SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2026

Carlos Alcaraz stă departe de controverse: „Nu-mi pot imagina ce înseamnă să joci un meci în astfel de condiții, Jannik Sinner a arătat că este un campion”

Carlos Alcaraz la Melbourne FOTO Guliver/GettyImages
Carlos Alcaraz la Melbourne FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 25 ianuarie 2026 14:57 / Actualizat duminica, 25 ianuarie 2026 15:18

Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 1 ATP) a fost întrebat după victoria sa din optimile de finală de la Melbourne despre momentele dificile prin care a trecut Jannik Sinner din cauza căldurii extreme.

Carlos Alcaraz este pentru a treia oară în sferturile de finală la Australian Open, singurul turneu de Mare Șlem care îi lipsește din palmares. E o fază pe care nu a depășit-o până acum la Antipozi, el urmând să-l întâlnească pe Alex de Minaur.

Ibericul a fost întrebat la Eurosport după victoria în fața lui Tommy Paul despre momentele dificile prin care a trecut Jannik Sinner în partida din turul al treilea cu Elliot Spizzirri. Italianul a vomitat, a avut crampe și abia se mai mișca pe teren la începutul setului al treilea, dar după ce organizatorii au decis să le acorde jucătorilor o pauză, aceasta fiind regula la temperaturi extreme, italianul și-a revenit.

John McEnroe versus Carlos Alcaraz în speța Jannik Sinner

O decizie pe care unii au văzut-o drept favoritism. John McEnroe a spus la microfonul ESPN: „Nu cred că cineva vrea să vadă asta în sportul nostru. Pare că există favoritism. Aș vrea să cred că, dacă i s-ar fi întâmplat același lucru lui Spizzirri, de asemenea ar fi oprit și meciul. Nu știu dacă ar fi făcut-o”.

Carlos Alcaraz stă departe de controverse: „Nu-mi pot imagina ce înseamnă să joci un meci în astfel de condiții, Jannik Sinner a arătat că este un campion”
Jannik Sinner a vomitat în prosop în turul 3 la Australian Open // foto: Imago

Alcaraz însă nu a intrat în astfel de dispute. „Sâmbătă m-am antrenat 35–40 de minute și am simțit foarte mult căldura, nu-mi pot imagina ce înseamnă să joci un meci în astfel de condiții, ceea ce cred că va trebui să fac marți... A fost o zi foarte intensă, am urmărit meciul lui Sinner. Sunt situații foarte complicate, Jannik a arătat că este un campion, ieșind nevătămat din această situație. Problemele fizice sunt întotdeauna prezente, dar el va face cu siguranță tot ce poate pentru a se recupera cât mai bine posibil”, a spus spaniolul.

Carlos Alcaraz: „Trebuie să accept asta”

Marți, când se anunță din nou temperaturi extreme, Carlos Alcaraz îl va întâlni pe Alex de Minaur(26 de ani, 6 ATP), pe care l-a învins în toate cele cinci partide precedente.

Trebuie să te obișnuiești cu totul, să controlezi lucrurile pe care le poți controla. Dacă marți va fi foarte, foarte cald și acoperișul va fi închis, trebuie să accept asta și să încerc să joc cel mai bun tenis al meu indoor.

Carlos Alcaraz stă departe de controverse: „Nu-mi pot imagina ce înseamnă să joci un meci în astfel de condiții, Jannik Sinner a arătat că este un campion”
Carlos Alcaraz în acțiune la Melbourne FOTO Guliver/GettyImages

Așa că, orice ar fi, voi fi pregătit. Voi fi concentrat. Voi încerca să nu-mi afecteze deloc jocul și cred că asta e tot. Așa că asta va fi mentalitatea mea. Să vedem marți. Probabil prognoza se va schimba, dar cred că trebuie să arătăm cel mai bun tenis al nostru în orice condiții”, a spus Alcaraz la conferința de presă.

Alex de Minaur: „Sunt australian, nu mă deranjează căldura”

De Minaur, care și-a egalat la cea mai bună performanță în turneele de Mare Șlem, a fost întrebat și el despre cele 41 de grade care se anunță marți, deși cel mai probabil partida lor se va juca în sesiunea de seară.

„Sunt australian, nu mă deranjează căldura. Am spus asta încă din prima zi. Așa am crescut și sunt pregătit pentru astfel de condiții. Presupun că acoperișul va fi închis. Nu știu sigur, dar dacă se aplică regula privind căldura, va fi un meci mai degrabă indoor. Trebuie să te descurci cu ceea ce ai în față. Sunt multe variabile; când acoperișul e deschis, chiar și noaptea, există întotdeauna niște elemente”, a spus de Minaur

Apoi a continuat: Aici, în Melbourne, există întotdeauna o briză ușoară dintr-o parte. Asta face ca condițiile de joc să nu fie perfecte. Dacă ar fi în interior, atunci condițiile ar fi destul de perfecte, așa că asta este, în cele din urmă, diferența. Am avut șansa să joc cu acoperișul închis când a început să plouă în meciul meu împotriva lui Hamad și am jucat destul de bine acolo. Nu știu la ce să mă aștept, dar sunt entuziasmat”.

Citește și:
Echipa din play-off nu a primit licența pentru cupele europene » Decizia este definitivă
Superliga
Echipa din play-off nu a primit licența pentru cupele europene » Decizia este definitivă
Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”
Tenis
Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”
Viitorul CSM București, în mâinile cetățenilor » Ciprian Ciucu a prezentat noul buget și face un anunț decisiv: „De ce dăm milioane străinelor?”
Handbal
Viitorul CSM București, în mâinile cetățenilor » Ciprian Ciucu a prezentat noul buget și face un anunț decisiv: „De ce dăm milioane străinelor?”
Andreea Hanca a atras toate privirile la Liga Liceelor » Motivul apariției neașteptate în Polivalentă
Stiri extrasport
Andreea Hanca a atras toate privirile la Liga Liceelor » Motivul apariției neașteptate în Polivalentă
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Profit.ro
Tesla vine în România cu noi reduceri de preț, pentru a menține vânzările
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează