SPORTURI  »  TENIS  »  RETRAGERE

Ce urmează pentru Simona Halep » Cele două mari dorințe după retragere

Simona Halep / foto: Imago +10   FOTO
Simona Halep / foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 05 februarie 2025 13:33 / Actualizat miercuri, 05 februarie 2025 13:41

Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis, marți seara, la 33 de ani, la finalul partidei pe care a pierdut-o în turul 1 la Transylvania Open, cu Lucia Bronzetti. După meci, Simona a oferit un amplu interviu, chiar de la Cluj-Napoca, în care a dezvăluit ce planuri are acum, după ce „a agățat racheta în cui”.

Simona a susținut mereu că este împăcată cu hotărârea de a se opri acum, la doar 33 de ani, și că își dorește să se bucure de viață și de alte noi provocări, în afară de tenis.

Pe scurt, la câteva ore după retragere, Halep a anunțat că își dorește să învețe să joace golf și să devină mamă.

Un SINGUR răspuns aștepta Simona Halep pentru a NU se retrage » Stere Halep: „Nu au luat nimic în considerație, Simona voia, dar nu s-a putut...”
Retragere
Un SINGUR răspuns aștepta Simona Halep pentru a NU se retrage » Stere Halep: „Nu au luat nimic în considerație, Simona voia, dar nu s-a putut...”

Simona Halep, dezvăluiri după retragere

„Bineînțeles că am, cum să n-am? (n.r. emoții privind ce va urma după retragere). Eu sunt o persoană emotivă, am emoții și când merg la o petrecere. Chiar am mai vorbit și cu fetele, și se pare că toată lumea se confruntă cu frica asta de ce-o să se întâmple. Nu mi-e teamă, adică am senzația că o să mă descurc. Am o familie deosebită, am mai investit în niște lucruri în România, sunt o persoană deschisă, dar nu simt nevoia să am ceva acum de făcut.

Nu mai vreau responsabilitate, nu mai vreau planuri, nu mai vreau program strict. Vreau să mă duc să joc golf, ăsta e obiectivul meu, să învăț să joc.

Să mă duc la sală zilnic, să am grijă de corpul meu. Știu că toată lumea s-a îngrășat când s-a lăsat de sport (râde). Am niște obiective care țin de persoana mea. Dar nu aș vrea să am planuri mari o perioadă”, a spus Halep, pentru treizecizero.ro.

2019. Simona Halep s-a impus la Wimbledon după o finală magistrală împotriva Serenei Williams
2014. Prima finală de Mare Șlem a Simonei Halep a avut loc la Roland Garros
2014.  Simoan Halep ajunsese în semifinale la Wimbedon, dar o accidentare i-a stopat drumul
2014. Simona Halep ajungra pentru prima oară la Turneul Campioanelor, unde o învingea pe Serena Williams în grupe, dar pierdea în finală
2015. Simona Halep câștiga primu, trofeu mare din carieră
+5 FOTO

„Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri”, a adăugat Halep, pentru sursa citată mai sus.

Întrebată dacă și-ar da copilul la tenis, Simona a răspuns fără ezitare: „Daaa, bineînțeles că da. Dar nu știu dacă la performanță. Doar dacă și-ar dori foarte mult să facă tenis de performanță, dar l-aș susține indiferent. Mereu am zis, copiii trebuie lăsați să facă ce vor; bineînțeles că trebuie să îi îndrumi. Performanța mi se pare ceva tare, tare greu, dar îi voi fi 100 la 100 alături”.

Absolut tot (n.r. ce vrea să păstreze din carieră). Și relele, și deciziile mai puțin bune pe care le-am luat, și pe cele bune, tot. În momentul ăsta, aici, acum – și am trecut prin multe, dezamăgiri, înfrângeri dureroase, tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani – nu simt absolut nimic negativ față de acest sport. Pentru mine a fost o pasiune, a fost un țel în viață. A fost menirea mea. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar asta am făcut. Doar asta am făcut. Și acum îmi dau seama totuși că eu chiar nu am trăit. 30 de ani am trăit numai tenis. Și nu regret, dacă m-aș naște încă o dată aș face la fel, dar îmi place că am puterea să spun stop. Știi? Și să accept că a venit momentul, cu tot ce s-a întâmplat, să zic gata. 

- Simona Halep, după retragere

Nu am niciun regret, rămân doar cu lucrurile frumoase, rămân cu o împlinire sufletească pe care nici nu mi-aș fi imaginat-o vreodată. Rămân cu două Grand Slam-uri, cu Wimbledon-ul care a fost wow, cu numărul 1 mondial, cu atâtea turnee câștigate. Cum zice Darren: „Ești cea mai bună din istoria tenisului românesc, așa că fii mândră de tine!”. Chiar mi-a scris un mesaj acum, mi-a spus că „Ai făcut-o în stilul tău”.

El mi-a spus să fac o festivitate mare, să nu știu ce (Simona râde). I-am spus, nu, Darren, o să fac exact așa cum simt. Ce rost au toate nebuniile și toate astea? Oricum, tenisul rămâne în sufletul meu, eu poate rămân în sufletul fanilor și suporterilor mei… Gata! Trebuie să mergem mai departe. 

- Simona Halep, după retragere

Simona Halep - Lucia Bronzetti / FOTO: Imago
Simona Halep și Sorana Cîrstea
Simona Halep și Raluca Olaru
+13 FOTO
Citește și:
A intervenit și a deturnat negocierile pentru aducerea lui Moruțan! Gigi Becali: „Vă spun cum s-a întâmplat, adevărul”
Superliga
A intervenit și a deturnat negocierile pentru aducerea lui Moruțan! Gigi Becali: „Vă spun cum s-a întâmplat, adevărul”
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
Stiri extrasport
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
La doar a doua participare, Dacia a câștigat Raliul Dakar!
Altele
La doar a doua participare, Dacia a câștigat Raliul Dakar!
Gata, final de drum la FCSB?! „I-am spus lui MM să reziliem”
Superliga
Gata, final de drum la FCSB?! „I-am spus lui MM să reziliem”
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează