SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Fostul antrenor al lui Andre Agassi și Andy Murray crede că Jannik Sinner și Carlos Alcaraz nu sunt în top 10 all-time

Jannik Sinner și Carlos Alcaraz/Foto: Getty Images
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 17 iulie 2026 11:41 / Actualizat vineri, 17 iulie 2026 13:35

Brad Gilbert (64 de ani), fostul antrenor al unor tenismeni de top precum Andre Agassi, Andy Roddick sau Andy Murray, a afirmat că nu îi vede încă în top 10 all-time pe Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, jucătorii care au dominat tenisul în ultimii ani.

În 12 iulie, Jannik Sinner a câștigat pentru al doilea an la rând Wimbledon-ul și a izbutit să își asigure al 5-lea titlu de Grand Slam. Astfel, italianul s-a apropiat de Carlos Alcaraz, care și-a adjudecat 7 turnee majore.

Brad Gilbert: „Dacă rămân sănătoși și performează, ei vor fi în capul listei”

Cei doi rivali au dominat tenisul în ultimii ani, împărțindu-și majoritatea trofeelor importante și neavând adversari. Cu toate acestea, Brad Gilbert, fost tenismen cu două prezențe în sferturile de finală ale unor Grand Slam-uri și antrenor experimentat, a afirmat că nu crede că Sinner și Alcaraz sunt deja în top 10 all-time.

Cât timp Alcaraz și Sinner rămân sănătoși și performează mult mai bine (n.r. decât adversarii lor), ei vor fi în capul listei. Dar în acest moment ei nu sunt în top 10”, a declarat Gilbert, citat de Punto de Break.

„Numărul 1 e, evident, Novak Djokovic. Rafa Nadal e numărul 2, Roger Federer numărul 3, Pete Sampras numărul 4, Bjorn Borg numărul 5 și Rod Laver numărul 6”, a adăugat el.

„De la locurile 7 la 10 e o decizie grea. Eu îl am pe Andre Agassi pe 7, pe John McEnroe pe 8, datorită bilanțului său incredibil la dublu, pe Jimmy Connors pe 9 și pe Ivan Lendl pe 10”, a precizat Gilbert.

De asemenea, fostul antrenor al unor jucători precum Andre Agassi, Andy Roddick, Andy Murray sau Coco Gauff a afirmat că se poate dezbate inclusiv dacă Sinner și Alcaraz pot fi incluși în top 15.

„Iar dacă crezi că ei urmează, atunci încă ai mai putea să îi pui de la 11 la 15 pe Mats Wilander, Stefan Edberg, Boris Becker, Ken Rosewall, John Newcombe... Sunt mulți tipi în top 15, în opinia mea”, a spus Gilbert.

„Când ajung amândoi la 8 sau 10 titluri de Grand Slam și au o carieră lungă, pot avansa în clasament. Dar dacă nu o fac, dacă nimeni nu mai realizează nimic, nu pot să îi includ pe listă”, a concluzionat antrenorul.

Fostul antrenor al lui Andre Agassi și Andy Murray crede că Jannik Sinner și Carlos Alcaraz nu sunt în top 10 all-time
Brad Gilbert (cu lavalieră), fostul antrenor al lui Andre Agassi, Andy Roddick, Andy Murray și Coco Gauff/Foto: Imago Images
Citește și:
A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat
Altele
A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat
Posibil șoc pe finalul perioadei de mercato: 3,4 milioane de dolari pentru Cîrjan din MLS! Dinamo a respins prima ofertă
Superliga
Posibil șoc pe finalul perioadei de mercato: 3,4 milioane de dolari pentru Cîrjan din MLS! Dinamo a respins prima ofertă
E scandal! Turcii dezvăluie adevăratul motiv al demiterii lui Mirel Rădoi + Și un fotbalist român pus pe liber de Gaziantep!
Campionate
E scandal! Turcii dezvăluie adevăratul motiv al demiterii lui Mirel Rădoi + Și un fotbalist român pus pe liber de Gaziantep!
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Profit.ro
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează