SPORTURI  »  TENIS  »  BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

BRD Năstase-Ţiriac Trophy își va consuma între 18 şi 24 aprilie ultima ediție: ”Turneul e de vânzare”

Ion Țiriac în timpul conferinței de ieri // FOTO Cristi Preda
Ion Țiriac în timpul conferinței de ieri // FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 10 martie 2016 00:00

Miliardarul Ion Țiriac a anunțat ieri că în condițiile actuale de infrastructură nu se mai poate.

O istorie colorată de zgura de la Arenele BNR se va încheia în 2016. După 21 de ani în care Ion Ţiriac a deținut licența turneului de la București, problemele cu terenurile l-au determinat pe fostul jucător de tenis să anunțe că ediția din aprilie va fi ultima.

"Am făcut tot ce se putea pentru ca acest turneu să continue. În trecut am cumpărat licenţa tot de la un român, am plătit toate datoriile existente şi cred că am ajuns să avem un turneu decent. Dar de acum gata, turneul se vinde! Nu pot să-mi bat joc de numele meu, poziţia mea şi trecutul nostru, îl includ aici şi pe domnul Năstase", a spus Ţiriac într-o conferință de presă susținută ieri.

Maximum 2.000 de locuri

Înainte ca Ţiriac să spună aceste cuvinte, Bogdan Enoiu, preşedintele turneului, cel care timp de 15 ani s-a îngrijit ca totul să fie bine, a anunțat că anul acesta nu se va putea juca pe Terenul Central.

Motive: degradarea acestuia, lipsa de reparații în ultimii ani, care au dus la faptul că ISU nu le-a acordat avizul. "Acolo unde sunt terenurile 2 şi 3 vom face arena centrală, care va avea cam 2.000 de locuri. Apoi, va mai fi o arenă cu 800 de locuri şi încă una cu câteva sute de locuri", a explicat Enoiu.

Biletele vor fi puse în vânzare începând cu săptămâna viitoare şi vor costa între 20 şi 75 de lei. Tradiția demonstrativului va fi întreruptă încă din acest an. 

"Am fost şi la proprietarul bazei, Banca Națională, am vorbit cu viceguvernatorul Florin Georgescu, care ne-a spus că nu se poate face nimic. Organizatorilor le va rămâne să vândă mult mai puține bilete, să se limiteze doar la zilele de tenis, fără evenimente speciale", a completat Ion Ţiriac.

După 23 de ani în care Capitala a avut un eveniment internațional de tenis masculin, din 2017 vom vorbi doar din amintiri. "Nu e trist, aceasta este realitatea. Nu ne-a ascultat nimeni. Am rămas băieţii nimănui", a concluzionat Ţiriac.

Karlovici, cel mai bine clasat

Ultima ediţie a turneului masculin de la Bucureşti îi va avea la start pe Ivo Karlovici, Guillermo Garcia Lopez, Marcos Baghdatis, Guido Pella, Lukas Rosol, Fernando Verdasco.

"Este o listă prea puternică pentru posibilitățile actuale ale Arenelor. Anul acesta suntem nevoiți să ne adaptăm cu toți acești jucători, la care se adaugă Mergea, Tecău, Copil şi Ungur pe un Central de 2000 de locuri. Unii sunt supărați că nu văd alți jucători, eu sunt bucuros că nu avem alții în plus pe care să-i trimit să joace pe semicentral sau pe terenul 3! Puţini înțeleg în ce situație suntem. Nu putem să-i compromitem nici pe ei, nici pe noi. Anul ăsta am fost nevoit să refuz 3 jucători din primii 20, nu din motive financiare!", a scris pe Facebook Cosmin Hodor, directorul turneului.

"Îmi pare foarte rău de ce se întâmplă, mai ales că de anul trecut arena centrală primise şi numele nostru, Năstase-Ţiriac. Mulţumesc BRD-ului că a fost alături de noi încă de la început"
Ilie Năstase

Momente semnificative din istoria turneului de la București:

  • între 1993 și 1996 competiția a fost organizată de Sever Mureșan, timp în care au venit câteva nume mari pe zgura de la București, printre care Goran Ivanisevici, Albert Costa, Patrick Rafter, Michael Stich sau Thomas Muster
  • din 1996, Ion Ţiriac a preluat licenţa şi timp de 21 de ani turneul a tot crescut, reușind să aducă în România jucători de Top 10
  • în 2002, David Ferrer, care în ultimii ani a fost mereu prezent în Top 10, şi-a trecut în palmares primul său turneu ATP. La fel s-a întâmplat cu Juan Balcells (2000), Florent Serra (2005), Jürgen Melzer (2006), Florian Mayer (2011) sau Lukas Rosol (2013)
  • pe arena centrală, Novak Djokovici, actualul lider mondial, a reuşit să obţină prima victorie în circuitul ATP. Avea 17 ani pe atunci, când l-a învins pe Arnaud Clement
  • de-a lungul anilor, spectatorii s-au bucurat de meciuri demonstrative în care au putut urmări mari legende ale sportului alb: Monica Seles, Martina Navratilova, Mats Wilander, John McEnroe, Guillermo Vilas, Henri Leconte, Yannick Noah, Cedric Pioline, Adriano Pannatta sau Mansour Bahrami
  • din 2012, turneul și-a schimbat poziția din calendar și din septembrie a fost mutat în aprilie, un loc mai potrivit, în a doua săptămână de zgură a sezonului, lucru care a adus jucători de calitate la turneu: Gilles Simon, Grigor Dimitrov sau Janko Tipsarevici.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează