game. Nemțoaica se mișcă mai bine, lovește mai precis și reușește să pună presiune pe Halep
Break Kerber, 5-1:
Simona nu a reușit să închidă setul. A început game-ul cu două greșeli, iar Kerber a profitat, câștigând primul game din meci
Break Halep, 5-0:
Simona domină absolut. După 13 minute are 5-0 și va servi pentru câștigarea setului. Halep joacă excelent și îi intră fiecare lovitură. Simte perfect fiecare minge, lovește perfect, în timp ce Kerber nu trece prin cele mai bune momente
Game Halep, 4-0:
Halep este de nebătut în acest momente. Este agresivă, lovește perfect și domină fiecare schimb. Simona are un început total diferit față de meciul din sferturi, cu Pliskova
Break Halep, 3-0:
Simona mai face un break. Început perfect de meci. Returnează agresiv și este extrem de mobilă. Kerber greșește mult și nu poate să preia conducerea punctelor
Game Halep, 2-0:
Simona Halep câștigă primul game în care a servit. A fost agresivă, sigură pe lovituri și are un ritm bun, în timp ce Kerber greșește mai mult
Break Halep, 1-0:
Simona începe bine meciul. Halep face break și preia conducerea, după un game în care a încercat să dicteze punctele și a venit o dată la fileu. Kerber a greșit mult și i-a permis Simonei să câștige

A început meciul. Kerber servește prima

Câștigătoarea meciului va juca în finală, sâmbătă, cu daneza Caroline Wozniacki, care a trecut de Elise Mertens.

4-4este raportul meciurilor directe Simona Halep - Angelique Kerber

Ultimul meci direct a avut loc în 2016, la Turneul Campionilor, când Kerber s-a impus în două seturi, 6-4, 6-2.

 



Naya Rivera a fost găsită moartă. Detalii șocante despre ultimele clipe: ce a făcut pe barcă, alături de fiul ei
Libertatea
Comentarii (351)
catalynn  •  25 Ianuarie 2018, 18:09

Bai tihi, NU sarbatorim deloc prea devreme! Azi SARBATORIM umilirea lu' Kerber si Fissette! :-))))) Sambata mai vedem, insa azi este superb, i-a scos Simonica toate fumurile din cap polacei cu mama din Jermanica, oricat s-a agatat de meci, oricat a fortat, orice a facut, baut, *** etc. pana la urma NU a fost suficient, SIMONA A FOST MAI BUNA! :-))))))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

zorrozabal  •  25 Ianuarie 2018, 17:16

Comentariu Jalabert,ca armanii-sau vlahii din muntii Pindului- adica "machedonii",nu ar proveni din dacoromani,ca si valahii!Un calator din secolul al XII lea,rabinul Beniamin de Tudela-oras din Aragon-Spania-plecat sa caute cele 10 triburi pierdute ale lui Israel,ajungand si in Tesalia,unde locuitorii se plangeau de jafurile vlahilor din muntii Pindului,a aflat de la acestia ca vlahii erau blanzi cu evreii!Discutand cu sefii clanurilor vlahiote,acestia i-au zis ca ei vlahii,au avut aceiasi soarta cu evreii,fiind nevoiti sa se imprastie in lume,alungati fiind de unguri,din tara lor aflata la nord de Dunare!Coincidenta sau nu,vlahii in documentele bizantine,apar in sudul Dunarii numai in jurul anului 1050-1066,exact perioada in care ungurii i-au invins pe pecenegii Gyula-romanizati deja si crestini ortodoxi-care stapaneau Transilvania si aveau capitala la Alba Iulia sau cum ii zic ungurii Gyula Fehervar-orasul-alb(capitala) lui Gyula!Cucerirea Transilvaniei de catre unguri a fost facilitata de infrangerea prealabila a lui Gyula de catre triburile oghuz sau uzii,care apoi au trecut in Balcani,fiind supusi de bizantini!

mosvasile  •  25 Ianuarie 2018, 16:48

"simona halep" si "tihi"! Isi asuma in mod deliberat injuraturile celorlalti,numai ca sa iasa in evidenta!Nu vi se pare ca prea seamana cu MM Stoica?

Vezi toate comentariile (351 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
20:00 Fotbal, Liga 2
FC Argeș - Mioveni
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:15 Fotbal, Premier League
Chelsea - Norwich
Eurosport
22:45 Fotbal, Serie A
Atalanta - Brescia
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet

Liga 1

Acum, în direct

Urmărește aici

acum!
×