SPORTURI  »  TENIS  »  WTA CINCINNATI

Campioanele de la Madrid, ieșire rapidă de pe tabloul turneului WTA 1000 de la Cincinnati

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya Foto: Imago Images
Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 10 august 2025 23:17 / Actualizat duminica, 10 august 2025 23:17

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 54 WTA la dublu) și Anna Kalinskaya (26 de ani, locul 39) au părăsit tabloul de dublu de la Cincinnati din primul tur, învinse de favoritele 6, Lyudmyla Kichenok (Ucraina) și Ellen Perez (Australia) cu 7-5, 7-5.

Sorana Cîrstea a evoluat pe două fronturi în turneul WTA 1000 de la Cincinnati, acolo unde la simplu este calificată în turul 3, egalându-și cea mai bună performanță, atinsă în 2009.

Ea s-a înscris și pe tabloul de dublu alături de Anna Kalinskaya pentru a disputa cel de-al treilea concurs împreună în sezonul 2025. Până acum au avut un succes impresionant, cucerind titlul la Madrid, tot turneu de 1.000 de puncte, și avansând până în sferturi de finală în concursul de Grand Slam de la Wimbledon.

La Cincinnati Open au avut de înfruntat în turul inaugural o pereche specializată pe proba de dublu, capii de serie 6, Lyudmyla Kichenok și Ellen Perez. Meciul a fost strâns și a urmat un tipar asemănător în fiecare dintre cele două seturi.

În primul act, Sorana și Anna au făcut primele break, conducând cu 3-2, însă românca și-a cedat imediat serviciul la 30, pierzând avantajul. Au mers apoi în echilibru până la 6-5 pentru favoritele 6, când a venit rândul rusoaicei să șovăie la serviciu sub presiunea scorului.

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya, înfrângere simetrică

7-5 pentru Kichenok și Perez în 45 de minute. Setul secund a durat 52 de minute și tot perechea Cîrstea, Kalinskaya a făcut prima break, în game-ul cinci. „Tricolora” a ezitat trei jocuri mai târziu: 4-4. Și din nou la 6-5 pentru adversare, pierzând în fața acestora cu un scor simetric, 5-7, 5-7 în o oră și 37 de minute.

Capii de serie 6 au valorificat mai bine primul serviciu, 79% față de 68% în cazul Soranei și al Annei, de asemenea au avut mai multe șanse de break, 10, convertind 6. Campioanele de la Madrid au salvat două mingi de meci înainte de a se înclina.

6titluri WTA la dublu are în palmares Sorana Cîrstea, cel mai recent la Madrid anul acesta, și alte 5 finale disputate

Prezența în turul 1 le oferă 10 puncte WTA în clasamentul de dublu și un cec de 10.950 de dolari. Pentru Sorana, a fost abia al patrulea tablou de dublu disputat în 2025, în afară de Madrid, Wimbledon și Cincinnati cu Kalinskaya ea evoluând și la Transylvania Open de la Cluj alături de Irina Begu, ele ajungând în sferturile de finală.

Citește și:
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Superliga
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Superliga
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează