SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Clijsters a cîştigat al treilea titlu la US Open » Casa lui Kim

Articol de - Publicat luni, 13 septembrie 2010 00:00

În ultimul act, belgianca a dominat-o clar pe rusoaica Vera Zvonareva, 6-2, 6-1.

S-a mai întîmplat o dată şi asta face povestea şi mai frumoasă. Anul trecut a fost surpriză, miracol, nebunie. Fără să fie favorită, fără presiune asupra ei, Kim a triumfat. Acum, într-un context sensibil modificat, a triumfat din nou. Şi-a apărat titlul la New York şi e prima jucătoare care reuşeşte acest lucru de la Venus Williams, campioană în 2000 şi 2001.

A jucat, poate, adevărata finală a turneului cu o rundă mai devreme, cînd a întîlnit-o tocmai pe americancă, amîndouă luptînd din greu preţ de trei seturi. A tratat însă cu echilibrată seriozitate ultimul act, fără să-şi subestimeze adversara, pe Vera Zvonareva, cea care o învinsese de două ori vara aceasta. La capătul meciul a avut generozitatea de a-şi lăsa bucuria un pic deoparte pentru a o consola pe o Vera gata să cadă pradă lacrimilor, abia apoi a urcat în tribună pentru a-şi îmbrăţişa soţul şi prietenii.

Meciul n-a avut istorie, ci un sens unic. Istoria se scrie în jurul acestei jucătoare belgiene în vîrstă de 27 de ani, soţie a unui fost baschetbalist pe care îl numeşte şi "cel mai bun prieten al meu", mamă a unei fetiţe de 2 ani şi jumătate. A cîştigat primul ei titlu de Mare Şlem la US Open 2005, iar următoarele două au venit tot aici, în 2009 şi 2010. "Cînd a început vara americană, Flushing Meadows a devenit ţinta mea principală", a recunoscut Kim. "Nu jucam cel mai bun tenis al meu la începutul turneului, dar am reuşit să-mi ridic nivelul cînd a trebuit, în ultimele două meciuri. Asta mă mulţumeşte cel mai mult". Şi nu doar pe ea, ci pe toată lumea care visa ca povestea frumoasă să se repete.

2,2 milioane de dolari a primit Kim Clijsters după cîştigarea US Open-ului, 1,7 pentru titlu plus 500.000 pentru că a ieşit a doua în US Open Series

Citește și:
Transfer tare în Superliga: „A jucat la Parma cu Man și Mihăilă, un atacant foarte bun”
Superliga
Transfer tare în Superliga: „A jucat la Parma cu Man și Mihăilă, un atacant foarte bun”
FCSB pleacă și ea de pe Arcul de Triumf? Unde vor să joace meciul cu FC Botoșani
Superliga
FCSB pleacă și ea de pe Arcul de Triumf? Unde vor să joace meciul cu FC Botoșani
Prestație senzațională a lui David Popovici în serii, la Campionatele Europene! Diseară sunt semifinalele
Altele
Prestație senzațională a lui David Popovici în serii, la Campionatele Europene! Diseară sunt semifinalele
Donald Trump sare în apărarea lui Infantino: „FIFA ar comite o greșeală teribilă”
Campionate
Donald Trump sare în apărarea lui Infantino: „FIFA ar comite o greșeală teribilă”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (2)
head
head  •  13 Septembrie 2010, 12:56

imi place joaca foarte binme preferata me la fete e ea si sirina wiliams

nono27
nono27  •  13 Septembrie 2010, 08:07

bravo kim,preferata mea

Vezi toate comentariile (2)
Comentează