SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIOANELOR

Clijsters a încheiat anul cu victorie în Turneul Campioanelor » Regina Kim

Articol de - Publicat luni, 01 noiembrie 2010 00:00

Turneul Campioanelor s-a încheiat ieri cu victoria belgiencei Clijsters, după o finală-maraton contra lui Caroline Wozniacki.

Două ore şi 19 minute s-au luptat finalistele de ieri pentru a conchide un meci care a avut absolut de toate: şi suspans, şi echilibru, şi intrigă, şi realizări spectaculoase. Kim Clijsters părea că va rezolva repede finala, după ce a cîştigat primul set cu 6-3 şi conducea cu 4-1 în cel de-al doilea. Caroline Wozniacki a reacţionat însă excelent, ca un veritabil număr unu mondial şi a cîştigat actul secund cu 7-5.

Mai mult, a deschis decisivul cu un break. Parcă era alt meci. Dispărută temporar din joc, belgianca şi-a regăsit treptat cadenţa. Daneza a obosit un pic şi aşa s-a ajuns la scorul final, un nou 6-3 pentru Kim, care sărbătoreşte a treia victorie la Turneul Campioanelor din carieră, după cele consecutive din 2002 şi 2003. Este, de asemenea, al cincilea titlu al ei din acest sezon, de acelaşi calibru cu cel de la US Open.

Campioana a primit un cec de 1,45 milioane de dolari, finalista 780.000, Doha celebrînd cu stil încheierea celor trei ani în care a găzduit Masters-ul feminin. Din 2011, tot pentru trei ani, ştafeta va trece la Istanbul.

21,4 milioane de dolari a adunat Clijsters din tenis, ea fiind pe locul 8 în clasamentul all time al cîştigurilor

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala

Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”

Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga

„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (1)
iepur3
iepur3  •  01 Noiembrie 2010, 08:50

biiiineee Kim !!!! cea mai buna jucatoare !!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează