SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, încrezători înainte de Indian Wells

Jannik Sinner și Carlos Alcaraz Foto: Imago Images
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 04 martie 2026, 11:41 / Actualizat miercuri, 04 martie 2026 11:47

Carlos Alcaraz (22 de ani, 1 ATP) și Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) revin în circuitul ATP după o pauză considerabilă și sunt încrezători înainte de primul turneu de Masters 1.000 din sezon.

Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt favoriții 1 și 2 la turneul de la Indian Wells. Spaniolul s-a impus în deșertul californian în 2023 și 2024, în timp ce italianul nu are în palmares acest trofeu. Mai mult, Sinner nu a jucat anul trecut la Indian Wells din cauza suspendării de trei luni pentru dopaj.

Începutul de sezon a fost diferit pentru primii doi jucători din ierarhia mondială: Carlos Alcaraz este neînvins, impunându-se la Australian Open și Doha, în timp ce Sinner a pierdut în semifinale la Melbourne și în „sferturi” la Doha.

Spaniolul și italianul au vorbit în cadrul unor conferințe de presă despre cum se simt și unde este tenisul lor în momentul de față.

„Pregătirea mea merge foarte bine, acesta este un loc special, faptul că am ratat turneul de anul trecut îl face și mai special, așa că sper să am o săptămână grozavă. Sezonul este bun: semifinale în Australia și sferturi în Doha, dar sunt mulțumit de starea mintală în care mă aflu. Încercăm să ne maximizăm potențialul, anul abia a început, așa că acum avem câteva turnee importante înainte de sezonul de zgură. Mă simt bine și sper să pot juca un tenis bun”, a spus Jannik Sinner.

El a adăugat: „Întotdeauna încerc să progresez în jocul meu, simt că facem o treabă excelentă. Săptămâna aceasta de antrenamente a fost foarte grea pentru mine, au fost multe ore, dar sunt mulțumit de felul în care mă simt pe teren și, evident, întotdeauna încerc să ajung cât mai departe în turneu. În același timp, încerc să îmbunătățesc și câteva aspecte, să fiu puțin mai agresiv de pe linia de fund, vom vedea unde mă va duce asta”.

Carlos Alcaraz: „Îmi controlez mai bine emoțiile”

Alcaraz a fost întrebat dacă, după 12 victorii consecutive, se gândește la recordul lui Novak Djokovic, care a legat 41 de succese.

„Nu-ți dai seama cât de greu este până nu începi să urmărești un astfel de obiectiv. Crezi că 41 nu este atât de mult, dar când ajungi la 12, spui: «La naiba, mai sunt încă patru sau cinci turnee, cele mai mari turnee din lume». Sunt foarte mândru de începutul meu de an. Sper să continui seria, dar sunt pur și simplu fericit să mă văd jucând un tenis excelent”, a subliniat Alcaraz.

El a dat și o explicație pentru care lucrurile merg atât de bine: „Cred că acum îmi controlez emoțiile chiar mai bine decât înainte. Acesta a fost secretul nivelului ridicat de tenis pe care l-am arătat în ultima perioadă. Acum reușesc să-mi regăsesc drumul când mă enervez sau când joc prost, pentru că sunt calm, mă controlez și îmi controlez emoțiile”, a conchis liderul mondial.

Jannik Sinner: „Îți dai seama că există lucruri mult mai importante în viață decât să joci tenis”

Întrebați despre problemele din Orientul Mijlociu, Alcaraz a spus: „A fost surprinzător, cu câteva zile sau o săptămână înainte jucam cu toții acolo și, dintr-o dată, s-a întâmplat totul. Să văd că unii jucători sunt blocați acolo, că nu pot călători, a fost puțin îngrijorător, cel puțin pentru mine. Pentru mine nu este o distragere a atenției, pur și simplu îmi mențin concentrarea și continui să mă antrenez cât mai bine posibil”.

Jannik Sinner a răspuns: „Există anumite lucruri pe care nu le putem controla, iar acesta este unul dintre ele. La ATP, toată lumea încearcă să ia cele mai bune decizii pentru a se simți cât mai în siguranță posibil, asta e tot ce pot spune în acest moment. Încerc să mă concentrez, dar îți dai seama că există lucruri mult mai importante în viață decât să joci tenis. Ca jucători, beneficiem de o protecție bună, sper că și ceilalți simt la fel”.

Citește și:
Acționarul echipei din Superliga aruncă bomba: „Riscăm să nu luăm licența!” + Explicațiile prăbușirii: „Ne-am rupt gâtul!”
Superliga
Acționarul echipei din Superliga aruncă bomba: „Riscăm să nu luăm licența!” + Explicațiile prăbușirii: „Ne-am rupt gâtul!”
Atenție, imagini șocante! Filmul accidentului cumplit produs de Kader Keita, fotbalistul Rapidului
Superliga
Atenție, imagini șocante! Filmul accidentului cumplit produs de Kader Keita, fotbalistul Rapidului
Detalii GRAVE despre accidentul lui Kader Keita: a izbit femeia PE TRECERE, a fugit și nu a spus nimic la antrenament! » Jucătorul a fost adus cu cătușe la mâini la audieri
Superliga
Detalii GRAVE despre accidentul lui Kader Keita: a izbit femeia PE TRECERE, a fugit și nu a spus nimic la antrenament! » Jucătorul a fost adus cu cătușe la mâini la audieri
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Stiri extrasport
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Profit.ro
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close