SPORTURI  »  TENIS  »  INDIAN WELLS 2025

Carlos Alcaraz a ajuns la a 15-a victorie consecutivă la Indian Wells + ce sport practică pentru a se relaxa

Carlos Alcaraz bucuros la finalul partidie FOTO Imago Images
Carlos Alcaraz bucuros la finalul partidie FOTO Imago Images

Articol de - Publicat joi, 13 martie 2025 11:02 / Actualizat vineri, 14 martie 2025 10:47

Carlos Alcaraz (21 de ani și 3 ATP) a obținut al cincisprezecelea succes la Indian Wells, învingându-l pe Grigor Dimitrov (33 de ani și 15 ATP) cu 6-1, 6-1. Spaniolul, învingător în turneul din deșertul californian în 2023 și 2024, merge pe terenul de golf pentru a se deconecta.

Carlos Alcaraz se simte bine la Indian Wells, turneu la care participă pentru a cincea oară și unde a bifat a 15-a victorie consecutivă, el trecând în „optimi” de Grigor Dimitrov cu 6-1, 6-1 și urmând să-l întâlnească pentru un loc în semifinale pe argentinianul Francisco Cerundolo (26 de ani și 26 ATP).

Rafael Nadal a dezvăluit un moment incredibil de la Jocurile Olimpice: „Am început să plâng”
DEZVĂLUIRE
Rafael Nadal a dezvăluit un moment incredibil de la Jocurile Olimpice: „Am început să plâng”

Doar Roger Federer (18) și Novak Djokovic (19) au o serie mai lungă de victorii la acest turneu decât spaniolul. „De fiecare dată când joc pe acest teren mă simt foarte bine, atât în ceea ce privește condițiile, terenul, mingile. Este vânt aproape în fiecare zi, un element cu care îmi place să joc. Totul se potrivește foarte bine jocului meu, stilului meu. Am timp să ajung la minge când mă apăr, am timp să găsesc situații bune de atac în timpul punctelor. Dacă ar trebui să compar acest teren cu un altul unde mă simt foarte bine, unde mă simt de neoprit, aș alege probabil unul din Spania. Madrid, Barcelona”, a spus spaniolul.

Deocamdată, la Indian Wells Alcaraz a fost învins doar de Andy Murray în 2021 (turul al doilea) și de Rafael Nadal în 2022 (semifinale).

Carlos Alcaraz nu se gândește la primul loc

Evoluția lui Alcaraz i-a determinat pe jurnaliștii prezenți la Indian Wells să-l întrebe despre posibilitatea revenirii în fruntea clasamentului mondial, deși între el și Jannik Sinner sunt 3.820 de puncte. „Nu mă gândesc prea mult la recâștigarea locului întâi în următoarele două sau trei luni. Asta ar putea pune o presiune suplimentară pe mine. Mă concentrez pe fiecare zi și pe fiecare turneu, pentru că fac lucrurile așa cum trebuie”, a răspuns Alcaraz.

14- 2 este raportuldintre victorii și înfrângeri în 2025 pentru Carlos Alcaraz

Apoi a elaborat: „Mă concentrez să devin din ce în ce mai bun, rezultatul va veni, chiar și numărul unu dacă va trebui să vină mai târziu. În acest moment, mă concentrez pe Indian Wells și pe a continua să joc la un nivel înalt. Sper să ajung în finală sau să ridic trofeul, acesta este obiectivul meu. Mă simt mai bine pe zi ce trece, iar după acest turneu mă voi gândi doar la Miami și apoi la următorul turneu. Dacă dinamica continuă așa, rezultatele vor fi bune, iar clasamentul va fi și el mult mai bun”, Spaniolul a adunat deja 36 de săptămâni ca lider mondial.

Carlos Alcaraz a dezvăluit și cum își petrece timpul la Indian Wells, atunci când nu trebuie să se concetreze pe tenis. „Joc golf aproape în fiecare zi. Îmi place aici pentru că am timp să fiu cu echipa mea, cu familia mea, dar și cu mine însumi. Îmi place să joc golf, acesta este raiul golfului. Încerc să folosesc acest timp pentru a mă deconecta, ceea ce mă ajută să arăt un nivel bun după aceea”.

Sferturile de finală de la Indian Wells pe tabloul masculin

  • Tallon Griekspoor (Țările de Jos) – Holger Rune (Danemarca)

  • Arthur Fils (Franța)- Daniil Medvedev (Rusia)

  • Ben Shelton (SUA) – Jack Draper (Marea Britanie)

  • Francisco Cerundolo (Argentina) – Carlos Alcaraz (Spania)

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează