SPORTURI  »  TENIS  »  VESTE

Caroline Wozniacki a devenit mamă pentru a treia oară » Fostul lider WTA a născut un băiețel

Caroline Wozniacki familie Foto: Instagram
Caroline Wozniacki familie Foto: Instagram

Articol de - Publicat duminica, 27 iulie 2025 14:38 / Actualizat duminica, 27 iulie 2025 14:40

Campioana de Grand Slam Caroline Wozniacki (35 de ani) l-a adus pe lume sâmbătă, 26 iulie, pe Max, al treilea copil al cuplului pe care îl formează din 2017 cu fostul baschetbalist din NBA David Lee (42 de ani).

Fostul numărul 1 mondial Caroline Wozniacki și soțul ei, fostul jucător NBA David Lee, au primit o avalanșă de urări din partea lumii sportului și nu numai cu ocazia nașterii celui de-al treilea copil al lor, un băiețel pe nume Max Wozniacki Lee.

Anunțul emoționant al cuplului a atras mesaje de felicitare din partea mai multor sportivi de top, printre care vedetele tenisului Aryna Sabalenka, Madison Keys și Donna Vekic.

Wozniacki, care s-a retras din tenisul profesionist în 2020 și a revenit în 2023, a trecut cu grație la rolul de mamă, rămânând în același timp conectată la sport. Jucătoarea daneză s-a căsătorit cu Lee într-o ceremonie pitorească în Toscana, în iunie 2019, după ce s-au logodit în Bora Bora în 2017.

Max, al treilea copil al familiei Woznicki - Lee

Caroline Wozniacki a devenit mamă pentru a treia oară » Fostul lider WTA a născut un băiețel
Olivia și James, copiii lui Caroline Wozniacki și David Lee, alături de frățiorul lor, Max Foto: Instagram

De atunci, familia lor s-a mărit odată cu nașterea fiicei lor, Olivia, în iunie 2021, urmată de fiul lor, James, în octombrie 2022. Cel mai recent membru al familiei, Max, s-a născut pe 26 iulie 2025, completând familia de cinci persoane.

Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Instagram al lui Wozniacki, unde ea a postat o fotografie tandră cu cei doi copii mai mari ai săi, Olivia (4 ani) și James (2), care își legănau fericiți fratele nou-născut. Explicația foto nota: „Max Wozniacki Lee, născut pe 26 iulie 2025! Mama și bebelușul sunt sănătoși, iar familia noastră nu ar putea fi mai fericită de atât!”.

Postarea a atras rapid o mulțime de mesaje și urări entuziaste din partea altor sportivi, dar și a vedetelor din mediul artistic. Printre primii care au comentat s-a numărat actualul număr 1 mondial Sabalenka, care a scris: „Ce drăguț, felicitări”, alături trei emoticoane cu ochi-inimă. Madison Keys, campioana de la Australian Open din acest an, a adăugat un „Felicitări!!”, în timp ce croata Dona Vekic a trimis o serie de emoji-uri cu inimioare roșii.

Alți jucători de tenis, printre care Ajla Tomljanovic și Asia Muhammad, au transmis mesajul de „Felicitări”, însoțit de inimioară.

Caroline Wozniacki familie Foto: Instagram
Caroline Wozniacki familie Foto: Instagram
Caroline Wozniacki familie Foto: Instagram
Caroline Wozniacki familie Foto: Instagram
Caroline Wozniacki familie Foto: Instagram
+6 FOTO

În afara tenisului, au sosit comentarii de la legenda schiului alpin american Lindsey Vonn și de la vedeta golfului Michelle Wie West. Chiar și cântărețul și actorul Justin Timberlake s-a alăturat valului de bucurie, comentând „OMG!!! Felicitări!!!”.

Wozniacki anunțase în aprilie că este însărcinată pentru a treia oară, tot printr-o postare pe rețelele sociale. Pozând pe plajă cu soțul ei și cei doi copii ai lor din acel moment, ea a făcut o referire la cariera lui sportivă în împărtășirea veștii.

Am trecut oficial la apărarea în zonă!”, a scris daneza, glumind că ea și campionul NBA din 2015 vor fi în curând depășiți numeric de copii. Ceea ce s-a și întâmplat.

Caroline Wozniacki, o carieră de invidiat

Ultima apariție într-un turneu profesionist a lui Wozniacki a avut loc în septembrie 2024, când ea a participat pentru a 15-a oară în carieră la US Open. Atunci a trecut cu ușurință de Nao Hibino, venită din calificări, de Renata Zarazua și de o altă jucătoare venită din calificări, Jessika Ponchet, ajungând în „optimi”, unde a pierdut în trei seturi în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia.

30de titluri WTA a cucerit Caroline Wozniacki în cariera sa, între ele și unul de Grand Slam, Australian Open 2018, și trofeul la WTA Finals 2017. A disputat alte 25 de finale

61de victorii asupra unor jucătoare din Top 10 WTA a avut daneza

În cariera ei, daneza a arătat o consistență ieșită din comun, care a dus-o pe primul loc al clasamentului mondial pentru prima dată pe 11 octombrie 2010, ea strângând în total 71 de săptămâni la vârf.

Citește și:
A căzut nocturna în Oțelul - Csikszereda » Panică pentru gălățeni: ce spune regulamentul
Superliga
A căzut nocturna în Oțelul - Csikszereda » Panică pentru gălățeni: ce spune regulamentul
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Superliga
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „Am șters toate amenzile, dar...”
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Superliga
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (3)
crocospin
crocospin  •  27 Iulie 2025, 20:12
Postat de Gogu682 pe 27 Iulie 2025, 16:42

Nesuferitii se multiplica la nesfarsit. De nu era contemporana cu Halep nu avea vreun Grand Slem castigat. Ca si alta nesuferita, Ostapenko.

Ostapenko chiar este una dintre cele mai nesuferite din WTA.

Gogu682
Gogu682  •  27 Iulie 2025, 16:42

Nesuferitii se multiplica la nesfarsit. De nu era contemporana cu Halep nu avea vreun Grand Slem castigat. Ca si alta nesuferita, Ostapenko.

Janika
Janika  •  27 Iulie 2025, 16:01

Halep depășită la toate capitolele, bravo

Vezi toate comentariile (3)
Comentează