EXCLUSIV E posibil un nou „fenomen Halep” în România? Ce crede Dumitru Hărădău: „Lucrurile s-au schimbat mult. În Italia, copiii încep tenisul la 3 ani. Știți de ce?”

- Domnule Hărădău, cât de mult v-ar fi ajutat un psiholog sportiv în vremea dumneavoastră?
- Performanța nu se poate compara! Am început tenisul la Hunedoara, până la 14 ani am avut toți antrenorii din România. Până la urmă am învățat foarte puțin. A trebuit să dau cu capul de pereți și, încet, încet, să înțeleg cum să fac să mă valorific la maximum. Sigur, am fost jucător, antrenor, conducător. Astăzi vorbim despre altceva.

- Despre ce vorbim?
- Vorbim nu doar de psiholog, ci de o echipă întreagă care îl ajută pe jucător să-și pună în valoare abilitățile la maximum. Dar echipa asta are nevoie de cineva care să o coordoneze. Și da, coordonatorul trebuie să aibă experiența și cunoașterea necesare pentru a alunga întunericul și a face lumină. Aici a ajuns performanța în tenisul de astăzi.

„Astăzi, în Italia, un copil începe performanța la 3 ani!”

- Ion Țiriac spunea că antrenorul era, practic, tot: și mamă, și tată, și magaziner, și psiholog, și sfătuitor, și profesor. Acum lucrurile sunt total schimbate.
- Și șofer, și mecanic, de acord! Din punctul meu de vedere, după ce am terminat cu tenisul ca jucător, mi-am dorit foarte mult să mă implic ca antrenor în activitatea sportivă. Și pentru că nu aveam prea multe posibilități atunci, iar specialiștii erau greu de plătit, am încercat să mă formez singur și să înțeleg cum aș putea să ajut un sportiv din toate punctele de vedere.

- Și?
- Întotdeauna am fost preocupat de performanța la cel mai înalt nivel. Am jucat Cupa Davis cu Ilie Năstase, numărul 1 în lume, am jucat 12 ani în Cupa Davis alături de Țiriac… Probabil un geniu în sport! Pornind de aici, mi-am dorit mereu să înțeleg ce se întâmplă cu performanța la cel mai înalt nivel.

- E interesant că, pe vremea dumneavoastră, copiii se apucau de sport și ca să scape de lipsuri, de sărăcie. Acum copiii au aproape tot ce își doresc, dar lipsește performanța.
- Lucrurile s-au transformat foarte mult. Eu am început la 11 ani, la Hunedoara. Astăzi, în Italia, un copil începe performanța la 3 ani! Și lumea întreabă: ce face un copil de 3 ani? Ce să facă? Îi sunt dezvoltate împreună cognitivul și motricitatea: aruncă mingea, o prinde, sare, aleargă, dar în același timp i se dezvoltă și privirea.

„La nivelul lui Djokovic sau Sinner, aproape că a dispărut întâmplarea”

- Serios?
- Există această preocupare legată de privire. Și totul prin joacă. Pentru a construi o performanță mare, am vorbit mereu de o fundație solidă. Acum vorbim chiar de o prefundație. De fapt, de autoorganizare, care începe încă din pântecul mamei. Sunt sportive, de exemplu gimnaste, care atunci când au rămas însărcinate au spus: „Doamne, vreau să facă performanță copilul meu, dar nu vreau să facă gimnastică, vreau să facă tenis!”. Autoorganizarea începe de acolo. Apoi, sigur, creierul unificat începe să se dezvolte din prima zi de viață a copilului.

- Am avut mari tenismeni în România, ultimul exemplu fiind Simona Halep, pe care mulți au hulit-o, au criticat-o, dar a fost numărul 1 mondial. Cum vedeți tenisul acum și cum va arăta în viitor?
- Este tot mai greu! Pentru că educația și învățământul, la nivel mondial, sunt un eșec total. Pentru mine, eșecul total este faptul că, în școală, copiii nu sunt învățați să-și dezvolte forțele lăuntrice. Nu știu de ce, dar e atât de important... Și atunci, da, sigur, te duci la tenis. Dar în tenis lucrurile au evoluat, s-au transformat, există echipe întregi de specialiști. Din jocul de tenis, la nivelul lui Djokovic sau Sinner, aproape că a dispărut întâmplarea. Chiar dacă Năstase a fost numărul 1, chiar dacă Simona Halep a fost numărul 1, discutăm despre alt tenis, alte perioade. Trebuie să facem tot ce ține de noi și să sperăm că vom continua să obținem performanțe la fel de valoroase.